VALAHIA pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

În 2012, mai multe audienţe la Avocatul Poporului!

Din ce în ce mai mulţi dâmboviţeni, prahoveni şi buzoieni apelează la Avocatul Poporului, iar asta o dovedesc statisticile care arată că în comparaţie cu cel de-al doilea trimestru al anului 2011, în 2012 în aceeaşi perioadă numărul audienţelor şi petiţiilor s-au dublat.  Instituţia Avocatul Poporului din cadrul Biroului Teritorial Ploieşti  a soluţionat peste 80% … Citește mai mult

EXCLUSIVITATE: Chindia Târgovişte – vezi cine şi cu cât a susţinut financiar echipa în sezonul trecut!

Când spunea că fără sprijinul CJD, nu mai poate continua la Chindia Târgovişte, Gică Popescu ştia el ce spune! 1.640.000 de lei a fost în sezonul 2011- 2012 susţinerea financiară de care a beneficiat clubul târgoviştean. Cea mai mare parte a banilor a venit de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, 830.000 de lei. Pe locul II … Citește mai mult

Mihai Vădan şi-a luat la revedere de la APDRP!

Lui Mihai Gavril Vădan i-a încetat, la sfârşitul lui iulie, contractul de management pentru funcţia de director general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Vădan fusese numit în această funcţie în 2009, iar contractul său nu a fost prelungit. În locul lăsat liber de Vădan a fost numit George Turtoi, fost director … Citește mai mult

Preşedintele CJD a avut „şofer” un ministru!

Ecaterina Andronescu, ministru al educaţiei naţionale, a uimit întotdeauna asistenţa, în vizitele sale, prin faptul că se foloseşte la minimum de resursele puse la dispoziţie conform funcţiei sale. Printre altele, ministrul nu solicită şofer, conducând singură, Loganul de la Senat. În vizita prin Dâmboviţa l-a “plimbat” cu maşina şi pe preşedintele CJD, Adrian Tuţuianu. Acesta … Citește mai mult

Campionii mondiali de la Pucioasa, felicitaţi de ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu!

Elevii Clubului Copiilor Pucioasa au reuşit încă o performanţă de nivel mondial: locul I pe echipe la Campionatul Mondial de Micromedele şi locul II, la aceeaşi competiţie, la individual, prin Alexandru Vişan. În vizita sa în judeţul Dâmboviţa, ministrul Ecaterina Andronescu i-a întâlnit pe copii la Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa. Andronescu i-a felicitat pe elevi şi … Citește mai mult

Musafiri nepoftiţi! Iată cum s-a încheiat vizita poliţiştilor la domiciliul unui răcărean!

Un bărbat din oraşul Răcari suspect de furt a primit ieri vizita neaşteptată a lucrătorilor de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa care au desfăşurat percheziţii la domiciliul mai multor persoane despre care aveau la cunoştinţă că desfăşoară activitate infracţională. Acţiunea  a fost organizată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, în colaborare cu … Citește mai mult

Expoziţie brâncovenească la Muzeul Poliţiei Române!

În perioada 16 august -16 septembrie, la Muzeul Poliţiei Române este organizată expoziţia  foto- documentară „ Constantin Brâncoveanu”, dedicată martirilor Brâncoveni. Vernisajul a debutat pe 16 august, ziua de pomenire a martirilor Brâncoveni stabilită de Biserica Ortodoxă Română din 20 iunie 1992 când aceştia au fost canonizaţi. Ziua de 16 august aminteşte de moartea mucenicească … Citește mai mult

Ecaterina Andronescu, tur de forţă printre social democraţii dâmboviţeni! Vezi unde merge ministrul

Ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, face astăzi un adevărat tur de forţă prin judeţul Dâmboviţa, având programate vizite de lucru la 6 obiective, pe parcursul a 10 ore. Este cel mai stufos program pe care un ministru al educaţiei şi l-a propus pentru judeţul nostru. Inspecţia ministerială va începe în sudul judeţului la ora 10, va … Citește mai mult

Valea Voievozilor, fără gaze! Furnizorul nu s-a sinchisit să anunţe

Zeci de locuinţe din Valea Voievozilor sunt, de mai multe ore, fără alimenatre cu gaze naturale. Conform dispecerului de serviciu de la deranjamente, întreruperea s-ar datora unei avarii la o staţie Petrom. Şi cum la noi ai dreptul de a plăti factura şi cam atât, avarile accidentale nu sunt anunţate de furnizorul de servicii, deşi … Citește mai mult

Talentul și munca nu sunt suficiente. Două tinere târgoviștence au nevoie de bani pentru a continua să facă dans sportiv de performanță

Cele două tinere târgoviștence, eleve la Colegiul Național Constantin Carabella, sunt membre ale Clubului de dans sportiv ,,ALLA-DANCE” și se numără printre perechile foarte bune ale acestuia.

Gabriel Boriga, exclus din Consiliul Director al ADI. Vezi reacţia primarului

Astăzi, în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Reabilitarea colectării, transportului, depozitării, prelucrării deşeurilor solide în judeţul Dâmboviţa” (care reuneşte Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Consiliile Locale ale oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa), a fost ales noul Consiliu Director. Conform statutului, mandatul acestuia este de 4 ani în interiorul unui mandat de primar … Citește mai mult

Marin Antonescu despre Ecaterina Andronescu: “Această babă nefastă a politicii naţionale!”

Vorbe grele, astăzi, în conferinţa de presă a PDL Dâmboviţa, din partea vicepreşedintelui Marin Antonescu. Sub tirul acestuia s-a aflat, printre alţii, ministrul educaţiei Ecaterina Andronescu, care a stârnit în ultimile zile o discuţie publică legată de premierea copiilor olimpici. “Abramburica, acea băbuţă a căre-i poză ar sta foarte bine pe o sticlă de ulei … Citește mai mult

Pompierii dâmboviţeni, în alertă! Bilanţ: 4 incendii şi două locuinţe mistuite de foc!

Detaşamentul Găeşti, Titu, Garda Corneşti şi Vişina au fost în alertă în aceste zile. Numai în ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit la patru incendii de vegetaţie, în care a ars cca. un hectar de vegetaţie uscată. În ciuda avertismentelor şi informărilor emise de pompieri în această … Citește mai mult

10 voluntari dâmboviţeni ai EUROPE DIRECT vor pleca în Cehia!

10 voluntari norocoşi din cadrul centrului Europe Direct Târgovişte vor avea ocazia de a vizita una dintre cele mai frumoase ţări europene. Drept răsplată pentru munca depusă în cadrul proiectelor europene şi implicarea în activităţi sociale, aceştia au fost înscrişi într-o acţiune de promovare alături de colegi din alte două judeţe. 30 de persoane, membrii ai … Citește mai mult

Conform Evz.ro: Dâmboviţa, locul I la dosare privind fraude electorale!

Deşi, de la nivel local nu a „transpirat” nimic despre anchetele procurorilor în cauzele de fraudare a referendumului,  conform jurnaliştilor de la Evenimentului Zilei, Dâmboviţa ocupă un loc fruntaş cu 67 de dosare deschise în absolut toate parchetele locale.  “Preşedintele CJ Dâmboviţa conduce judeţul cu cele mai multe dosare deschise de procurori. Majoritatea fraudelor electorale … Citește mai mult

Carmen Ivan a fost demisionată din CJD!

  Carmen Ivan nu mai este şeful Serviciului Coordonarea Autorităţii Publice din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Ivan a demisionat la recomandarea preşedintelui CJD, Adrian Ţuţuianu. Acesta a precizat că i-a cerut  demisia pentru “incapacitatea de gestionare a situaţiei colectării gunoiului din judeţul Dâmboviţa.” Necazurile i s-au tras fostei şefe a serviciului de la disfuncţionalităţile grave … Citește mai mult

Un consilier local este vărul unui ardelean celebru şi fin, prin alianţă, cu un prinţ austriac! Află cine!

  Ardeleanul celebru în toată ţara, dar şi în afara ei, este interpretul Furdui Iancu (foto 1), iar prinţul, Mihai de Laufenburg, (foto 2) este unui dintre descendenţii Casei de Habsburg. Cei doi au o legătură de rudenie cu Avram Iancu, de ieri consilier local municipal. Furdui Iancu este văr cu consilierul târgoviştean, Avram Iancu, … Citește mai mult

Jandarmii în slujba cetăţeanului în zi de sărbătoare!

Ca în fiecare an, credincioşii prăznuiesc astăzi Adormirea Maicii Domnului. Dâmboviţenii vor marca această sărbătoare importantă prin organizarea de spectacole.  Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa  mobilizează  în acest sens mai multe efective care vor asigura climatul de normalitate în zonele de desfăşurare şi adiacente din localităţile Hulubeşti, Corneşti, Ghineşti, Bucşani, Potlogi şi Văleni Dâmboviţa unde … Citește mai mult

Atenţie la radare!

Dacă vă număraţi printre angajaţii care au zi liberă şi plănuiţi o plimbare sau pur şi simplu aveţi activitate pe drumurile judeţene,  Gazeta Dâmboviţei vă spune unde sunt amplasate astăzi aparatele de măsurare a vitezei: -DN 71 Ulmi-Ilfoveni-Mircea Vodă-Crângaşi, Priboiu-Pucioasa-Dealu Mare -DN 72 Picior de Munte- Dumbrava; Răzvad-Săcuieni-I.L. Caragiale -DN 72 A Priseaca- Gheboieni-Voineşti-Malu cu … Citește mai mult

Zi liberă pentru angajaţii băncilor! Află cine nu mai lucrează astăzi!

Pe data de 15 august, creştinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului. Astăzi este zi liberă pentru salariaţii din România, potrivit Codului Muncii, fiind considerată sărbătoare legală. Dintre categoriile de angajaţi care nu sunt obligaţi să se prezinte la muncă în această zi sunt cei din domeniul  Serviciului Public de Taxe şi Impozite, Serviciul Enel Energie, Serviciul … Citește mai mult

Literatura română promovată la Dărmăneşti!

Biblioteca Publică Dărmăneşti promovează din nou personalităţile literaturii române. După ce a prezentat tinerilor din comunitate doi dintre clasicii noştri – Ion Luca Caragiale şi Mihai Eminescu, a venit rândul lui Ion Creangă. Tinerii care vor vizita mâine Biblioteca din Dărmăneşti vor avea ocazia de a afla lucruri interesante despre viaţa şi opera marelui scriitor … Citește mai mult

Se caută doctori pentru spitalul Titu!

Autorităţile de la Titu au primit deja vizita comisiei de specialitate care trebuie să elaboreze un raport de oportunitate a redeschiderii Spitalului Titu. Viceprimarul oraşului, Vlad Oprea, a precizat că autoritatea locală va face toate eforturile pentru ca unitatea medicală să fie redeschisă. Pentru autorizare este nevoie de înfiinţarea  a cel puţin 4 secţii, iar … Citește mai mult

Avram Iancu, validat consilier local în aplauzele susţinătorilor!

Fostul preşedinte al PP DD Târgovişte, candidatul partidului pentru primăria municipiului, Avram Iancu, a reuşit, în sfârşit, să ocupe un fotoliu de consilier local. Problemele interne în partidul lui Diaconescu îi scoseseră din cărţi atât pe Iancu, cât şi pe colegul său Cătălin Neculaescu Zotic, înlocuiţi cu Ion Dobândă şi Cosmin Bozieru. Ultimii doi au … Citește mai mult

Rechizite gratuite în valoare de 6,5 miliarde de lei, pentru mii de elevi dâmboviţeni

  Ministerul Educaţiei va acorda şi în anul şcolar 2012-2013 rechizite gratuite pentru elevii săraci de la clasa a pregătitoare, până la clasa a VIII-a. Beneficiază de acest ajutor elevii ale căror familii au avut un venit mediu net lunar pe membru de familie în luna iulie a acestui an de maximum 50% din salariul … Citește mai mult

Primăria Târgovişte va repara acoperişurile distruse de furtună

Furtuna din 9 august a distrus 6 acoperişuri în municipiul Târgovişte. Pagubele sunt însemnate, distrugerile variind între 20 şi 90 de procente. Astăzi, la propunerea primarului Gabriel Boriga,  a fost introdusă pe ordinea de zi a şedinţei CLM, la punctul diverse, o hotărâre privitoare la acordarea unui ajutor de urgenţă pentru asociaţiile de locatari, sub … Citește mai mult

Dâmboviţenii pot accesa bani europeni pentru împăduriri în luna septembrie

Sesiunea pentru depunerea de proiecte aferente Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”, programată pentru perioada 16 august – 14 septembrie 2012, se amână, informeaza Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.Astfel, următoarea sesiune de cereri de proiecte pentru Măsura 221 se va desfăşura în perioada 3 – 28 septembrie 2012, termenul limită pentru depunerea proiectelor fiind vineri, 28 septembrie 2012, ora 12. 
 

Teatru de vară, la Bezdead!

Biblioteca publică „Vasile Voiculescu” Bezdead, aşteaptă toţi copiii cu vârste între 5 şi 12 ani la „Teatrul de vară” care va fi organizat de voluntarii acesteia, începând din data de 16 august 2012, în fiecare joi la ora 12:00. Cei mici pot  fi  însoţiţi de părinţi sau bunici. Copiii se vor amuza prin jocuri şi poveşti care le vor stimula creativitatea şi munca în echipă.