ARTIST TÂRGOVIȘTEAN – Mihai Cernau s-a născut și trăiește pentru desen

Motto: „Arta este produsul dumnezeiesc al omului” – Vasile Ghica

Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă campanie de presă al cărei scop este să-i aducem în faţa publicului larg pe artiştii noştri. Vă invităm să-i descoperiţi pe târgoviştenii care trăiesc pentru frumos.

Mihai Cernau este invitatul nostru de astăzi pentru rubrica Artist Târgoviștean. El este profesor de educație plastică la două școli din Municipiul nostru, mai exact Școala Paul Bănică și Școala Tudor Vladimirescu. Pe scurt, s-a născut și trăiește pentru desen.

Cristina Dinu: În primul rând aș vrea să-mi spuneți, pe scurt, povestea formării dumneavoastră ca om și ca profesor. Care au fost pașii cei mai importanți ai creării dvs. ca profesor.

Mihai Cernau: Înainte de a învața să merg sau să vorbesc am început să măzgălesc pereții cu un cărbune dat de tata, iar în ziua în care tata mă conducea să încep clasa I țin minte că i-am spus că o sa fiu și eu professor de desen ca el, iar tata mi-a replicat ca voi fi profesor precum el numai dacă învaț bine și dacă țin pasul cu el. Așa a început povestea formarii mele ca om și mai tarziu ca profesor. Mi-am urmărit pe parcursul școlii generale, a liceului și facultății, idea de a lucra cu copiii și de a aduce precum tatăl meu un pic de culoare în sufletul celor mici. Sunt 7 ani de când sunt profesor și parcă abia a trecut o zi de când am pășit pentru prima dată într-o sala de curs în funcția de cadru didactic.

CD: Care sunt cele mai importante persoane, care dacă n-ar fi existat, nu ați fi devenit ceea ce sunteți astăzi?

MC: Așa cum am mai mentionat, omul și elementul catalizator al formării mele ca persoană și ca profesor a fost este și va fi tatăl meu, chiar daca nu se mai afla printre noi din păcate, duhul blândeții lui, dar și asprimea, seriozitatea când greșeam m-au făcut să fiu o persoană echilibrată, înțelegatoare, dar în același timp foarte serioasă. Tatălui meu îi datorez totul și îi voi mulțumi toată viața. Mi-aș dorii ca fiecare copil să aibă un tata așa cum am avut eu.

CD: De unde pasiunea pentru desen? Cum ați ales acest drum?

MC: Pasiunea pentru desen este moștenire genetică, însă nu-i de ajuns acest lucru, deoarece fără să muncești, fără să fii educat mai  departe pentru a-și dezvolta talentul, moștenirea genetică rămâne latentă; era logic să urmez drumul marilor dascali, drumul moștenit de la tatal meu, drum care este presarat numai cu raze de culoare și speranță.

CD: Ce reprezintă arta pentru dumneavoastră?

MC:”Arta stă la baza civilizației”. Omul încă din preistorie, când nu putea articula cuvinte, scrie sau citi a cautat să își manifeste gandurile și sentimentele cumva, iar soluția cea mai la îndemână a fost desenul pe pereții pesterilor (pictură rupestră) însa în sufletul meu arta înseamna soluția de a-ți găsi liniștea interioară, de a fi mai bun, mai bland și mai sensibil; este poate o metoda de a rămâne undeva, în sufletul nostru, mai mult timp niște copii.

CD: Ca profesor cum vă raportați la elevii dumneavoastra? Vă considerați un profesor clasic sau încercați să adoptați metode diferite de predare cu elevii?

MC: Pot spune că sunt un profesor oarecum atipic, materia pe care o predau îmi da aceasta șansă de a îmbina utilul cu plăcutul, aplicând în tehnicile de predare – învățare atât metode moderne, cât si metode tradiționale; lecțiile de multe ori sunt impletite într-o poveste pentru a capta atenția elevului și de a-l face să rețină mai lejer și cu bucurie informația primită având astfel si eu un feedback bun de la ei în momentul evaluării. Dar țin să menționez că nu ies din cerințele și limitele impuse de programa școlara și de metodica predării desenului.

 CD: Ce teme preferate aveți în ceea ce privește desenul? Ce atrage atenția în desenul dumneavoastră?

MC: Icoana și portretul sunt temele preferate de mine cu care mă joc cel mai bine, însă sunt atras și de peisajele marine cu apusuri sau răsărituri de soare. În desenele sau picturile mele atrage atenția dorința de a evidenția cât mai bine toate detaliile, de multe ori aceste desene devenind asemănătoare unor fotografii.

CD: Dacă vorbim despre planurile de viitor, care ar fi cele mai importante?

MC: Planul cel mai important este să fiu sănătos ca să pot ajunge un profesor și mai bun de care sistemul de învățământ să fie mândru. Asta pe plan profesional, însă pe plan personal, nu îmi doresc altceva decât să nu mai fiu singur.