ȘTIREA DE BINE: Din copil sărac, antreprenor de succes! Acum împarte bucurii copiilor din satul lui

Leonard Gilbert Fieraru a crescut într-o familie extrem de modestă din Niculești, dar cu ambiția de a-și depăși condiția. Tânărul nu s-a sfiit niciodată să spună adevărul despre el și ai săi. Recent, și-a povestit viața într-o emisiune TV. Îmbrăcat acum la patru ace,  antreprenor  în capitală, Leonard vrea să fie un exemplu pentru cei din comunitate și să le arate că sărăcia poate fi depășită prin muncă. De la tânărul care mergea cu căruța la gară, că să poată studia la un liceu din capitală, Leonard a devenit un antreprenor care a reușit să ajute și el alți membrii ai familiei. La rândul său a fost ajutat oameni de bine cărora le este recunoscător. La fel de recunoscător este și față de părinții lui, oameni săraci care au muncit pe unde puteau ca să îi trimită pe copii la școală. Iar munca lor nu a fost în zadar.

Zilele acestea, Leonard aduce mâncare de la Restaurantul său din capitală, “La Câmpineanu”, copiilor din familii fără venit din satul său. Multe familii au rămas fără venituri după criza coronavirusului,  restrângându-se activitate în diverse domenii. Așa că părinții nu le mai pot asigura nici strictul necesar. “Copiii nu au nici o vină, în continuare ne pasă de familiile care nu au nici un venit. Pe aceasta cale provocăm magazinele alimentare să ofere și ei la rândul lor alimente, din suflet pentru suflet. Dumnezeu să îi binecuvânteze!” spune Leonard.

Restaurantul oferea și până acum pachete cu mâncare nevoiașilor din capitală, pe care le lăsa la intrarea în restaurant cu mesajul “Dacă ți-e foame”. Tânărul spune că în România se aruncă tone de mâncare, în timp ce foarte mulți suferă de foame, de aceea îi îndeamnă atât pe antreprenori, cît și pe oameni, să ofere din ceea ce au.

 

 

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro