1.
Forma condensată
Fac pace, gândurile-mi se așază
cuminți la rădăcina zilei de mîine,
e binele lespezii pe care-mi culc visele.
Rămăsese o fărâmă din mine
sub femeia de ieri, dornică să mă nască
dar și rod începutului.
Mama mi-a orânduit pașii,
nu mă mai pot întoarce,
fac totul ca la capăt de drum
să primesc îmbrățișarea,
chiar dacă am contorizat răbdarea
cu care țesem punțile-ntre noi,
Tot mai caut
prin dicționarele de vise,
explicații pentru
forma condensată a iubirii.
Semnele trezesc mirări și patimi,
Eu, energie redundantă,
mă mobilizez și scriu povestea
pe un capăt de cer.
2.
Molecula primară
Formula mea, a uitat-o și mama,
nu ai răbdare să faci săpături,
iei totul de-a gata,
între cer și pământ
maculatoare întregi de scenarii,
cad încet și ne încurcă pașii,
cuvintele nu-și mai țin echilibrul,
și rostogolite își uită sensul,
noi alergăm să salvăm o iubire,
să scriem o poveste,
să ștergem niște ferestre spre cer
acolo era o stea și nu
mă puteai localiza,
mâine e alt secol
și din molecula primară
am devenit femeie.
Poate trebuia să mai aștept
o viață…
3.
Șotron cu îngerul
Am avut și zile mai bune,
când jucam șotron cu îngerul,
cel mai bun prieten al meu,
nu știa cât îl iubeam
și am rămas așa,
vinovată că nu-i eram perfectă.
De la Adam încoace,
toate am avut nesăbuirea să încercăm
și era așa de simplu să primim
iubire.
Acum între rugăciuni și penitențe
deschidem zile albe, zile negre,
alergăm și ne întrecem cu furtuna,
ne desenăm bucurie în privire,
amăgind toamnele care
curăță locul
spre o albă poveste nescrisă.
Piramida răsturnată a dorințelor
îmi mai lasă timp,
exercițiul răbdării călește oțelul
din care arcul mirărilor
te aduce mai aproape
și-ți pot citi viitorul în ochi.
Eram din altă viață,
când ne cunoșteam…
4.
Muncă de Sisif
Construiesc zilnic scări
din și pe fire de nisip,
le sudez, le tasez
și zilnic exersez urcușul.
Dimineața construiesc tiparul,
îmi așez gândurile aliniate metodic
pe anotimpuri,
la prânz formatul se sparge,
dorurile neconsumate aleargă nebune
și caută să se arunce în oceanul uitării.
Seara furtuna neîmplinirii
curăță locul pentru o altă zi,
pentru alt mâine
când mă gândesc
să construiesc o altă scară
cu altă destinație.
Mă întreb în fiecare zi
până când mai există „mâine”
pe firele de nisip?
5.
Celula vinovată de geniu
Lacrimile, perle în palmele tale
când îmi mângâi șoaptele,
în taina vorbelor nespovedite.
Se scurg cuvintele topite,
până ce se evaporă toată ploaia
plânsă de toamnă.
Da la gând în jos, toate sunt balade…
Unde de află întâia notă atinsă de arcuș,
unde coboară vioara surâsul melodiei celeste,
armonie a celulei vinovată de geniu?
Unde recunosc amprenta privirii
care îmi dezmiardă tristețea,
prea ocupată de vacanța eternă?
Unde-mi pot îngropa picătura de slăbiciune,
cursă între un oftat și surâsul ucis?
E vremea să devină diamante pentru arheologi,
când toate au fost spuse și puse în colier de vise.
Facebook
WhatsApp
TikTok
