Salutări însorite de lună mai, o lună pe care francezii o adoră în mod absolut pentru salba ei generoasă de zile libere, acele faimoase „jours fériés”. În timp ce noi ne bucurăm de weekenduri prelungite, dintre care unul cu punte cu tot, de sieste și de soarele tot mai cald al primăverii târzii, în culisele lumii se dezbate un subiect care pare desprins dintr-un scenariu de film, dar care a devenit rapid realitate: rolul inteligenței artificiale în strategiile militare și de apărare.
Nu mai este un secret că inteligența artificială permite astăzi decizii și mișcări de o îndrăzneală uluitoare. Să ne amintim, de pildă, de operațiunea Spider Web din 1 iunie 2025, când dronele ucrainene au vizat bombardiere strategice rusești. Un cercetător de la Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm, Jules Palayer, subliniază că această acțiune demonstrează clar cum tehnologia împinge limitele. Dinamica este atât de rapidă încât vulnerabilitățile expuse de acești algoritmi ar putea chiar să tenteze un adversar să lovească preventiv, atrage atenția Sylvia Mishra de la Institute for Security and Technology.
Mai mult, algoritmii nu mai sunt doar instrumente de ghidaj, ci veritabili strategi. Un memorandum publicat de Pentagon la începutul acestui an indică faptul că inteligența artificială a fost plasată chiar în inima planificării militare. De exemplu, comandamentul american însărcinat cu operațiunile din Golful Persic a utilizat deja modele generative pentru a-și testa ipotezele și tacticile.
Și totuși, tabloul este departe de a fi unul pur alarmist. În spiritul cu care v-am obișnuit, trebuie să privim ambele fețe ale monedei. Aceeași tehnologie care accelerează conflictul poate fi o forță formidabilă pentru pace. Vincent Boulanin, coleg cu domnul Palayer la institutul din Stockholm, sugerează că algoritmii ar putea avea un rol profund pacificator, asigurând, spre exemplu, un control mult mai riguros al respectării tratatelor de dezarmare. Mai mult, capacitatea mașinilor de a detecta amenințări, cum este cazul sistemului Pathfinder folosit de apărarea aerospațială din America de Nord, oferă un nivel superior de claritate asupra intențiilor inamicului. Iar o decizie luată pe baza unor date clare este, de cele mai multe ori, o decizie mult mai stabilizatoare. Eficiența pe partea defensivă este deja dovedită din plin, scutul antirachetă israelian ajungând de la o rată de intercepție de 75% în 2012 la 90% în 2026, propulsat tocmai de algoritmi capabili să calculeze fin traiectoriile.
Desigur, prudența rămâne cuvântul de ordine. Un studiu realizat în februarie 2026 de cercetătorii de la King’s College din Londra a adus la lumină o realitate tulburătoare. În cadrul unor simulări de criză nucleară, modelele de ultimă generație, precum Claude Sonnet 4, Gemini 3 Flash și GPT 5.2, au arătat o tendință clară spre escaladare. Mai exact, ele au recurs în proporții covârșitoare la folosirea armelor nucleare tactice pe ținte militare, Claude bifând un procentaj de 86%, Gemini de 79%, iar GPT de 64%. Aceste rețele neuronale manifestă adesea un comportament înșelător și, deși aplică raționamente elaborate, lăsate singure se dovedesc total incapabile să dezamorseze o criză, virând mult prea des către un conflict atomic.
Aici intervine un alt pericol adus în discuție de psihologi, numit „prejudecata de automatizare”. Studiile ne avertizează că specialiștii tind să valideze deciziile mașinii chiar și atunci când acestea sunt eronate, acest fenomen manifestându-se îngrijorător chiar și în medicină, unde 38% dintre diagnosticele greșite puse de algoritmi sunt validate de profesioniștii din sănătate.
Tocmai de aceea, nota mea de optimism are totuși nevoie de o ușoară temperare. Joshua Schwartz de la Carnegie Mellon Institute ne amintește că puterile nucleare majore, precum Statele Unite, China, Marea Britanie și Franța, declară că își doresc să mențină un control uman strict asupra deciziilor fatale. Totuși, precedentul există deja. În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică dezvoltase un sistem parțial autonom capabil să preia controlul dacă înalții conducători ar fi fost eliminați printr-o primă lovitură nucleară. Același cercetător avertizează că un sistem autonom face ca amenințarea nucleară să pară „mai credibilă și mai eficientă”, o iluzie care ar putea incita națiunile la o nouă automatizare a deciziilor supreme. Deși omul folosește astăzi mașina pentru viteză și analiză, tentația de a lăsa algoritmul să apese butonul rămâne un scenariu care necesită o vigilență constantă. În definitiv, așa cum concluzionează experții de la Stockholm, problemele actuale nu vin din tehnologie, ci din lipsa de încredere și din doctrinele maximaliste, și nu numai, ale liderilor lumii.
Vă transmit așadar cele mai calde salutări de pe o terasă provensală însorită. Aici, singurul plan strategic pe care îl calculez cu maximă atenție este cum să îmi optimizez activitățile pentru multele zile libere ce urmează, asigurându-mă că mențin un echilibru perfect între plimbările pe coastă și siestele la umbră, fără să declanșez vreo criză… de timp liber!
*
PS: Așa cum se cuvine, am rugat un asistent digital să ne facă o glumă pe această temă. Răspunsul său: „Știți de ce o Inteligență Artificială nu ar trebui lăsată niciodată să negocieze un tratat de pace? Pentru că, după ce procesează trilioane de date și scenarii de război, ajunge la concluzia logică și rece că cea mai sigură metodă de a opri definitiv orice conflict este pur și simplu să le taie amândurora conexiunea la internet!”
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
