1.
Pe mine mie redă-mă
Dimineaţa este atât de aproape
încât de-aş întinde mâna
aş putea-o
Atinge
Amprenta privirilor tale
Mă întrepătrunde
Şi abia de îndrăznesc
Să mai mă privesc In ochi
Eu pe mine în ochii
Albăstriţi de tine
Măriţi din ce în ce
Mai mult de prezenţa
Prea tare…
2.
întunericul animal blând
lingând oraşul ca pe o rană
Dimineaţa împingând discul soarelui
deasupra orizontului.
Lungile umbre ale lucrurilor
dovedesc existenta acestora.
Umbra mea dovedindu-mi
intima mea înrudire cu noaptea.
3.
Noaptea
Sâmburele aruncat în aerul roşu
pleznise o incizie ruginie
lăsa să se bănuiască miezul lui alb umed
încă zbătându-se raze negre
începuseră să se desprindă din el
structură de rezistenţă a unei pânze de păianjen
lucruri de pulbere păreau să sugereze
certitudinea lumii
aerul roşu era
coaja lui galbenă crăpa lent
miezul lui alb umed începea să se încreţească
aceste infime mişcări năruiau lumea
pulberea lucrurilor se aşază pe pânza de păianjen
sâmburele murind simţea un humus inutil
5
învelindu-1
scânteia din ce în ce mai stins
noaptea era din ce în ce mai definitivă…
4.
Intru în aerul tare al dimineţii
5
ca într-un accelerator de particule.
Se va stabili cantitatea de eternitate cuprinsă în mine
se va stabili dacă eu pot sau nu
să exist…
5.
Inexistente!
I
La capătul tunelului
fereastra
şoseaua bănuită
şi o salcie plângătoare
lumina neagră a nopţii
şi mlădiosul text scris de salcie
pe ecranul din spate
aducându-ţi aminte
de povestea lui Platon
II
Soarele scurs
pe frunzele sălciei
luminând ziua anostă….
Voi!
inconştienţă colectivă
urmărind demonstraţia profesorului
Indiferenta
9
întunecând ziua…
III
! efortul de a !