What I was really hanging around for, I was trying to feel some kind of a good-by (J.D. Salinger, The Catcher in The Rye)
Aveam vreo doisprezece ani când am ascultat prima dată Roxette. Prima casetă mi-a cumpărat-o tata de undeva, pe lângă piața Unirii, avea coperta scrisă la mașină și era din cele de nouăzeci de minute. După ce am ascultat-o și reascultat-o la nesfârșit, m-am declarat fan și am început să mă comport ca atare: de la inscripții pe ultima pagină a caietelor la insigne „home made”, lipite pe cartonașe și fixate cu ace de siguranță, de la postere lipite pe pereți și uși, tunsoare precum cea a solistei, toate le-am pus în practică. Îmi imaginam că sunt cel mai mare fan al tuturor timpurilor, iar visul meu suprem, intangibil, era să fiu prezentă la un concert al lor.
În timp, pasiunea mea s-a ofilit treptat, aproape insesizabil și totuși, după douăzeci ani, am fost surprinsă să regăsesc în străfundurile mele melodii întregi vii, neatinse de timp, senzații trăite deja, reînviate cumva, dulci și în același timp amare. Astfel că, în 2011, când s-a anunțat primul lor concert în România, mi-am cumpărat bilet și am mers. Înainte de concert a fost o furtună teribilă în București, care, din fericire, s-a terminat la timp, dar a lăsat niște bălți de toată frumusețea, mi-a stricat freza îndelung muncită și m-a păgubit de o drăguță umbrelă argintie lăsată la intrarea în Zone Arena. Concertul… a fost frumos, pot spune că a fost frumos. De unde am stat nu am văzut mai nimic, cu chiu, cu vai, am văzut imaginile pe un monitor, sunetul a fost dezastruos și în plus, aparatele de fotografiat ridicate în permanență deasupra capetelor mi-au obturat orice posibilitate de a zări, măcar puțin, scena. Probabil am fost dezavantajată și de statura mea mignonă, probabil nu mi-am ales bine locul, probabil am avut ghinion să fiu în spatele unor persoane prea înalte. Trecând peste asta, am avut senzația că m-am întors în copilărie. Mi-am amintit toate versurile, am cântat, am țipat, parcă mi-au dat și vreo două lacrimi la un moment dat. Am văzut oameni maturi în jur, am văzut și fani înrăiți la gazonul A, i-am invidiat puțin și i-am privit și puțin ironic. Am trăit, fără îndoială, o seară magică.
Anul următor, Roxette au venit din nou în România, la Cluj. Am cumpărat bilete, la gazon A de data aceasta, am plecat la Cluj, am mers pe stadion. Nu m-am dus prea în față, dar acum am văzut mult mai bine, sunetul a fost mult mai bun, show-ul în sine a fost aproape ca și cel din anul precedent, de la București. Iarăși am cântat, m-am extaziat, m-am emoționat, m-am întors în dulcea copilărie, am retrăit emoții de atunci, m-am simțit ca într-unul din visele mele de copil. Per nu mai era cum îl visam eu cu douăzeci de ani în urmă, Marie nu mai dansa, nu mai era efervescentă. Era de așteptat și nu am fost deloc dezamăgită. De două ori m-am întors în trecut, am fost fericită, dar, în același timp, am rămas cu o mică amărăciune în suflet. Cu o întârziere de douăzeci de ani și cu întrebarea: oare chiar e mai bine mai târziu, decât niciodată?
O certitudine am, însă și sunt de acord cu Holden Caulfield: „nu îmi pasă dacă e o despărțire rea sau una bună, dar când plec de undeva, îmi place să știu că plec. Altfel, despărțirea e și mai grea.”
CĂTĂLINA CRISTACHE este absolventă de limbi moderne, la UNIVERSITATEA BUCUREȘTI, a terminat un master la SNSPA și, dincolo de plimbările bucureștene, este și absolventă de CARABELLA…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMEN – romanul foileton ajuns la episodul al patrulea…
REVENIRI – interviu cu doamna profesoară Dana NEACȘU, din New York…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – tableta marelui regizor Constantin VAENI…
MELANCOLII – cu doamna Constanța POPESCU…
Ceva despre toamnă în ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
CULTURA URBANĂ, rubrica domnului lector universitar doctor Pompiliu ALEXANDRU…
SEMNAL, o carte nouă de POEZIE…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ și un mare actor, Puiu JIPA…
JUNIOR DE WORCESTER, cu tânărul student Mihai Bogdan VLĂDUCĂ…
CULTURA ONLINE, cu domnul profesor doctor Daniel TACHE…
Doamna profesoară Mihaela MARIN și rubrica ei CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
LONDRA LA PAS și o nouă scrisoare de la Cristian Gabriel GROMAN…