Vorbe din cotidianitatea medie
71.
Vremea, conform vremurilor. Vremuri sub semnul amestecului și al legiunii. Ca urmare, ușoare tulburări meteorologice, vânticel, puțin rece – totul pe un fundal ce se luminează treptat și implacabil. Dar nimic nu e sigur. Totul e așteptare. Ce putem face? Să citim ceva și să ascultăm un Vivaldi ușor, imaginativ, primăvăratic.
*
Faptul că timpul trece, se duce, ne duce, ne dă iluzia necesară a noului: te uiţi afară şi vezi c-a venit primăvara, adică o nouă primăvară, şi atunci ieşi, respiri şi te simţi bine, nu te poţi plictisi. Când te plictiseşti, lucrurile stau cum au stat dintotdeauna, ţi se pare, nemişcate, nimic nu este nou, primăverile se aseamănă între ele până la identitate. Condiţia vieţii în natură, în lumea materială, este mişcarea. Doar că mișcarea, devenirea, nu au rațiuni de a fi, nu se întemeiază prin sine. Ea are nevoie de un temei. De unde și vorba populară, bazată pe experiență: azi ești, mâine nu ești. Totuși, îndreaptă-ți privirea spre afară, spre natură: Este. Contextual, este. Calmează-te, nu te mai gândi. Trăiește.
*
Statul, orice Stat, vorbește pe o singură voce, instituțională. Oamenii de pe stradă vorbesc pe voci diferite, fiecare cu a sa. Asta-i povestea.
*
I-am lăsat, în trecere – un gest clar arogant -, 50 de bani în palmă. Așezată pe un pled micuț, așternut direct pe asfalt, desigur, pare micuță, neajutorată. De obicei, lăsam 1 leu, o bancnotă. Aveam și acum o bancnotă de 1 leu. Dar nu știu de ce, deși am pipăit între degete cele două monede de 50 de bani, am decis să-i las una. A primit-o cu un rictus de nemulțumire pe față. S-a simțit nedreptățită: totuși, am fost un client serios până atunci, țineam cont de inflație, de nivelul de viață… Iar societatea este și una a redistribuirii, nu? Așa că un cerșetor nu este doar o mână întinsă, el este și o rotiță a redistribuirii veniturilor, ține cont de asta, ce naiba…
*
Cu cât lumea politică este mai imprevizibilă și de nesuportat, cu atât casele de pariuri și agențiile Loteriei Române sunt arhipline. Speranța momentului s-a ascuns în lumea pariorilor, a jucătorilor la Loto. Acolo s-a refugiat, disperată până și ea, acolo dospește de la zi la zi, doar acolo democrația șansei pare că este universală.
*
Pe măsură ce acumulez timp, nu fac altceva decât să-mi confirm intuițiile mele din tinerețe, în raport cu care nu aveam, uneori, forma care să le redea esențialitate: nimic nu este mai interesant de descoperit și de apărat ca propria ta persoană, alături de cei care o sprijină, într-un fel sau altul, să rămână în picioare. Să scrii, ca profesionist, despre socialul imediat este o pierdere de vreme, pentru că el, imediatul, este înșelător, este cufundat în aburii nedefiniți ai acum-ului față de care nu ai suficientă distanță. Ai putea spune că ești realist, că așezi o oglindă deasupra unui drum etc. Dar oglinda este parțial oarbă, nu vede drumul, ea redă glodurile contextuale ale unei bucăți ca și neimportante. Imediatul, prea multă materie in-formată. Dacă vrei să surprinzi natura realului trebuie să-l legi de posibil, de interior. Întoarce-te către tine, pune-ți multe oglinzi în fața ochilor tăi pentru ca realitatea să prindă viață ca o altă realitate, mai omogenă, mai completă prin idealismul ei – ridic-o la putere, la cub, fă-o unică, scapă de rutină, de monotonie, de prea multă materie. Fragilizează realul, fă gaură-n el, pentru a ajunge la tărâmul magic al realului literar.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
