O vedem în ziare, o vedem la televizor, o simţim în jurul nostru ca o miasmă otrăvitoare, încât îţi vine să strigi: Oameni buni, treziţi-vă! Ura nu naşte decât ură! Neavând parti-pris-uri politice, am privit cu o anumită detaşare zbaterea acesta negativă, zgura aceasta duşmănoasă ce pare a se fi aşezat în sufletul nostru. O anumită campanie denigratoare însă, dusă de unele ziare şi posturi de televiziune împotriva unor stâlpi ai culturii noastre m-a făcut să renunţ la atitudinea neutră şi să-mi exprim regretul si revolta că vrajba aceasta românească a atins dimensiuni patologice. Şi asta se observă când şi unui scriitor de talia lui Mircea Cărtărescu, om care şi-a construit printr-o muncă pe brânci cariera literară, i se aduc tot felul de învinuiri aberante că ar fi fost favorizat de fosta conducere a I.C.R.-ului, că miliarde din banii românilor ar fi fost cheltuiţi pentru publicarea cărţilor sale etc. Şi asta se întâmpla când Mircea Cărtărescu fusese trecut pe lista scurtă a propunerilor pentru premiul NOBEL pentru literatură. Niciun cuvânt de gratitudine pentru cel care a impus, alături de alţi scriitori valoroşi, imaginea literaturii române peste hotare, pentru cel tradus în peste 30 de limbi, pentru cretorul LEVANTULUI şi al romanului trilogie ORBITOR.
Mă întreb câţi oameni valoroşi ai acestei ţări, de la EMINESCU încoace au scăpat neterfeliţi, neînjuraţi şi scuipaţi. Putini, foarte puţini. Suntem oare blestemaţi să ne terfelim valorile, atâtea câte mai sunt, să aruncăm cu noroi în ce avem mai bun, în cei care ar trebui socotiţi repere morale şi intelectuale?
Trist! Foarte trist!