ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE DUMINICĂ: Costinel Stanilă -Să fim copii pentru înc-o zi

 

Așa ne îndemna acum vreo 30 și ceva de ani Mihaela Runceanu, una dintre cele mai populare și îndrăgite artiste de la acea vreme (https://www.youtube.com/watch?v=wyaIQ41pl7w). Da, ieri, am fost și noi copii, cum spunea altcineva – Mihai Constantinescu – într-“O lume minunată” (https://www.youtube.com/watch?v=5Ry2e2eAtas), iar azi, acum, ne-am trezit mari, precum Tom Hanks în filmul “Big”. Din fericire pentru el, personajul lui Tom Hanks a avut posibilitatea să revină în timpul lui, la varsta lui, în timp ce noi, sau hai să spunem doar unii dintre noi, căci poate mai sunt și excepții, ne continuăm periplul pe acest sens unic, adăugând câte un fir alb, un rid, ceva cearcăne…

De ce oare? Păi – tot Mihai Constantinescu ne răspunde: “E-o lume minunantă în care veți găsi numai copii”. Când încetăm să mai fim copii, lumea nu mai este minunată iar efectele încep încet-încet să apară – la fel ca și în cazul fiului împăratului din “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” – după ce a trecut prin Valea Plângerii: plecat înapoi spre casa părintească, fără a băga de seamă că barba şi părul îi albise.

După ce “timpul ne-a schimbat” și visele ni le-am împlinit “așa cum ne-am dorit”, trăirile primordiale se pare, totuși, că sunt cele după care continuăm să tânjim chiar după visele împlinite, căci suntem îndemnați să păstrăm o lume-a inocenței (măcar) pentru copii – admițând, deci, că aceasta le este rezervată doar lor.             

Nu știu dacă așa, mari, cum sunteți, vă mai amintiți cu cât năduf vă doreați, visați să deveniți adulți – ne putem aminti  chiar și numai uitându-ne la copiii noștri cu câtă ardoare se roagă să ajungă cât mai repede “mari”. Aceeasi confirmare o avem și de la părinții, bunicii noștri: deși au prins vremuri grele, când copilăria avea alte conotații decât acum, totuși, oricâte realizări au avut pe parcursul vieții, dorul copilăriei a prevalat întotdeauna și s-au stins, poate, cu acele imagini.

Și-atunci, dacă visul nostru – de-atunci – de a deveni “mari” nu-i decât deșertăciune, cum se spune, ce-ar fi – căci tot este ziua noastră mâine:

Să fim copii pentru înc-o zi,

Pe cai  de lemn iar să ne rotim,

Să fim copii pentru înc-o zi –

În lumea lor, fericiți vom fi…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media