DÂMBOVIȚA: 139 de arme confiscate și zeci de amenzi celor cu permis de port armă

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează:

 

În perioada ianuarie-iunie 2019, în urma acțiunilor desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au anulat dreptul de deținere, respectiv port și folosire al armelor în 101 cazuri și au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat condițiile privind regimul armelor și munițiilor sau vânătorii.

Totodată, au fost constatate 58 de infracțiuni și indisponibilizate, în vederea confiscării, 139 de arme.

Pentru combaterea faptelor de braconaj și a deținerii ilegale a armelor au fost organizate și efectuate 28 de acțiuni, printre care și verificări privind îndeplinirea condițiilor de păstrare a armelor.

 

IMPORTANT DE ȘTIUT!

 

Armele letale și munițiile acestora trebuie să le păstrați, la domiciliul sau la reședința menționată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate și asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Armele letale, cu excepția celor cu destinația apărare și pază, se păstrează neîncărcate cu muniție.

 

Dulapurile sau, după caz, casetele trebuie să fie prevăzute cu compartimente diferite care să fie asigurate fiecare cu câte un sistem de închidere, pentru păstrarea muniţiei separat de arme.

 

 

 

 

 

 

În situația în care la data expirării valabilității permiselor de armă, titularul care are suspendat dreptul de deținere, respectiv de port și folosire al armelor, este obligat ca, în termen de 3 luni de la data încetării acestei măsuri, să depună la organul de poliție competent documentele necesare prelungirii valabilității permiselor de armă.

 

De asemenea, nedepunerea armei şi a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

 

Totodată, armurierii care desfășoară operațiuni de comerț cu arme, piese și muniții au următoarele obligații:

 

– să introducă în circuitul comercial numai armele și munițiile care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 89 alin. (1) și (2) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor;

 

– să comercializeze armele, piesele și munițiile numai către persoanele fizice și juridice autorizate să le procure;

 

– să procure arme, piese și muniții numai de la persoane juridice române sau străine, autorizate să desfășoare asemenea operațiuni, precum și de la persoane fizice care le dețin și le înstrăinează în condiții de legalitate;

 

– să își constituie registre în care să țină evidența operațiunilor cu arme, piese și muniții;

 

– să le prezinte pentru control organelor competente;

 

– să prezinte la control organelor de poliție abilitate documentele de efectuare a operațiunilor cu arme, piese și muniții, precum și documentele în baza cărora au vândut armele;

 

– să anunțe imediat organul de poliție când constată că la armele primite în consignație de la persoanele fizice și juridice sunt modificări vizibile sau acestea

 

 

prezintă alte caracteristici decât cele originale;

 

– să elibereze deponentului o dovadă de primire a armelor, pieselor și munițiilor, iar după vânzare, o copie de pe factură;

 

– să înscrie în autorizația de procurare, eliberată de organele de poliție și prezentată de cumpărător, datele necesare identificării armei vândute, numărul facturii și poziția din registrul de evidență a armelor depuse spre vânzare;

 

– să comunice autorităților competente, în termen de 15 zile de la data procurării, lista persoanelor juridice care au procurat sau, după caz, de la care au procurat arme, piese și muniții, precum și datele de identificare ale acestor arme și muniții;

 

– să solicite avizul poliției pentru persoanele angajate să facă operațiuni cu arme, piese și muniții;

 

– să asigure condițiile de securitate deplină a armelor, pieselor și munițiilor aflate în gestiune, să nu expună în vitrină arme autentice, iar cumpărătorii sau vizitatorii să nu aibă posibilitatea de a lua o armă din rastel sau raft;

 

 

 


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro