Sindicatele din poliţie sunt în discuţie şi negocieri privind norma de hrană care trebuie actualizată

Prin ieşirea lor în stradă, în zilele de 7 şi 8 februarie 2019, pentru a-şi striga nemulţumirile, poliţiştii au reuşit să facă nişte „paşi mici”, dar importanţi, pe linia obţinerii unor drepturi de natură salarială, însă problemele lor sunt departe de a fi rezolvate! Este adevărat că nu au reuşit să discute cu ministrul de resort, Carmen Dan, dar au obţinut întrunirea Comisiei de Dialog Social în cadrul căreia s-a încercat rezolvarea unor probleme stringente ale poliţiştilor, numai că în mică parte s-a şi reuşit rezolvarea lor. Acum în atenţia sindicatelor din poliţie se află actualizarea normei de hrană, dar şi obţinerea altor drepturi. Potrivit liderului de sindicat al poliţiştilor dâmboviţeni, Florin Bălan discuţiile cu factorii decidenţi vor continua şi în perioada următoare, iar dacă nu se va ajunge la niciun rezultat… vor ieşi din nou în stradă.

Ce să vă spun despre mitingul respectiv decât că d-na ministru nu a primit o delegaţie a sindicatului efectiv, ci a întrunit Comisia de Dialog Social, vineri, pe 8 februarie 2019. Cu ocazia asta s-a discutat punerea în aplicare a Legii nr. 153 privind salarizarea bugetarilor. Practic, începând cu luna ianuarie s-a acordat, aşa cum prevede legea, 25% din baza la grila de calcul a salariilor poliţiştilor care se dorise iniţial să se calculeze la un nivel minim, pe o formulă de calcul care nu era avantajoasă pentru poliţişti. În urma negocierilor s-a obţinut ca să se calculeze pe formula de calcul corectă, ceea ce a dus la o îmbunătăţire a  modalităţii de calcul şi la o sumă un pic mai mare, dar nu deosebit de consistentă. Adică, sumele respective nu sunt foarte mari, ele sunt undeva la o medie de circa 300 – 400 de lei pentru fiecare poliţist. Evident că aceste sume au fost acordate şi în funcţie de anumite criterii prevăzute de lege. În prezent suntem în discuţie şi negocieri privind  norma de hrană care trebuie actualizată având în vedere că inflaţia a crescut destul de mult. Norma de hrană nu a mai fost actualizată de foarte mulţi ani… Practic s-au făcut paşi mici pe linia obţinerii unor drepturi ale poliţiştilor, iar nemulţumirile persistă.

Avem o grămadă de procese pe salarizare, avem o grămadă de procese pe alte drepturi care se raportează în continuare la 2009. Practic noi am primit un spor de 25% la salariul de bază, restul salarizării a rămas la nivelul anilor  anteriori… Salariile poliţiştilor sunt modeste în comparaţie cu ceea ce fac şi la pericolul la care sunt supuşi. Desigur nemulţumirile persistă în rândul poliţiştilor, urmează alte runde de discuţii şi întâlniri. Îmbucurător este faptul că totuşi s-a întrunit Comisia de Dialog Social şi s-a purtat un dialog prin care s-a încercat rezolvarea unor probleme ale poliţiştilor, dar în mică parte s-a şi reuşit rezolvarea lor… Discuţiile vor continua şi dacă nu se va ajunge la niciun rezultat vor continua protestele”, ne-a declarat liderul de sindicat al poliţiştilor dâmboviţeni, Florin Bălan.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro