ortooxacell kiss2022.gif Flax

Cadre didactice de la Grădinița Nr.1 Târgoviște, perfecționare în cadrul unui proiect Erasmus , în Lituania

 

În perioada 04 – 07 decembrie 2018, a avut loc prima activitate transnațională de învățare-predare-formare, din cadrul  proiectului de schimb interșcolar finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +, KA229, “I ‘m Really Proud of My Country”, activitate desfășurată în Vilnius, Lituania. Proiectul care este coordonat de către” Mano darzelis” Vilnius, Lituania, se va derula pe o perioadă de 21 luni, din 01.10.2018, până  în data de 30.06.2020.

Scopul proiectului îl reprezintă promovarea comunicării culturale internaționale în rândul copiilor și al cadrelor didactice din diferite instituții educaționale, îmbunătățirea  competențelor lingvistice în limba engleză prin intermediul celor mai recente tehnologii, încurajarea comunităților școlare în a descoperi şi explora patrimoniul cultural al propriei tări precum și al altor țări din spațiul european, precum și identificarea diferențelor și asemănărilor culturale dintre țări.

La prima activitate de învățare-predare-formare, au participat un număr de 14 cadre didactice din cele șase țări partenere în proiect: Lituania, Estonia, Grecia, Spania, Turcia și România. Grădinița cu PP nr.1 Târgoviște a fost reprezentată de prof. Dăscălescu Tinica și prof. Popescu Florina.

 

Agenda primei zile a cuprins prezentarea de către preșcolarii gradiniței ”Mano darzelis”- Ateities Street a unui program artistic cu dansuri tradiționale lituaniene, activități de intercunoaștere,  prezentări ale fiecărui partener despre propria instituție/țară, punându-se accentul pe modul în care este valorificat propriul patrimoniu cultural, observarea unor activități și consemnarea feed-back-ului de către participanți. Totodată s-au desfășurat activități prin care au fost clarificate aspecte referitoare la managementul proiectului, la optima implementare a acestuia: vot logo proiect, desfășurarea activităților la nivel național, stabilirea calendarului acestor activități până în luna februarie 2019 (când va avea loc următoarea activitate transnațională de învățare-predare-formare), strategii și activități de diseminare utilizând mijloacele cuprinse în formularul de candidatură, stabilirea de comun acord, a perioadelor de desfășurare ale următoarelor două activități, crearea paginii proiectului pe o rețea de socializarea, reguli privind siguranța copiilor pe internet, legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal, demararea proiectului eTwinning cu același titlu, repartizarea responsabilităților pentru fiecare partener. Profesorii au participat la un workshop”Cum se coace pâinea?”, workshop care a avut ca scop cunoașterea unor tradiții culinare lituaniene.

Pe parcursul celei de-a doua zile, au fost observate alte două activități ale preșcolarilor din cadrul gradiniței ”Mano darzelis”- Zemuoges Street și s-a consemnat feed-back-ului de către participanți. Profesorii alături de un expert au participat la workshop-ul ”Cum facem ornamente de Crăciun din plante”, obiectivul acestuia fiind realizarea împreună cu preșcolarii de diverse decorațiuni din plante uscate, tradiție de Crăciun în Lituania. Programul a cuprins și vizitarea unor monumente și clădiri din Vilnius, care aparțin patrimoniului cultural al Lituaniei.

Cea de-a treia zi a oferit participanților posibilitatea observării unor noi activități ale copiilor din cadrul gradiniței ”Mano darzelis”- Antakalnis Street, consemnându-se feed-back-ul și posibilitatea vizitării complexului Techpark din Vilnius. Totodată profesorii au luat parte la un concurs ”Ce știu de spre Lituania?”.

În cea de-a patra zi a fost observată o lecție la clasa pregătitoare, lecție în care a fost integrată tehnologia informației și comunicațiilor (SmartBoard). După aceea profesorii au participat la un workshop  având ca temă”Integrarea TIC în educația preșcolară”. Acest workshop ne-a oferit oportunitatea de a descoperi diverse aplicații care pot fi utilizate de către preșcolari pe tabletă: Mentimeter, QR code, Mandalas Lite, Draw and tell HD-pentru desen și colorare, Quinversion-pentru pictură interactivă, Learn Math, Memory Training, Logical Thinking, Coding games, Comics, Book creator, IMO cube, Robot Mouse, Lego Wedo 2.

Au fost distribuite certificatele de participare și activitatea s-a încheiat cu o vizită la Palatul prezidențial din Vilnius, monument istoric al Lituaniei.

 

 

Responsabil programe si proiecte europene,

Prof. Florina Popescu

“Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conţinutul informaţiei va fi folosit.”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media