CULTURA ONLINE – Daniel TACHE: Poezii de dragoste pentru nevastă-mea

Distribuie:

Labirint

 

În vremea aceea, surâsul femeii cu poalele scurte

aruncat cu superioritate pe deasupra lucrurilor

 învăluia

în fum de ţigară

amintirea unui fel de ţinut

din amintirea unei altfel de lumi

iar eu, probabil prostit dintr-o dată şi de gelozie

m-am întrebat cine, iubind-o,

se încăpăţâna să-i încurce drumurile de asfalt cu drumurile de ceaţă,

împiedicând-o să ajungă la mine,

împiedicându-mă să ajung la ea.

Azi, după ce am rătăcit împreună

câţiva ani

câteva vise

şi câteva vieţi

am înţeles că era o amintire din viitor.

Şi am surâs amândoi.

Revelaţie amânată

 

Iată, suntem ultimii:

lumea se sfârşeşte cu noi,

şi noi mai avem atâtea datorii de plătit…

Şi pentru că de trei ori m-am întors prea devreme,

prima dată arătai ca o umbră,

a doua oară erai cam adormită,

iar ultima dată mi-am pierdut răbdarea

şi after all, tomorrow is another day

nici n-am mai apucat să te aud gândind,

ca să avem timp,

acum m-am întors mai târziu.

De fapt câtă vreme atâtea cuvinte au rămas nespuse

nu-i nicio grabă.

Întins în jumătatea de nord a patului,

mi te amintesc plutind printre oameni,

apoi amânând dimineţi

şi lăsând în urmă incendii;

întinsă în jumătatea de sud a patului,

aştepţi.

Dar câtă vreme atâtea cuvinte au rămas nespuse

crede-mă, nu-i nicio grabă.

Ereignis

Nevastă-mea

 are un fel al ei de a fi în lume.

De exemplu, când zâmbeşte…

trebuie să-i priveşti cu mare atenţie privirea:

se întâmplă acolo ceva, ca şi cum

din întuneric spre ape

lumi răsar şi apun

şi tu stai şi te uiţi

şi nu ştii.

Şi când merge…

aerul din preajmă-i  se deplasează odată cu ea

iar eu devin foarte atent,

ca să nu se rătăcească în van,

pe drumu-i spre tâmplă,

mireasma cedrilor din Liban

sau din Armenia sau din Turcia…

pe care încă o ştiu.

Şi dacă se întâmplă să uit ce mai ştiu,

de exemplu, de ce mă aflu în lume,

întorc capul spre ea şi îi spun: dar tu ştii,

pentru  felul ăsta al tău de a fi

din nou aş veni

şi apoi, din nou,

 mereu aş veni.

DANIEL  TACHE  este profesor la Colegiul Național C.CARABELLA, din Târgoviște, doctor în filologie, eseist, critic și istoric literar…

Citeşte şi

NERO, BRAC GERMEN – romanul foileton ajuns la episodul al patrulea…

REVENIRI – interviu cu doamna profesoară Dana NEACȘU, din New York…

ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – tableta marelui regizor Constantin  VAENI…

ECOURI DE LA CITITORI…

MELANCOLII – cu doamna Constanța POPESCU…

Ceva despre toamnă în ARTIFICII  DE  LÂNGĂ  SERELE  CU  FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…

CULTURA  URBANĂ, rubrica domnului lector universitar doctor Pompiliu  ALEXANDRU…

SEMNAL, o carte nouă de POEZIE…

CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…

AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ și un mare actor, Puiu JIPA…

PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE, rubrica de fiecare sâmbătă a Cătălinei  CRISTACHE…

JUNIOR  DE  WORCESTER, cu tânărul student Mihai Bogdan VLĂDUCĂ…

Doamna profesoară Mihaela MARIN și rubrica ei CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE…

CULTURĂ  ȘI  ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu  STATE…

LONDRA LA PAS și o nouă scrisoare de la Cristian Gabriel GROMAN…

Distribuie:

alegeri
alegeri
Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro