Euroguard kiss2025a.jpg 	primordium_submeniu.gif dsgmotor.gif

GEOMETRIA CUVÂNTULUI – Ecaterina PETRESCU BOTONCEA – Jurnal de aprilie…

am un jurnal zilnic în care notez temperatura îngerului meu, niciodată nu este aceeaşi, uneori suferă din pricina curentului aşezat între umărul meu stâng şi vuietul salvării de noapte care transportă sinucigaşi…

*

27 aprilie… Am văzut aseară, la Digi24, interviul cu Gabriel Liiceanu. Un filosof vine și pune un diagnostic corect momentului, clar, în cele mai potrivite cuvinte, sec, fără ocolișuri, profund îngrijorat de pericolele care ne așteaptă. O țară în pre faliment economic, atacată din interior! Îl susține pe Ilie Bolojan, îl desființează pe Grindeanu și pesedeul, cu cârdășiile lor vechi și noi, postcomuniste, și îl scuză, oarecum patern, pe Nicușor Dan, a cărui căciulă se dovedește prea mare pentru profilul lui psihologic de o prudență exagerată și depășit, evident, de amploarea funcției și a evenimentelor. Mi-a plăcut; plastic, elegant, savuros și inspirat în alegerea fiecărui cuvânt, punctând fără a i se putea face un reproș și aflat în postura de bătrân înțelept, cu multă experiență umană în spate. A păstrat măsura, limbajul elevat, sobrietatea și tonul intelectualului rasat. Pe alt canal, înfumurata Antena 3, de-i mai zice și CNN, o cămară plină de șoricei și vulpițe, lucra de zor la mistificarea unor adevăruri politice și economice îndreptate împotriva lui Ilie Bolojan, dar atât de jegos și de perfid, încât ți se făcea iremediabil silă… Când o ai pe Oana Zamfir în echipă, soția „vicelui” de la pesede, o altă imagine a Olguței Vasilescu, bună pentru reclamele la lama de bisturiu sau de ras, și un fel de Cruella CNN, sau pe Mihai Gâdea, un Gâdea Spintecătorul, de zici că vrea să spargă televizorul ca să își impună acuzații inventate, cum făcea Rareș Bogdan altădată, este evident că nu poți fi o sursă de informare și nici măcar de manipulare, pentru că reaua credință și imoralitate sunt mult prea evidente. Dacă ești invitat la această televiziune, ori trebuie să susții minciunile lor, ori ești făcut praf, umilit, ciufulit, împușcat din cuvinte în cel mai stalinist mod, în direct, pe față, fără jenă și fără minima morală că te numești jurnalist și îți faci breasla de râs. Nu, Grindeanu nu își dorește doar o lovitură de imagine pentru el și pesede, pentru a crește în sondaje prin aceleași zmiorcăieli populiste reluate iar și iar. Nu, e altceva și mult mai mult, partidul lui, cel mai mare și mai tare, cum pretinde, nu acceptă să fie degetul de la o mână, el vrea să fie mâna întreagă, visând să devină partidului stat, autocrat, cu îmbogățiți la putere și stăpâni peste toate pârghiile și averea statului. Pentru acest vis a îndatorat Ciolacu țara până aproape de incapacitatea de plată. Pentru acest vis trebuie compromis USR-ul și înghițit PNL-ul, și făcută apoi alianța cu AUR. Doar că în calea lor stă Bolojan și foarte determinat, USR-ul. Pentru PNL nu poate băga nimeni mâna în foc. Fie ca buturuga mică să răstoarne carul mare, de trădători și de hoți. De ce scriu? Pentru că îmi pasă. Dacă vă pasă, scrieți și voi! Știți vorba aceea, iubește și fă ce vrei! Vă iubiți țara cu adevărat? Atunci nu puteți spune sau face ceva împotriva ei, veți găsi cuvintele potrivite.     Într-un fel, suntem în război, ar fi cazul să înțelegem ce se întâmplă și să ne apărăm cu atitudinea și cuvântul, până nu este prea târziu.

*

28 aprilie…  Mă gândesc la ce va spune Ilie Bolojan atunci când Nicușor Dan își va da verdictul după îndelunga alegere între moralitate și corupție: Și tu, fiul meu, Brutus?

*

29 aprilie…  „Dacă nu aș fi fost Alexandru cel Mare, mi-ar fi plăcut să fiu Diogene”. Cred că și mie mi-ar fi plăcut, dar nu să duc o viață de câine și să trăiesc într-un butoi, ci să găsesc un om cu adevărat onest fără să umblu ziua cu o lumânare în mână. Sigur că astfel de oameni există și sunt mulți, dar e greu să-i descoperi în multitudinea de măști care îți sar în față și îți zgârie retina. Dacă privești spre figurile din parlament, greu ar fi să găsești ceva pe placul lui Diogene. Peisajul te trimite în derizoriu, vulgaritate, inconsistență, mai mult umbre decât lumini. Să-i numești „aleșii neamului”, te gândești ce neam este cel care a făcut asemenea alegeri, ei fiind totuși reflexul societății? Și cum pot veni soluții de la niște figuri inexpresive, otova, care vorbesc și se mișcă greoi, de parcă împung, ioc strălucire, idei luminate, emulație, sens, nici vorbă de cinste, construcție, eleganță politică, iar atunci când intră în polemică unii cu alții, dau din copite, stropșesc și împroașcă venin, pentru că se consideră „animale” politice și trebuie să demonstreze acest lucru, iar hambarul propriu trebuie să fie mereu plin. Puținele excepții de politicieni cu adevărat educați și de bună credință sunt timide, n-au cum să se impună în galeria de pugiliști, ca să folosesc un eufemism și să nu vorbesc de galeria de maimuțe, printre ele chiar gorile, iar adevărul, soluțiile lor sunt trimise urgent la plimbare. Și totuși, Diogene ar fi pus ochii pe cineva, serios, autoritar, sobru, interiorizat și harnic, omul faptelor, nu al vorbelor și al luptelor distructive, cu adevărat responsabil, onest, iubitor de popor și de țară. În descrierea piramidei conștiinței umane, ni se spune că un personaj cu o conștiință înaltă poate salva prostia și grobianismul a milioane de oameni care trăiesc în semi întuneric. Așa reușește omenirea să nu se înece ca la potopul lui Noe și să meargă mai departe. Și pentru că Diogene ar fi pus lumina pe acest om, fie ca lumina proiectată de el să se reverse și asupra noastră! Și chiar dacă Ilie Bolojan va fi mazilit, căci între oameni nicio intenție bună nu rămâne nepedepsită, să ne rămână lecția lui de bună credință, onestitate și, în final, de sacrificiu, dacă o înțelegem. Am pierdut și acest tren!

Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media