EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Hărnicia iresponsabilă a făcătorilor de bine…

   Zilele trecute, o mică știre, ratată de vigilența Tik-Tok-iștilor, anunța descoperirea unor inscripții rupestre. Scoase la vedere datorită scăderii apelor fluviilor europene, cunoscute drept „pietre ale foamei”, acestea, la vremea lor, s-au dorit un avertisment privind nenorocirile pricinuite de secetă. Inscripțiile ne spun, pe de altă parte, o poveste greu de crezut pentru unii dintre semenii noștri. Și anume, că societățile europene au mai trecut prin situații de secetă severă. Așa cum se întâmplă în aceste zile. Astfel, ceea ce este un loc comun pentru numeroase abordări științifice privind dinamica climatică pe Terra, nu-i însă și pentru activiștii încălzirii globale. Potrivit acestui soi de zeloți climatici, s-ar părea că seceta care s-a abătut asupra majorității bazinelor hidrografice din Europa nu mai este o chestiune de vreme care se schimbă, potrivit unor cicluri, ci un indiciu evident al începutului unei catastrofe climatice. Fenomen pus exclusiv pe seama intervenției umane asupra mediului. De unde și necesitatea și urgența aceluiași tip de intervenție, pentru a încetini, chiar opri procesul…

   Schimbarea climatică, datorată – nu știm în ce măsură, și activității umane – a devenit însă obiectul unui fel de religii. Așa se face că sacerdoți pătimași, un fel de urmași ai lui Savonarola, alături de credincioși habotnici, au reușit să bage spaima climatică în majoritatea societăților europene dezvoltate. Hărnicia și radicalismul de care au dat dovadă cei invocați au avut consecințe directe și nefaste asupra politicului acestor societăți.

   Rezumând chestiunea, totul a fost posibil datorită faptului că pomenita religie, a „credincioșilor climatici”, a cucerit în mod insidios hălci semnificative ale spațiului public. Căci așa se explică cum haina verde a partidelor, a căror ideologie este inspirată de „credințele climatice”, s-a dovedit cât se poate de atractivă pentru semeni de ai noștri mai instruiți. Desigur, pentru mințile semenilor noștri ceva mai educați, politica „verde” a conferit noi semnificații existențiale pentru prezența omului în lume. Ceea ce s-a petrecut în Uniunea Europeană, datorită hărniciei iresponsabile a slujitorilor acestei religii, este un exemplu grăitor. Drept dovadă, în ciuda faptului incontestabil că statele membre au o amprentă carbonică de maxim 10% la scară globală, cu toate acestea, ignorându-se orice bun simț, structurile decizionale de la Bruxelles au demarat o serie de politici cu efecte catastrofale asupra dezvoltării societăților europene. Ce fel de consecințe globale s-ar fi putut produce,    s-ar fi întrebat orice om cu scaun la cap? În condițiile în care restul de 90% dintre „răspândacii de carbon” nu au pus nicidecum botul la o atare întreprindere întru salvarea planetei! Iar ai noștri politicieni, după cum bine îi știm, pupincuriști de felul lor, într-un asemenea pustiu al rațiunii, au plusat asemeni unor super-stahanoviști. Acționând total scrântiți în capacitatea de a judeca lucrurile și realitatea autohtonă. Doar așa s-ar putea explica jalonul decarbonizării abrupte, asumat voinicește în PNRR-ul nostru mioritic.

   Este cât se poate de evident! Una este să promovezi politici raționale menite să reducă poluarea, îmbunătățind astfel calitatea habitatului uman! Și cu totul altceva este îmbrățișarea unor politici radicale, cum sunt cele care au avut drept țintă interzicerea motoarelor termice într-un interval de timp extrem de îngust. Așa cum, una este să reduci consumul excesiv al unor resurse limitate, dar și o anumită dependență față de hidrocarburi, promovând în schimb exploatarea unor resurse alternative, nepoluante, în vederea producerii de energie etc. Și cu totul altceva este să-ți propui interzicerea utilizării cărbunelui pentru producerea de energie, fără ca această măsură să fie înlocuită cu altceva.

   La acest capitol, comportamentul decidenților noștri este explicabil. De neînțeles este cum sute de milioane de cetățeni europeni au putut înghite aparent fără probleme faptul că Bătrânul nostru continent ar fi trebuit – potrivit „Green Deal”, inițiat în 2019 de Comisia Europeană – să devină neutru climatic până în 2050. În mod evident, ceea ce trăim recent în plan politic este un argument că lucrurile nu au evoluat cum și-a imaginat Comisia. S-ar părea că extremismul european, în creștere, este departe de a fi un epifenomen al MAGA. Mai degrabă, ar putea fi considerat drept o reacție firească și rațională a multora dintre cetățenii europeni la aberația climatică clocită la Bruxelles.

   În paranteză fie spus: cum orice religie care se respectă are numeroase secte, și cea invocată mai sus nu duce lipsă de așa ceva. De pildă, unele dintre acestea sunt fixate obsesiv pe emisiile de carbon produse de industriile de tot felul. Altele, în schimb, sunt țintite compulsiv pe tot ce iese din eșapamentele motoarelor termice. Probabil, nefericiții n-au auzit niciodată cum toarce o tobă de Ferrari. Ca să nu mai pomenim de hărnicia iresponsabilă a altor secte, și cărora nici vânturile trase de pașnicele văcuțe nu le-a scăpat vigilenței lor savonarologice. Probabil, fiind ignoranți și înguști la minte, cei din urmă par să nu fi fost capabili să realizeze că „vacile colosale” din vremurile dinozaurilor, tot erbivore de felul lor, au viețuit milioane de ani pe o planetă care a uitat să se supraîncălzească din pricina bășinilor scăpate de acestea… Ca să nu pomenim de secta care, beneficiind din plin de nepriceperea făcătorilor de legi de pe plaiurile mioritice, a reușit să oprească proiecte energetice de care am fi avut nevoie cu toții. Prețuindu-se tot felul de gângănii și sălbăticiuni, desigur, în paguba intereselor oamenilor, s-a mers până acolo, încât specimenele umane înregimentate în astfel de secte au pus, de pildă, existența urșilor pe o treaptă superioară, comparativ cu aceea a propriilor semeni, împingând-i pe aceștia din urmă în situații inacceptabile pentru orice scară de valori. Căci, pe meleagurile autohtone trebuie să umbli cu fereală… Altminteri, riști să dai colțul, ori să fi ologit pe viață din pricina vreunui urs extrem de prețăluit de către tot felul de conțopiști de prin Europa… Dar care, ce să vezi, cu multă vreme în urmă și-au exterminat urșii. Și uite cum ne-am transformat, fără să fim întrebați, în gradina zoologică a Europei!

   Avem de ce să fim mândri și să ne ținem nasul pe sus, românii sunt niște exemplare umane rare, făcând parte dintr-o organizație politică care se crede o culme a civilizației umane, dar care sunt în același timp o dovadă că nu omul este măsura tuturor lucrurilor.

   Revenind la pietrele noastre, acestea se dovedesc lămuritoare pentru a pricepe semnificația efortului zeloților climatici, hărnicia iresponsabilă a acestora, menită convingerii omenirii de ce iminentul dezastru climatic trebuie pus doar pe seama comportamentului civilizației industriale. În rest, nu contează că, de fapt, suntem încă departe de înțelege pe deplin complicatul dispozitiv climatic al Terrei. De bună seamă, pomenitele inscripții complică nițeluș lucrurile. Căci, ce să vezi? Împricinatele înscrisuri, care au zăcute secole sub apele fluviilor, se refereau la foametea provocată de secetă într-o perioadă istorică când, în mod evident, nu putea fi vorba de activități industriale. Adică, niște chestii extrem de poluante. Și incriminabile de zeloții noștri climatici de schimbarea unei întregi clime planetare.

   Rațional, nu poți ignora mărturia așa-numitelor „pietre ale foamei”. Și, în același timp, să nu te chestionezi asupra consecințelor hărniciei ideologilor schimbării climatice asupra societăților europene. O perspectivă la scară istorică arată în mod evident că societatea umană, de-a lungul timpului, a cunoscut perioade de schimbări radicale ale climei. Dovezi incontestabile arată că aceste schimbări au dus la dispariția unor civilizații. Iar concluzia este cât se poate de simplă: la scară istorică, regula care marcat planeta a fost extrema climatică. Nicidecum, moderația! Este de la sine de înțeles că hărnicia iresponsabilă a activiștilor climatici, tradusă în politici cu efecte dezastruoase asupra dezvoltării unor sectoare ale economiei, nu va avea niciun efect asupra climei planetare. Cu excepția efectelor pe care le gustăm deja, din nefericire, și care produc adevărate crize în plan economic și politic.

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…