Euroguard kiss2025a.jpg 	primordium_submeniu.gif dsgmotor.gif

Finalul gropilor de gunoi tradiționale în Dâmbovița: Instalație de ultimă generație pentru reciclare și tratare biologică la Șotânga

COMUNICAT DE PRESĂ

  • Noul sistem de management integrat al deșeurilor, o soluție concretă pentru Județul Dâmbovița

Astăzi, 30 aprilie 2026, la Muzeul de Istorie din municipiul Târgoviște, președintele Corneliu Ștefan a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte din județ – „Sistem de management integrat al deșeurilor – obiectiv instalație de tratare deșeuri colectate separat și Centru de Aport Voluntar Șotânga”, în valoare totală de 618.040.255 lei. Proiectul este finanțat în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

foto 3

Acest proiect aduce o soluție concretă la o problemă reală a dâmbovițenilor, și anume gestionarea responsabilă a cantităților crescânde de deșeuri prin tratarea deșeurilor colectate separat, reducerea depozitării acestora și posibilitatea pe care o vor avea dâmbovițenii – de a preda corect deșeurile speciale la centrul de aport voluntar ce va fi realizat la Șotânga.

Investiția va oferi dâmbovițenilor servicii mai bune de colectare a deșeurilor printr-un sistem de management integrat al deșeurilor modern și funcțional, care va fi o premisă a unor condiții mai bune de trai și a unui mediu mai sănătos pentru locuitorii dâmbovițeni.

Dintre rezultatele comensurabile ale proiectului, menționăm: realizarea unei instalații integrate de tratare a deșeurilor, achiziția a 75.443 de pubele cu capacitatea de 120 litri și a 547 containere cu capacitatea de 1.100 de litri pentru colectarea separată a biodeșeurilor, achiziția a 115.771 de pubele cu capacitatea de 120 de litri pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile de plastic și metal, precum și achiziția a 170 de containere de 2,5 mc pentru colectarea separată a deșeurilor textile.

Instalația integrată de tratare a deșeurilor va fi alcătuită din: o instalație de tratare mecanică semiautomată și flexibilă pentru tratarea deșeurilor reciclabile și reziduale, cu două linii de sortare; o instalație de tratare biologică – prin digestie anaerobă, ce va fi folosită pentru tratarea biodeșeurilor colectate separat și a fracției organice din deșeurile reziduale, cu scopul producerii de digestat, instalație ce va fi realizată modular, lucru care va permite ca tratarea să fie flexibilă, cu fluxuri complet diferite pentru biodeșeurile colectate separat și fracția organică din deșeurile reziduale.

De asemenea, instalația integrată va avea în dotare o platformă de compostare, cu suprafața de aproape 8.000 m2, unde va fi tratată o cantitate anuală medie de 20.000 de tone de digestat și deșeuri verzi. Platforma de compostare va fi acoperită, închisă lateral și va fi prevăzută cu un sistem de filtrare a aerului, pentru a minimiza cantitatea de levigat produs și pentru a reduce emisiile olfactive. Platforma de compostare va fi protejată de o perdea vegetală, cu rolul de a împiedica răspândirea mirosurilor.

Capacitatea proiectată a instalației integrate de tratare a deșeurilor va însuma:  instalația de tratare mecanică, linia de tratare a deșeurilor reciclabile – 13.000 tone/an/schimb; instalația de tratare mecanică, linia de tratare a deșeurilor reziduale –  25.000 tone/an/schimb; hala de tratare a deșeurilor textile – 310 t/an/schimb; hala de tratare a deșeurilor voluminoase – 2.300 t/an/schimb; instalația de tratare biologică prin digestie anaerobă – 75.000 t/an; platforma de compostare –  20.000 t/an.

Președintele Corneliu Ștefan: „Noua instalație de tratare a deșeurilor va fi nu doar o soluție ecologică, ci și economică pentru gestionarea deșeurilor din județul Dâmbovița.  În același timp, ea va genera locuri de muncă și, ulterior, noi investiții. Practic, lângă acest amplasament își vor desfășura activitatea antreprenori care pot transforma deșeurile în materie primă sau chiar în bunuri de larg consum. În acest fel, deșeurile din plastic și metal, materialele textile și altele asemenea nu vor mai ajunge la groapa de gunoi. Putem spune că, de astăzi, începe o nouă etapă pentru Dâmbovița, care va fi un  județ mai curat, va avea un mediu mai protejat și un sistem de gestionare a deșeurilor care, în sfârșit, va funcționa așa cum trebuie. Astăzi nu este doar despre semnarea finanțării unui proiect, ci despre începutul unei schimbări reale pentru Dâmbovița”.

La eveniment au fost prezenți: vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, Dănuț Nicolae Popa Stănescu – secretarul general al județului, Florin Bănică – președintele Administrației Fondului pentru Mediu, deputații Carmen Holban și Victor Ponta, directori de instituții, consilieri județeni și primari din județ.

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media