Colindele care au declanșat schisma între vicarul eparhial – Ionuț Ghibanu și primarul Pucioasei – Constantin Ana

Scandal fără precedent în ajunul sărbătorii Crăciunului, plecat de la un recital de colinde ținut în holul primăriei Pucioasa. Colidători au fost membri ai Bisericii Noului Ierusalim, o comunitate care se descrie ca fiind în directă comuniune cu Ierusalimul Ceresc. Biserica Noului Ierusalim are o proprietatea în Pucioasa – Glodeni, unde locuiesc membrii comunității care … Citește mai mult

USR va marca „Ziua Victoriei și a Libertății”, la Moreni. De 15 ani, nu au mai fost organizate festivități de Ziua Revoluției

Foto – arhiva personală Cristi Șerbănescu, sursa facebook     Uniunea Salvați România – biroul parlamentar Dumitru Lupescu și și filiala  locală  USR Moreni organizează, sâmbătă, 22 decembrie, o ceremonie dedicată Revoluției române din 1989. Evenimentul are sprijinul  Instituției Prefectului județului Dâmbovița și Garnizoanei Târgoviște și va avea loc, începând cu ora 12:00, la Monumentul Eroilor din … Citește mai mult

ȘELARU: Au fost ridicate filtrele rutiere antipestă

Comunicat de presă   Centrul  Local de Combatere a Bolilor(CLCB) din județul Dâmbovița s-a întrunit astăzi, 21.12.2018, în vederea luării deciziilor de ridicare a filtrelor rutiere instituite în zona de protecție și de suspendare a activității de dezinfecție a mijloacelor de transport auto, în comuna Șelaru, județul Dâmbovița. Deciziile menționate  au fost luate după ce … Citește mai mult

Primăria anunță că a ajuns la un acord cu AITT pentru rezilierea contractului. Poziția PNL în consiliul local

Finalul de an ar putea aduce rezlierea contractului dintre Primăria Târgoviște și AITT în privința transportului public din municipiul Târgoviște. În acordul anexat hotărârii de consiliu (document în subsolul articolului), primăria se obligă să plătească restanțele la plată diferenței de tarif între valoarea impusă a prețului călătoriei și valoarea reală calculată de AITT conform contractului, restanțe … Citește mai mult

BASCHET: CSM Târgoviște a fost învinsă de CSTBv Olimpia CSU Brașov

Târgoviștencele au pierdut meciul din Liga Națională de Baschet Feminin, jucat pe propriul teren, joi de la orele 19:30, contra celor de la Olimpia Brașov. Scorul final a fost 80:92 iar în urma înfrângerii suferite, echipa a căzut pe locul 5 al clasamentului din grupa Roșie, rămânând în continuare cu 15 puncte. Să sperăm că … Citește mai mult

„Școala Altfel” la Geo-Sting. Elevii au învățat despre situațiile de urgență și acordarea primului ajutor

Elevii clasei a V-a a Școlii Picior de Munte au învățat despre situațiile de urgență și acordarea primului ajutor în cadrul programului „Școla Altfel”. Elevii au fost oaspeții companiei Geo -Sting din Târgoviște, specializată în servicii de protecția și singerea incendiilor. „În cadrul activităților dedicate săptămânii ”Școlii altfel”, copiii au vrut să se familiarizeze și cu … Citește mai mult

Proiectul ALDE Dâmboviţa „Schimb oraşul cu o idee”, de la teorie la practică

Proiectul iniţiat de ALDE Dâmboviţa, intitulat „Schimb oraşul cu o idee” începe   să prindă contur în unele oraşe ale judeţului nostru! Târgovişte şi Titu sunt localităţile în care edilii au reacţionat, urmând ca ideile să fie puse în practică în viitorul apropiat. „Proiectul nostru – Schimb oraşul cu o idee – este în faza de … Citește mai mult

CJAS Dâmboviţa a emis în acest an 4.725 de carduri europene de asigurări sociale de sănătate

Turiștii români  pot beneficia gratuit de un card european de sănătate, pe care trebuie să-l solicite la Casa de Asigurări de Sănătate atunci când pleacă în vacanță. În baza acestui document pot fi tratați de orice urgență medicală, în sistemul public de sănătate din țările membre ale Uniunii Europene. Anul acesta aproape 5.000  de dâmboviteni … Citește mai mult

Polițiștii dâmbovițeni au aplicat mai multe amenzi administratorilor de drumuri din județ

În perioada 18-19 decembrie a.c., polițiștii de la rutieră au desfășurat activități de verificare pe linie de sistematizare rutieră, iar pentru neregulile descoperite au aplicat sancțiuni contravenționale administratorilor drumurilor. Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au sancționat contravențional adiministratorul drumului național 7 pentru neîndeplinirea obligației de a menține în stare corespunzătoare marcajele rutiere de pe … Citește mai mult

Gambă demisionează și anunță apocalipsa PSD pe Valea Dâmboviței (document)

Gabriel Dănuț Sandu „Gambă”, primarul comunei Voinești, a demisionat, astăzi, din funcția de vicepreședinte al organizației PSD Dâmbovița. Este prima demisie din conducerea organizației, după excluderea lui Adrian Țuțuianu. Gambă și-a motivat demisia într-o scrisoare în 6 puncte. Principala nemulțumire exprimată public este faptul că  cele 10 localități de pe Valea Dâmboviței nu au primit … Citește mai mult

„Asasinii” domnului Țuțuianu!

Fotografie editată Adrian Țuțuianu a ținut, miercuri, 19 decembrie, o conferință de presă, la sediul biroului parlamentar, o conferință lungă, în care a vorbit despre dușmanii săi și despre apocalipsa de după sine. Un discurs lung și plin de acuze, similar celor cu care președintele PSD, Liviu Dragnea, își delectează partidul în celebrele comitete. Spre … Citește mai mult

Angajații Automecanica vor salarii mai mari! Se muncește pe minimul pe economie

Sindicatul de la Uzina Automecanica Moreni se află în plin proces de negociere a Contractului Colectiv de Muncă (CCM) cu conducerea societății! Liderul de sindicat, Constantin Bucuroiu ne-a declarat că nu este dispus să coboare cu negocierea  sub salariul mediu  brut pe economie, aceasta fiind de fapt o prevedere mai veche a CCM ignorată cu … Citește mai mult

Comandatul șef al IPJ Dâmbovița, prima apariție publică după operația din noiembrie

Aflat în concediu medical din luna noiembrie, după ce a suferit o operație pe creier, conform declarațiilor sale, comandantul șef a IPJ Dâmbovița, Danil Zepiși și-a făcut apariția, miercuri, 19 decembrie, la o lansare de carte. Mai greu de recunoscut, din cauza vestimentației, Zepiși a participat la lansarea unei enciclopedii a monumentelor eroilor din județ. … Citește mai mult

Copiii din Mănești, încurajați să-și pună în valoare talentul artistic în cadrul unui concurs local

Serbarea de Crăciun s-a transformat, anul acesta, la Mănești într-o competiție a talentului. Primăria a susținut școala din localitate pentru prima ediție a unui concurs școlar de talente intitulat – „Talentul meu – Mândria mea”. Elevii, dar și preșcolarii, au avut posibilitatea să arate unui public numeros, format din părinți și bunici, momente artistice învățate … Citește mai mult

Aflat în dificultate, Moș Crăciun ajutat de pompieri să coboare de pe acoperișul unui cinematograf

A devenit o frumoasă tradiţie, ca în fiecare an, în preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, pompierii dâmboviţeni să fie “ajutoarele” lui Moş Crăciun, oferindu-le celor mici daruri. Astfel, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Basarab I” Dâmboviţa, împreună cu Asociaţia “Salvatorii Dâmboviţeni”, sunt alături de comunitate şi prin acţiuni umanitare, ocazie cu care doresc să … Citește mai mult

Lucrare unică în spațiul editorial românesc – Cultul Eroilor a editat o enciclopedie a Monumentelor eroilor din județ

Enciclopedia „Monumentele eroilor dâmbovițeni – memorii eterne ale neamului românesc” a fost lansată, astăzi, la Muzeul de Istorie din Târgoviște. Lucrarea monografică este realizată cu efortul Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Dâmbovița și cu sprijinul financiar al CJD. „Monumentele eroilor dâmbovițeni – memorii eterne ale neamului românesc” cuprinde fotografii și date istorice despre toate cele … Citește mai mult

Cadre didactice de la Grădinița Nr.1 Târgoviște, perfecționare în cadrul unui proiect Erasmus , în Lituania

  În perioada 04 – 07 decembrie 2018, a avut loc prima activitate transnațională de învățare-predare-formare, din cadrul  proiectului de schimb interșcolar finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +, KA229, “I ‘m Really Proud of My Country”, activitate desfășurată în Vilnius, Lituania. Proiectul care este coordonat de către” Mano darzelis” Vilnius, Lituania, se va derula … Citește mai mult

Conferința de alegeri PMP Dâmbovița va avea loc la sfârșitul lunii martie 2019

Alegerile europarlamenare din primăvara anului viitor au dinamizat activitatea partidelor politice din România și implicit din județul Dâmbovița! Un exemplu elocvent în acest sens este Partidul Mișcarea Populară (PMP) Dâmbovița care se află în plin proces de reorganizare. Așa se face că formațiunea politică a ajuns să aibe reprezentanți în 67 de unități administrativ teritoriale, … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: Mai multe mașini au picat victime ale gropilor din Cartierul Tineretului

Cauciucuri tăiate și jante îndoite în gropile de pe strada Silviu Stănculescu, în Cartierul Tineretului (Sagricom) Târgoviște! Un cititor ne semnalează că numai în această seară nu mai puțin de șapte mașini au avut probleme cu gropile. Oameni sunt nervoși, mai ales că sunt siguri că până la finalul iernii situația se va înrăutății. Șoferii care … Citește mai mult

S-a deschis Friends Kitchen – Locul în care mâncarea bună și prietenii buni se întâlnesc

Un nou concept de restaurant a fost inaugurat la Parterul Magazinului Muntenia. Găsiți aici o alternativă gustoasă pentru masa de prânz și un cadru ideal pentru întâlnirile cu prietenii. Burgerii, coastele și kebab-ul de curcan sunt doar câteva dintre produsele “reinventate” la Friends Kitchen.   “Pentru că prieteniile bune se leagă în jurul mesei, pentru … Citește mai mult

Moș Crăciun își alege un Consiliul Local, la Bezdead

Vineri, 21 decembrie, Moș Crăciun va sosi cu alaiul lui de spiriduși, crăciunițe, reni și alte personaje de poveste, la Bezdead. La invitația primarului Teodora Anghelescu, legendarul bătrânel își va alege un Consiliu Local format din copii. Aceștia se vor familiariza cu chestiuni legate de administrația publică locală. Pentru copiii se va pune în scenă și … Citește mai mult

ISU Dâmbovița dotat cu 3 ambulanțe noi, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime și un container electrogenerator

La sfârşitul săptămânii trecute, în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa au intrat trei ambulanțe SMURD – tip B2, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime (autoscară) şi un container electrogenerator. Cele 3 ambulanţe SMURD au fost achiziționate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 – “Îmbunătăţirea capacităţii de … Citește mai mult

Expoziții inedite organizate cu ocazia a cinci ani de la înființarea Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic

Cu ocazia împlinirii a cinci ani de la înființarea Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, din cadrul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, va fi organizată o expoziție care va cuprinde două teme inedite: Arta în paleoliticul din România și Imaginea Femeii în Paleolitic. Inaugurarea expoziției va avea loc vineri, 21 decembrie, ora … Citește mai mult

Corneliu Ștefan: Guvernul a alocat 63 de milioane de lei pentru investiții locale, în Dâmbovița

Deputatul Corneliu Ștefan a anunțat în această dimineața că județul Dâmbovița va primi o sumă importantă pentru investiții local. „Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrație Publice, a alocat astăzi 63.000.000 lei pentru realizarea unor obiective de infrastructură rutieră, educaţională, iluminat public, lucrări de extindere şi construire a unor sedii de primării, precum şi … Citește mai mult

FOTO: Talent, dăruire, iubire de semeni – gala umanitară Prețuim Oamenii

Luni seară a avut loc la Târgoviște cea de-a șasea ediție a galei Prețuim Oamenii, gală umanitară organizată de Fundația Comunitară Dâmbovița. Principalul scop al acestei gale a fost acela de a strânge bani pentru Fondul Științescu, care este  o mișcare națională de reenergizare a educației STEM care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin … Citește mai mult

METEO: Miercuri, temperatura nu crește peste 0 grade

PROGNOZA METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 19.12.2018 ORA 08 – 20.12.2018 ORA 08 Vremea va fi rece. Cerul va deveni variabil în zona de deal, însă la câmpie vor fi înnorări local persistente și pe spații restrânse ceață, asociate izolat cu fulguieli sau chiciură. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări ziua în estul regiunii. … Citește mai mult

Asociația A.M.V.V.D. doreşte o delimitare legală, clară, între misiunile interne și cele externe în privința drepturilor militarilor

Comunicat de presă Luând la cunoştinţă despre informaţiile apărute în spaţiul public, pentru o corectă informare, Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilități face următoarele precizări: OUG 82/2006 a creat cadrul legislativ pentru militarii care au participat la misiuni în afara teritoriului național. Faptul că ulterior a fost amendată prin diverse ordonanţe care au creat … Citește mai mult

Fără job pe final de an? 286 de locuri de muncă, vacante, în baza de date a AJOFM Dâmbovița

În baza de date a AJOFM Dâmboviţa sunt înregistrate 286 de  locuri de muncă, din care:  22 pentru persoanele cu studii superioare; 233 care se adresează persoanelor calificate în diverse meserii;  31 de posturi pentru muncitorii necalificaţi.   Dintre acestea menţionăm: -economist; -inginer mecanic; -referent specialitate financiar-contabil; -manager proiect; -consultant în informatică; -programator sistem informatic; … Citește mai mult

Vineri, „Săgeata albastră” îl aduce pe Moș Crăciun la Pucioasa

   Sursa foto:  facebook Alexandru Dolea       Luminiţele de poveste îi vor ghida și anul acesta calea lui Moş Crăciun ca să ajungă și la copiii din Pucioasa. Vineri, 21 Decembrie, ora 17.15, aceștia îl pot aștepta pe peronul Gării din oraş. Moș Crăciun va sosi cu trenul, însoţit de spiriduşii săi. De aici, … Citește mai mult