Anglia îmi place tot mai mult, de la o zi la alta. Ceea ce este absolut uimitor e faptu că oamenii zâmbesc și atunci când îşi cer scuze. Sunt relaxaţi şi nu răutăcioşi. Nu te loveşti de bădărănia de la noi, de acreală, de lipsă de bun simţ. Până şi la volan sunt politicoşi. Cei mai mulţi dintre ei, din câte am văzut până acum. Pentru cineva venit din România, Anglia chiar pare a fi o altă lume.
Oamenii se pricep să te facă să te simţi ca acasă chiar şi pe stradă, pur şi simplu te salută când trec pe lângă tine. Îmi aduc aminte de o perioadă din copilăria mea, când m-am gândit că aş putea fi mai politicos şi să salut şi necunoscuţii de pe stradă. Tot ce am primit în schimb au fost priviri încruntate şi acre.
Până şi cel mai aglomerat supermaket din oraş m-a relaxat. Îmi place la nebunie să aud o dată la două minute „thank you very much”, „excuse me”, „please” şi alte asemenea cuvinte. Pentru că sunt însoţite de zâmbete, iar cei care le spun au aerul că chiar le pasă că îţi stăteau în cale, că le-ai făcut loc să treacă sau că le-ai oferit o informaţie măruntă. Probabil e o chestie intrată în reflex, poate că e un automatism, dar e încântător. Trebuia să ajung în ţara asta mult mai repede, dar e bine şi acum.
Până şi străinii par molipsiţi de bunul-simţ şi politeţea „made in England”. E minunat. În trafic la fel. Politeţe, respect faţă de ceilalţi, bun simţ. Şi amenzi consistente, bineînțeles, pentru cei care încalcă regulile. Ceea ce e un lucru bun.
La facultate, absolut toţi profesorii preferă să aibă o relaţie cât mai strânsă şi mai apropiată cu studenţii. De când sunt aici, nu am auzit niciodată pe nimeni să li se adreseze cu apelative precum domnule sau cu numele de familie. Ce pot să zic, până acum, nu pot spune că m-am simţit ca un străin.
Vremea, în schimb, este copleşitor de mohorâtă. Având în vedere că mereu am fost parţial meteo-sensibil, pot spune că la început am putut simţi un oarecare efect asupra mea, însă de la o vreme m-am obişnuit, şi nu mai sunt surprins că de niciunde incepe să plouă.
De asemenea, un alt lucru ce mi s-a părut uşor de remarcat a fost faptul că românii sunt într-adevăr un popor ospitalier. Acest lucru a fost văzut iniţial cu un oarece scepticism de către colegii mei chiriaşi, însă în scurt timp au înţeles că acesta este felul românilor de a fi. Pot spune,din fericire, că momentan stau într-o casă de ocupaţie românească, mai având două fete din România versus a numai doi băieţi din UK. Deci 3 contra 2. Săptămâna viitoare, schimbăm limba de circulaţie oficială din casă.
Deocamdată nu simt că mi-ar lipsi ceva, în afară, bineînţeles, de părinţi, rude și prieteni. În rest, România poate să rămână liniştită unde am lăsat-o, cu toate obiceiurile celor care o populează, cu mârlănia, cu manelele, cu bătăliile mărunte şi meschine ale oamenilo rmărunţi. Dar, desigur, poate în timp se va schimba ceea ce simt şi mi se va face dor de ţara noastră. Cine ştie?
MIHAI BOGDAN VLĂDUCĂ este proaspăt student la UNIVERSITY OF WORCESTER și, deja, un absolvent de CARABELLA – 2013…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMEN – romanul foileton ajuns la episodul al patrulea…
REVENIRI – interviu cu doamna profesoară Dana NEACȘU, din New York…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – tableta marelui regizor Constantin VAENI…
MELANCOLII – cu doamna Constanța POPESCU…
Ceva despre toamnă în ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
CULTURA URBANĂ, rubrica domnului lector universitar doctor Pompiliu ALEXANDRU…
SEMNAL, o carte nouă de POEZIE…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ și un mare actor, Puiu JIPA…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, rubrica de fiecare sâmbătă a Cătălinei CRISTACHE…
CULTURA ONLINE, cu domnul profesor doctor Daniel TACHE…
Doamna profesoară Mihaela MARIN și rubrica ei CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
LONDRA LA PAS și o nouă scrisoare de la Cristian Gabriel GROMAN…