1.380 de combinezoane de protecție şi 45 de litri de dezinfectant de nivel înalt au ajuns în Dâmbovița

 

Noi echipamente de protecţie pentru personalul din prima linie de luptă împotriva COVID-19!

Astăzi, 27 martie, în județul Dâmboviţa au ajuns 1.380 de combinezoane de protecție şi 45 de litri de dezinfectant de nivel înalt a suprafețelor, echipamentelor şi instrumentarului medical. Echipamentele de protecție vor fi distribuite de ISU “Basarab I” Dâmboviţa către Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Dâmboviţa, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, Unitatea de Primiri Urgenţă (UPU) Târgovişte şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dâmboviţa, fiind destinate personalului medical şi non-medical care asigură asistență medicală de specialitate, primul ajutor și transportul în faza prespitalicească, transferul interclinic, respectiv transportul pe traseele stabilite până la centrele de carantină a pacienților suspecți ori confirmați. Echipamentele au fost aduse ieri dimineață în România, cu o aeronavă NATO, din Coreea de Sud. Materialele de protecție au fost achiziționate de statul român prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în cadrul eforturilor de combatare a efectelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro