TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – E nevoie de o singură zi

„Eu, care am fost la Auschwitz, apreciez că felul cum ne tratau în lagărul de la Salcia nu era departe.” –  Stefan Weiss

Oamenii pățiți ai anilor 50 spuneau că închisoarea Jilava era „mama noastră a tuturor”.  Din „pântecele” Jilavei ieșeau zi de zi convoaie de deținuți trimiși să își ispășească vina de a nu fi comuniști în filialele groazei de la Aiud, Gherla, Sighet, Râmnicu Sărat, iar un vechi  proverb românesc spune: „Copilul cu două moașe rămâne cu buricul netăiat”. Aceste două tablouri se unesc azi, în  neplăcuta stare în care se află cinstirea care trebuie acordată victimelor regimului comunist din țara noastră. Copilul cu două moașe de azi sunt victimele regimului comunist, pentru că lor li s-a dedicat,  prin decret de lege, două zile de comemorare. Odată prin Legea nr. 247 din 5 decembrie 2011 s-a stabilit ziua de 9 Martie, iar prin Legea nr. 127 din 30 Mai 2017 s-a stabilit ziua de 14 Mai. La acestea două se adaugă ziua de 23 August pe care Consiliul European a hotărât-o ca zi internațională a comemorării victimelor stalinismului și nazismului. Așadar, teoretic avem 3 zile de cinstire și comemorare a victimelor comunismului, dar practic nu avem niciuna.  

Știu, sună scandalos, dar acesta este adevărul. Prin stabilirea a două zile de comemorare a victimelor comunismului s-a creat diversiunea perfectă ca acestea să nu aibă parte de cinstea cuvenită. Spun cinstea cuvenită pentru că ceea ce s-a făcut până acum e prea puțin, mult prea puțin în comparație cu sacrificiul lor. Azi, autoritățile care ar trebuie să se ocupe de organizarea comemorării celor purtați din temniță în temniță și din lagăr în lagăr, îi poartă între aceste două zile, atenuând considerabil impactul istoric, educativ și emoțional  pe care comemorarea victimelor comunismului l-ar putea avea în societatea zilelor noastre, dacă aceasta ar fi hotărâtă pentru o singură zi. Stabilirea unei singure zile pentru comemorarea victimelor comunismului ar îndemna la responsabilitate: „Avem o singură zi pentru asta, deci trebuie să lucrăm odată și bine.”  Da, cu privire la ziua lor, exigența trebuie să fie maximă, pe măsura curajului și jertfei lor, doar o singură zi închinată lor poate deveni ecoul sacrificiului lor. Rămânerea la sistemul cu două zile de comemorare a victimelor comunismului  le lasă pe acestea „cu buricul netăiat”, adică legate de trecutul despre care ni se spune că a avut și „părțile lui bune”, iar despre cele rele nu mai are rost să vorbim azi. 

Ideea stabilirii a două zile de comemorare a victimelor comunismului  a fost una neinspirată, iar alegerea ca una dintre aceste zile să fie 9 Martie a fost și mai neinspirată. 9 Martie avea deja închinarea ei în memoria populară – Ziua Sfinților 40 de mucenici din Sevastia, Armenia. Nu își avea rostul înghesuirea victimelor regimului comunist în această zi, mai ales că ea are de luptat cu detractorii săi care se gândesc la 40 de pahare și nu la cei 40 de mucenici: Acacius, Aetius, Aglaius, Angius, Alexandru, Atanasie, Candid, Chiril, Chirion, Chudion, Claudiu, Dometian, Domnos, Edictus,  Eunoicus, Euthychius, Flaviu, Gaius, Gorgonius, Helianus, Heraclius, Hesychius, Ioan, Ilie, Leonte, Lysimachus, Meliton, Nicolae, Philoctimon, Priscus, Sacerdon, Severian, Sisinius, Smaragdus, Teofil, Theodulus, Valeriu, Valens, Vivianus, Xantheas.

Mă gândesc că enumerarea numelor tuturor celor 40 de mucenici poate părea obositoare pentru unii, dar tocmai rostirea numelor lor ne este model despre cum ar trebui săvârșită și cinstirea victimelor comunismului, adică prin rostirea numelor lor. De obicei, când vine vorba despre ziua victimelor comunismului, așa cum este ea astăzi comemorată,  ori se insistă pe condamnarea comunismului ca ideologie criminală, ori pe numele câtorva personalități cunoscute care au sfârșit sau au fost închise în temnițele comuniste. Ori, când vorbim despre victimele regimului comunist nu putem vorbi mereu doar despre personalități, despre Iuliu Hossu, Alexandru Paleologu, Corneliu Coposu și așa mai departe, ci trebuie pomeniți toți, după nume, fiecare în localitatea sau județul din care au luat drumul Jilavei. Pentru că nu este nicio diferență între o somitate intelectuală care s-a opus ideologiei comuniste și țăranul care a fost omorât sau arestat pentru că s-a opus colectivizării.

Nu trebuie să ne limităm la faptul de a spune numărul exact al deținuților din timpul regimului comunist. În primul rând, pentru că această dezvăluire are un mare viciu de procedură, adică atunci când numărăm victimele comunismului, uităm să înmulțim cu 2, cu 3, cu 4, cu numărul celor din familia celui arestat, care doar că nu erau în temniță, în rest, tot dușmani ai poporului erau considerați. Iar în al doilea rând, doar specificarea numărului victimelor fără pomenirea numelor lor rămâne o comemorare seacă. Încadrarea unui grup de oameni într-un număr  știm că este apanajul sistemelor totalitare. Adevărata neuitare se face prin pomenirea numelor.

Până se va lua o decizie cu privire la ideea hotărârii unei singure zile pentru cinstirea victimelor comunismului, Asociația NEAMUNIT Târgoviște și Asociația Literata, îi așteaptă pe toți cei care vor să participe la slujba de pomenire care va fi săvârșită luni, 9 Martie, la ora 17,  la Monumentul victimelor comunismului din Târgoviște.

Veșnică lor pomenire!