Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif kiss2025a.jpg

Mâine, 25 octombrie, Tribunalul Dâmbovița își deschide porțile

tribunalul dambovita

Pe 25 octombrie se celebrează Ziua Europeană a Justiției Civile, iar Tribunalul Dâmbovița dorește să fie alături de cetățeni, astfel că organizează Ziua Ușilor Deschise, începând cu ora 10, până la ora 14. Ziua Europeană a Justiției Civile are ca scop informnarea cetățenilor cu privire la drepturile pe care le au și furnizarea informațiilor necesare … Citește mai mult

25 de agenți, 147 de locuri de muncă

Deși bursa locurilor de muncă s-a desfășurat de curând în Târgoviște și în Titu, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a primit deja alte oferte ale angajatorilor pentru cei care își caută un loc de muncă. Așadar, în baza de date a AJOFM sunt înregistrați 25 de agenți economici care oferă 147 de locuri … Citește mai mult

FOTO – Accident cu trei victime la intersecția de la Nisipuri!

Trei persoane au ajuns la spital, astăzi, după ce au fost implicate într-un accident la intersecția de la Nisipuri, la ieșirea din municipiul Târgoviște. Printre răniți se află și un copil de trei ani care se afla în mașină cu mama sa. Din fericire, copilul era așezat într-un scaun special și nu a suferit răni … Citește mai mult

Dumitru (PC) despre relația cu Țuțuianu (PSD): “În politică nu poți să fii ranchiunos!”

Conservatorii dâmbovițeni au ieșit, recent, la rampă cu noua conducere județeană, reprezentată de deputatul Georgică Dumitru ca președinte interimar.  Conservatorii și-au asumat public rolul de „echilibru și coeziune” în agitatul USL dâmbovițean: „Vrem să aducem echilibru și coeziune știind disensiunile din cadrul alianței. Situația politica actuală nu mai are timp de polemici cu privire la … Citește mai mult

Până pe 20 noiembrie, primăriile primesc cereri pentru de ajutor pentru încălzirea locuinței. Vezi aici ce acte sunt necesare câţi bani poţi primi:

În data de 29.08.2013 a fost publicată în Monitorul Oficial  nr.548/29.08.2013 Ordonanţa nr.27 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr.70/2011 privid măsurile de protecţie socială în sezonul rece.             Prin sezon rece se înţelege perioada de 5 luni cuprinsă între 01.11.2013-31.03.2014. Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă pentru: –    gaze naturale, –    combustibili solizi sau combustibili … Citește mai mult

Un tânăr din Găeşti, student la Bucureşti, a dispărut fără urmă

O familie din Găeşti este greu încercată zilele acestea, după ce fiul lor, student în anul I la Facultatea de Matematică din Bucureşti a dispărut din campusul, universitar lăsând în cămin telefonul şi un bilet în care a lăsat un mesaj în care spune că este obosit şi îşi reproşează faptul că nu a fost sufiecient … Citește mai mult

FOTO – Accident mortal la Râncaciov! O femeie a fost lovită de o autoutilitară

Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp pe drumul județean 702B în localitatea Râncaciov. O femeie de 53 de ani a murit după ce a fost lovită de o autoutilitară, înmatriculată în județul Argeș. Se pare că, femeia se afla sub influența alcoolului și se deplasa pe marginea dreaptă a drumului. La un … Citește mai mult

Deputatul Ion Pârgaru dorește separarea predatului de cercetare, în mediul universitar

Deputatul PNL de Târgoviște, profesorul universitar Ion Pârgaru va promova împreună cu colegii săi, mai multe amendamente la Legea Educației, “în vederea îmbunătățirii actului legislativ”, spune liberalul. Printre modificările pe care le dorește deputatul se află separarea predatului de cercetare, în mediul universitar, în avantajul calității actului educativ:„Este foarte dificil să predai la catedră şi … Citește mai mult

Iancu Caracota (PDL): “În 2016, Boriga va fi tot candidatul nostru la primărie”

 Președintele interimar al PDL Târgoviște, Iancu Caracota, ar vrea îngropate toate securile războiului din organizație. Astăzi într-o conferință de presă a propovăduit ideea unui PDL unit din  viitorul cărora nu vor fi excluși nici Gabriel Boriga, nici Florin Popescu. “S-ar putea ca Boriga, în doi ani, să-și rezolve toate problemele și să fie din nou … Citește mai mult

Scrisoare de la COS Târgoviște despre condiția de salariat: „Penibil și grotesc sau invers!”

Redactia Gazeta Dâmboviței a primit, astăzi, un punct de vedere al unui salariat COS pe care îl publicăm mai jos, sub protectia anonimatului și cu felicitări pentru ascuțimea spiritului autorului: „Buna Ziua, Incerc sa va retin atentia cu un fapt. In combinatul de oteluri speciale de cativa ani ni se distribuie o revista. Aaparut de … Citește mai mult

Universitatea Valahia îşi doreşte recunoaştere europeană

Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia găzduieşte în aceste zile întîlnirile ce au loc în cadrul vizitei unei comisii europene pentru învăţământ, European Universities Association (EUA). Conform informaţiilor primite de la prorectorul Laura Gorghiu, aceasta este a doua vizită a acestei comisii, prima având loc în luna mai a acestui an, iar acum comisia … Citește mai mult

„Sângele înseamnă viață” Jandarmii donează!

Ieri, la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, a avut loc o nouă sesiunea de donare de sânge. Este a doua acţiune de acest gen desfăşurată pe anul în curs în cadrul instituţiei noastre. Activitatea a fost organizată în parteneriat cu “Asociaţia Dezvoltarea Europeană a Comunităţii Locale” din Târgovişte şi “Centrul de Transfuzie … Citește mai mult

Cinci liceeni târgovişteni cu rezultate deosebite la învăţătură, bursieri Rotary Târgovişte

Clubul Rotary Târgovişte continuă şi anul acesta tradiţia de a oferi 5 burse de studiu pentru cinci liceeni târgovişteni cu rezultate deosebite la învăţătură şi cu o situaţie materială modestă. Aseară, cei cinci elevi selectaţi să primească bursele anul acesta şcolar au fost invitaţi la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia, unde au fost … Citește mai mult

La Spitalul Județean Târgoviște: “Uite chioșcul cum răsare! Nu-i al meu! Al cui e oare?”

Revin la obsesia mea legată de AKH, spitalul austriac cu care urma să semene Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Ei bine, poate seamănă, dar nu răsare! Acum nu mi-e clar dacă la AKH au chioșcuri. Știu sigur că la intrare n-au, dar nu știu dacă băieții deștepți austrieci au tras și ei sfori să ascundă … Citește mai mult

Constantin Niculae: Marş pentru BASARABIA. Interviu cu o basarabeancă

Ieri, 20 octombrie, în Bucureşti a avut loc cel mai mare marş unionist din ultimii ani,  aproximativ 10.000 de persoane cerând unirea cu românii  de peste Prut. Colaboratorul nostru, Constantin Nicolae, a participat la acest marş şi vă oferă, în exclusivitate imagini VIDEO, dar şi un interviu emoţionant cu  unul dintre protestatari. Este vorba despre … Citește mai mult

Festivalul-concurs ”Moștenirea Văcăreștilor” continuă tradiția

Concursul „Moștenirea Văcăreștilor”, care se va desfășura în perioada 8-9 noiembrie, continuă o tradiție îndelungată, aflându-se la cea de-a XLV-a ediție. Organizat de Consiliul Județean Dâmbovița în colaborare cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Biblioteca Judeţeană „I.H.Rădulescu”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, concursul-festival va avea și în acest an patru secțiuni … Citește mai mult

Se caută cadre pentru constituirea corpului național de experți în management educațional

În perioada 21 octombrie – 22 noiembrie 2013 se desfășoară concursul de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea corpului național de experți în management educațional  sesiunea 2013, seria a 5-a. Conform informațiilor oferite de Inspectoratul Școlar Dâmbovița, în această serie sunt 132 de locuri disponibile. Profesorii interesați de acest concurs trebuie să aibă o experiență de 7-8 ani în domeniul educațional, să facă dovada … Citește mai mult

Arhivele dâmbovițene se pregătesc de sărbătoare! Vezi ce documente poți să descoperi!

Arhivele dâmboviţene sunt gazda unui eveniment ce se înscrie într-o serie care abordează problematica proprietăţii, a  formelor de constituire şi a evoluţiei acesteia, în contextul politic şi economic al secolelor XVI-XIX. Este modul în care instituţia menţiontă  se pregăteşte, ca în fiecare an, pentru sărbătorirea  Zilei arhivelor, ce are loc la sfârşitul lunii octombrie. Consilierul … Citește mai mult

GALERIE FOTO cu iadul din care a scăpat fetița din Fieni, rănită în explozie!

Imagini incredibile din imobilul din Fieni, distrus de o explozie în dimineața zile de 4 octombrie. Doar un adevărat miracol a făcut ca fetița de 12 ani, peste care a căzut tavanul, să supraviețuiască și acum să fie în afara oricărui pericol, după îngrijirile acordate de medicii Spitalului Grigore Alexandrescu din București. În urma exploziei, … Citește mai mult

„Guvernul României ştia din aprilie ’39 că va începe războiul” Vezi cine a spus!

Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene Ion Heliade Rădulescu a găzduit astăzi un eveniment cultural şi istoric de mare anvergură pentru ceea ce se doreşte a fi „capitală culturală”, adică Târgovişte. Este vorba despre o lansare editorială a unor volume importante pentru istorici, dar şi pentru cei care vor să guste puţin din viaţa de … Citește mai mult

(FOTO) Târgoviştenii beneficiari ai alimentelor comunitare s-au îmbulzit din prima zi să-şi primească produsele

Aglomeraţie mare astăzi la Târgovişte, pentru primirea ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană, distribuite de Primăria Târgovişte, prin Direcţia de Asistenţă Socială. Deşi primăria a anunţat că toţi cei care îndeplinesc condiţiile necesare pentru alimentele livrate în cadrul Planului anual European de Furnizare Ajutoare le vor primi, astăzi, în prima zi de distribuire a alimentelor, târgoviştenii s-au … Citește mai mult

Avem o Crizantemă de carton și hârtie, care face mere! Ce facem cu ea pe viitor?

A trecut și această Crizantemă de Aur, festival cu o tradiție de 46 de ediții la Târgoviște, dar care pare să nu-și mai găsească locul într-o lume din care romanța și iubitorii ei sunt tot mai puțini, tributari unor vremuri și gusturi care s-au transformat radical într-o jumătate de secol! Anul acesta organizatorii s-au vrut … Citește mai mult

Marele câştigător Crizantema de Aur 2013 n-a mai cântat romanţă până la acest festival

Alexandru Chiriac din Constanţa are 24 de ani, este absolvent de Teologie şi în prezent masterand la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. N-are studii de canto, dar a obţinut mai multe premii şi medalii de aur în ţară şi străinătate alături de corala Armonia. Romanţa a descoperit-o o dată cu această ediţie a festivalului … Citește mai mult

Vezi aici cum poţi lua de la Primăria Târgovişte ajutorul pentru încălzire şi ajutorul alimentar de la UE

        Primăria Municipiului Târgoviște continuă să vină în sprijinul cetățenilor prin acordarea ajutorului pentru încălzirea locuințelor. Pentru târgoviștenii care nu dețin toate informațiile referitoare la documentația ce trebuie întocmită pentru a intra în posesia ajutorului pentru încălzire, Primăria Municipiului Târgoviște va face cunoscută lista actelor necesare pentru întocmirea dosarului: •    cerere şi declaraţie … Citește mai mult

PDL intră în alegeri la Hulubești cu vin, țuică și lăutari (VIDEO)

Petrecere mare aseară, cu băutură din plin și lăutari pentru cetățenii majori (deci cu drept de vot) din Hulubești. Și dacă e circ, circ să fie, pentru că  marele chef s-a ținut chiar în localul primăriei. Cum comuna nu mai are de luni bune nici consiliu local, nici viceprimar și a pierdut și jumătate din … Citește mai mult

Radu Popa, în conducerea Clubului Social Democrat Dâmbovița?

Radu Popa, consilierul pe probleme de politică al președintelui PSD Victor Ponta,  a primit invitația de a se alătura Clubului Social Democrat Dâmbovița, ca secretar general al structurii. “Cred că l-am convins pe domnul Radu Popa să facă parte din această echipă, pentru că avem nevoie de oameni serioşi, care pot susţine proiecte importante pentru … Citește mai mult