Dragă cititorule, te anunț că am să scriu cinci tablete consecutive despre un serial care redă povestea mitică a Mântuitorului. Este un proiect gândit acum câteva luni, dar evenimentele ultimelor zile m-au făcut să-l încep.
*
Cu multă inspirație realizatorii serialului Cei aleși încep cel de-al doilea sezon cu o scenă din viața apostolilor ce se petrece în anul 44 d.c.; scena îl găsește pe Ioan încercând să strângă cât mai multe povești și gânduri despre Iisus de la cei care l-au cunoscut. Își caută punctul de plecare în ceea ce va fi evanghelia după Ioan. Îți caută punctul de origine pentru scriere, considerând că trebuie să înceapă de unde a început și Iisus. Înțelepciunea femeii, acea Pistis Sophia descătușată de Iisus vine și dă ideea de început: „Cerul și pământul vor trece… dar cuvintele Mele nu vor trece!” Așa Ioan găsește cuvintele pentru începutul evangheliei atribuită lui: „1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. 2. Acesta era întru început la Dumnezeu. 3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. 4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. 5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. (…) 14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.” Aceasta este cheia în care se derulează povestea din cel de-al doilea sezon. Și mai este ceva de adăugat. Atmosfera din această primă scenă este dominată auditiv de o furtună, în noapte. Din când în când se aude și câte un tunet. Cele două personaje, Ioan și Marcu sunt la adăpost, căldură și lumină. Dacă ar fi să interpretez aș scrie că furtuna de afară nu este doar pentru atmosfera cinematografică. Este haosul lumii. Roma, violența, uitarea, moartea, timpul care înghite totul. Casa în care stau Ioan și Marcu este primul spațiu de protecție spirituală sau simbolică. Este primul spațiu în care sacralitatea își face loc. În sens profund scena nu descrie o clădire fizică, ci interior protejat împotriva haosului exterior.
Scenaristul a creat o discuție dintre Ioan și Marcu pe care o consider una dintre cele mai inteligente scene din tot serialul. Ioan vorbește deja ca un om care a înțeles că Iisus nu poate fi redus la istorie. „La început era Cuvântul” nu este început de biografie. Este început cosmologic. Ioan mută problema înaintea creației. Logosul nu este simplu cuvânt, ci principiul ordinii lumii. În acel moment, serialul introduce tensiunea fundamentală dintre creștinismul istoric și cel mistic. Marcu vrea să rețină fapte, martori, acuratețe. Ioan vrea sensul mistic, chiar ezoteric. Dacă îl lași doar pe Marcu, obții o scriere de arhivă. Episodul 2 introduce în scenă pe unul dintre discipolii lui Ioan Botezătorul, pe apostolul Filip. Recunosc că nu știam multe despre acest personaj biblic, însă serialul „mi-a ridicat minge la fileu”. Foarte probabil, Filip provenea din cercul spiritual influențat de Ioan Botezătorul sau cel puțin din aceeași atmosferă de așteptare mesianică și purificare. Acest aspect este susținut de mulți exegeți. Definit de sintagma „Vino și vezi.”, Filip este conturat ca un mediator – mentor, care cu răbdare conduce alte personaje din evanghelii către răspunsuri. Chiar dacă apocrifă, există și o evanghelie atribuită lui Filip. Un singur manuscris al Evangheliei lui Filip, în limba coptă, există în Biblioteca Nag Hammadi. Este vorba de un set de documente care inițial a fost depozitat într-un vas de lut și îngropat în deșertul egiptean probabil la sfârșitul secolului al IV-lea. Textul era scris în același mod și cu același vocabular ca evanghelia, mai bine cunoscută, a lui Toma. Nu este „evanghelie” în sens narativ, ca a lui Matei sau Ioan. Nu povestește viața lui Iisus în ordine cronologică. Este mai degrabă o colecție de reflecții mistice, simbolice și sacramentale aparținând probabil mediului valentinian din secolul II–III.
În acest text cunoașterea (gnosis) nu este informație intelectuală, ci reamintire a identității originare. Exact ceea ce scriam în tableta de săptămâna trecută despre Maria Magdalena. Trebuie să menționez și felul în care textul vorbește despre sacramente. Pentru cel sau cei care au scris Evanghelia lui Filip, botezul, mirungerea și euharistia nu sunt simple ritualuri exterioare. Sunt sunt aspecte care țin de ontologie, adică modifică starea ființei. Ideea de reintegrare ontologică devine dominată, iar asta însemnă nu doar să devii „mai bun”, ci să redevii întreg. Tot în acest episod apar primele idei de ezoterism. Marcu vorbește de învățarea ca formă de trăire. Din ce în ce mai mult scenariștii se folosesc de personajul Marcu pentru a pune întrebări incomode.
Episodul trei este despre cum păstrezi autenticitatea când apar mulțimile. Cum faci să nu se distorsioneze mesajul și trăirea autentică. Scenariștii îi acordă tot lui Marcu un rol important și anume rolul de regulator al zgomotului de fond făcut de vulg. Fiind creat ca un personaj cu note autiste, evident, acesta încearcă să ordoneze haosul. El reprezintă mintea care caută structură într-o realitate prea vie pentru a fi complet sistematizată. Este și despre așteptări și căutări ale personajelor, iar concluzia Mariei Magdalena vine și completează povestea. Frumos, ea spune că „nu suntem sfinți (sau sfințiți – chestie de traducere) fără el.”
Episoadele au o pondere mare de scene legate de politica diverselor facțiuni religioase din acea perioadă și dorința lor de a distruge ceea ce nu înțeleg. Teocrația și abuzurile ei devine evidentă. Religia organizată care capătă formă statală sau cel puțin funcționalitate statală își face simțită prezența. De asemenea, sunt conturate personaje individuale feminine. Dar ceea ce este mai important este studiul scrierilor sacre, dorința de a înțelege. Realizatorii creează o imagine a Mariei Magdalena de erudită și de hierofant. Fecioara Maria devine arhetipul mamei din ce în ce mai mult.
Vă recomand să urmăriți cu mai multă atenție discuția dintre cei doi veri, Iisus și Ioan Botezătorul. Este dialogul care face trecerea de la regulile rabinice interpretate strict spre trăirea în Adevăr. Îl prezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul ca forța care a netezit calea. Cu talent de scriitor, cel care a conceput episodul 5 ne dă o rugăciune despre care nu știam, rugăciune atribuită Sfântului Ioan Botezătorul: „Dacă mă sui în cer Tu ești acolo/Dacă îmi întind patul în Locuința Morților, /Tu ești acolo”
O altă construcție cinematografică care m-a impresionat este cea a primei arestări a lui Iisus. Filmul are ca avertisment legal prevăzut de legea românească: violență. Menționez asta pentru că în această scenă apare un ofițer roman din cohortes urbanae care este speriat de ceea ce a văzut că poate face rabinul fără violență de vreun fel. Un soldat de elită al împăratului care a torturat și a omorât oameni cu violență extremă nu poate înțelege iubirea, bunătatea și compasiunea ca mod de viață. Ca hierofant, Maria din Magdala amintește de un psalm al lui David: „Ochii Tăi m-au văzut când eram ființă fără chip și în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor rândui, fără ca vreuna din ele să fi fost încă.” Scriu despre asta că traducerea din serial este un pic diferită.: „Ochii Tăi m-au văzut când eram ființă nelucrată…” . Această traducere m-a dus cu gândul la teologia exegetului Grigore Palama. Și dacă s-a întâmplat asta, m-am întrebat despre ucenicul care devine păstrător al tradiției ezoterice.
Ultimul episod este concentrat pe descrierea pregătirilor pentru predica după munte și ni-l aduce și pe Iuda. Și această predică din perspectivă acestui serial am să o comentez într-o tabletă separată, în care îl mai analizăm și Sfântul Ioan Botezătorul, pe esenieni, pe Sfânta Maria Magdalena, pe Sfântul Petru și mai vedem pe cine adăugăm. Am deja jumătate de bloc notes de notițe, impresii, dar mai ales întrebări…
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
