ortooxacell kiss2022.gif Flax

DÂMBOVIȚA: Cetele de tineri au colindat Morteniul. Tradiția geavrelelor merge mai departe

Foto: Liviu Lazăr

În Calendarul popular, ziua de Bobotează sau Botezul Domnului Iisus Hristos, care se sărbătorește pe 6 ianuarie, cuprinde elemente specifice sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. Acum se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac proorociri ale timpului şi belşugului în noul an. De Bobotează, preoţii sfinţesc apa, aruncă crucea şi merg cu botezul prin casele oamenilor.

La Bobotează, luam busuioc de la popa şi puneam sub pernă să visăm ursitu. Mai puneam mărgele pe prag să treacă popa cu botezul peste ele şi le trăgeam iute când sărea popa pragul……aşa era bine. Dacă cineva îi punea mărgelele unei fete pe prag şi nu le trăgea când trecea popa pragul…… nu se mai mărita.” după cum ne mărturisesc femeile și fetele din satul dâmbovițean.

Conform referentului etnografic, Anca Rizoiu, există credinţa că, la Boboteză se deschide cerul şi îngerul păzitor îi spune celui de însurat sau celei de măritat încotro îi va fi norocul. Dacă, în această zi, dimineaţa, înainte de sfinţirea apei, un flăcău sau o fată alunecă şi cade, se crede că se va însura sau mărita în acel an.

Geavrelele – un obicei unic în lume

În comuna Morteni, se ține un obicei cunoscut sub denumirea de Steag sau Geavrele. Cu o săptămână – două înaintea Bobotezei, băieţii iau de la femeile mai în vârstă geavrele, adică batiste. În ajunul Bobotezei, se strâng la o gazdă, unde le cos pe un par înfăşurat în tricolor, lung de 9 – 11 metri. În vârf îi pun cruce, ciucuri, tricolor şi busuioc. De Bobotează, steagurile din cele patru sectoare ale localităţii (Centru, Braniște, Băjenari, Margine) se sfinţesc în centru de către preot.

Apoi, fiecare ceată merge în sectorul ei. Colindă din poartă-n poartă, ridicând steagul de trei ori în sus. De Sfântul Ion îl desfac, la aceeaşi gazdă. Îşi numără banii câştigaţi şi-şi povestesc întâmplările de la umblatul cu steagul.

Ei practică, conştiincios, acest obicei, în fiecare an. Se spune că, dacă nu-l mai fac un an, nu mai au voie să-l facă timp de şapte ani.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media