Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Două eleve dâmbovițene și profesoarele lor vor fi premiate la Guvern, pentru distincții obținute la olimpiade internaționale în 2015

Două eleve din județul Dâmbovița,  profesoarele care le-au pregătit și unitățile școlare de la care provin vor fi premiate de Ministerul Educației săptămâna viitoare, la Guvern, pentru distincțiile obținute la olimpiade internaționale în 2015. Este vorba despre Maria Cătălina Șerban,  de la Colegiul Național „I.L.Caragiale” Moreni,  care a obținut mențiune la Olimpiada Internațională de Lectură, … Citește mai mult

„3 Ore După Miezul Nopții” , un spectacol care a ridicat în picioare Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra Târgoviște (GALERIE FOTO)

Spectacolul de teatru dans „3 Ore După Miezul Nopții”, în regia lui Mihai Măniuțiu, s-a jucat în această seară, în avampremieră, la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște și a ridicat, la final, publicul în picioare. Energia cu care actorii au dansat și și-au interpretat rolurile i-a captivat total pe spectatori, făcându-i să se simtă prinși în … Citește mai mult

Activități pentru perfecționarea cadrelor didactice, în cadrul Zilelor Liceului de Arte „Bălaşa Doamna”

În seria manifestărilor dedicate Zilelor Liceului de Arte „Bălaşa Doamna”, vineri, 6 noiembrie, a avut loc Simpozionul Judeţean „Eficientizarea demersului didactic prin aplicarea strategiilor activ-participative”. Obiectivele specifice ale simpozionului au vizat promovarea strategiilor activ-participative, în care elevul este principalul actant, diversificarea ofertei de formare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, creşterea rolului cadrelor didactice ca … Citește mai mult

ANTISOCIAL. Manifestul pentru dialog ajunge la Târgoviște

Criza sistemului educațional și conflictul dintre generații au luat amploare în mediul online și, odată cu spectacolul ANTISOCIAL, au câștigat un nou spațiu de dezbatere: sala de teatru. ANTISOCIAL este inspirat dintr-un caz real, petrecut la Cluj-Napoca, în primăvara anului 2015. Spectacolul semnat de Bogdan Georgescu redă din triplă perspectivă – elevi, părinți, profesori – … Citește mai mult

Universitatea Valahia caută studenți pentru o trupă de teatru

Dacă ești student la Târgoviște și vrei să te implici într-un grup distractiv, ești așteptat miercuri, 18 noiembrie, ora 13:00, la Clubul Studenților, pentru a pune bazele unei trupe de teatru ce va reprezenta facultatea în festivaluri. Inițiatoarea acestui proiect, studentă a universității, anul I, Jurnalism, își dorește să înființeze o trupă de teatru la … Citește mai mult

“ÎMPREUNĂ PUTEM SCHIMBA LUMEA”, proiect pentru educaţie civică, la două grădinițe târgoviștene

Astăzi, preșcolarii de la  Grădinițele nr.15 și Sfântul Francisc din Târgoviște au participat activ la o nouă acțiune din cadrul proiectului “ÎMPREUNĂ PUTEM SCHIMBA LUMEA”,  proiect ce vizează  iniţierea preşcolarilor în adoptarea unui comportament civic, specific unei societăţi democratice. Pe tema “Eu și cei din jurul meu!“, copiii au discutat cu psihologul clinician Mihaela Ghercă … Citește mai mult

”3 ore după miezul nopții”, o piesă în regia lui Mihai Măniuțiu, se joacă săptămâna aceasta la Tony Bulandra

Sfârșitul acestei săptămâni vine cu piese de teatru de excepție la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, semnate de mari regizori (TEATRUL TONY BULANDRA TÂRGOVIȘTE TE INVITĂ LA SPECTACOLE DE EXCEPȚIE ÎN LUNA NOIEMBRIE. VEZI PROGRAMUL) Prima piesă care se joacă joi, 12 noiembrie, în avampremieră, și vineri, 13 noiembrie, în premieră, de fiecare dată de la ora … Citește mai mult

Consumul de droguri şi de alcool: sensibilizare şi prevenţie în cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte

Universitatea „Valahia” din Târgovişte organizează vineri, 13 noiembrie 2015, masa rotundă cu tema ”Nocivitatea consumului de droguri şi de alcool”. Acţiunea face parte din campania cu acelaşi titlu derulată în perioada 20 octombrie – 19 noiembrie a.c. în cadrul proiectului „Incluziunea socială şi profesională a tinerilor aflaţi în situaţii de risc” ISOSTUD – PET009. La … Citește mai mult

Cursanţi italieni la modulul de psihopedagogie al Universităţii “Valahia” din Târgovişte

            În anul universitar 2015-2016 participă la Programul de pregătire psihopedagogică 39 de studenţi italieni. Aceştia au susţinut deja un test în limba română, pentru dobândirea  certificatului de competenţă lingvistică. Activităţile didactice şi formele de verificare sunt organizate conform Planului de învăţământ pentru programul menţionat. Studenţii beneficiază de condiţii de studiu şi cazare la standarde europene în … Citește mai mult

Doar 19% dintre clădirile în care funcționează școlile dâmbovițene au autorizație sau aviz PSI. Vezi care sunt:

În cadrul unei întâlniri ce a avut loc astăzi între prefectul județului, primarii dâmbovițeni și inspectorul șef ISU Dâmbovița, col. Mirel Pietreanu, s-a discutat despre faptul că majoritatea școlilor din județ, ca și alte clădiri de interes public, nu au aviz PSI. Potrivit informațiilor oferite de Valentin Stancu, purtător de cuvânt al IȘJ, la acest … Citește mai mult

Studenții târgovișteni s-au bucurat de o seară de film, în cadrul Festivalului UniFEST

Seara trecută, zeci de studenți s-au bucurat de o seară de film, la Institutul de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară din Campusul Universității Valahia, în cadrul Festivalului UniFEST. Filmul, o comedie spumoasă, a fost pe placul studenților, care au vizionat relaxați, proiecția din amfiteatrul institutului, tip de aproape două ore. Festivalul UniFEST continuă spre sfârșitul … Citește mai mult

Elevi de la Liceul Tehnologic ” Nicolae Ciorănescu” Târgoviște, premiați la Târgul multiregional al firmelor de exercițiu

În perioada 3 – 6 noiembrie 2015, 10 elevi ai Liceului Tehnologic “Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte, coordonaţi de profesor Lia Lăzărescu, au participat la Târgul multiregional al firmelor de exercițiu, în cadrul proiectului „Învață să fii antreprenor prin firma de exercițiu!” – ID 151567, găzduit de hotel Mara din Sinaia. La târg au participat elevi … Citește mai mult

FILE DE ISTORIE: Un primar al Târgoviştei din Gura Vulcănii

Este vorba de Mihai Porojan, unul dintre cei şapte copii ai preotului Grigore Dumitru. Născut în 1885, copilăria „şi-a făcut-o sub cerul albastru al primăverii, colindând livezile cu ceilalţi copii de vârsta lui, înfiorându-se la cel dintâ, curcubeu cu care umbrea văile voltite de frunza verde”, mărturisea în ziarul „Legea Nouă”, în 1919 ziaristul Ion … Citește mai mult

Proiect legislativ, prin care se propune ca elevii să meargă la şcoală doar dimineaţa. Vezi dacă proiectul ar putea fi aplicat în Dâmbovița

Elevii de până în clasa a VIII-a trebuie să înveţe numai dimineaţa. La asta visează deputaţii noştri, care au adoptat un proiect de modificare a Legii Educaţiei. Asta deşi au recunoscut că în acest moment, în şcolile din ţară, nu sunt săli suficiente astfel încât toţi elevii să înveţe într-un singur schimb. Clasele sunt supra-aglomerate, … Citește mai mult

FOTO: „Culorile tinereții”, expoziție coordonată de Mihai Șerbănescu

Expoziția „Culorile tinereții” a fost vernisată la Muzeul de Istorie, vineri, în cadrul festivalului-concurs Moștenirea Văcăreștilor. Expoziția cuprinde lucrările clasei de pictură a profesorului Șerbănescu, cea mai numeroasă clasă de pictură din țară, care are cele mai multe premii naționale și internaționale. Vernisajul a beneficiat de oaspeți importanți, precum academicianul Mihai Cimpoi, devenit de curând … Citește mai mult

Încă un proiect al UVT s-a încheiat. Eduweb la final

Universitatea Valahia din Târgovişte, anunță publicul interesat, finalizarea proiectului POS DRU/156/1.2/G/137464, “Noi competenţe privind utilizarea aplicaţiilor multimedia, web 2.0 şi a instrumentaţiei virtuale – o garanţie a calităţii calificărilor universitare (EduWeb)”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.   Proiectul a fost fi implementat pe o perioadă de 18 … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – HEI, SCANA-M-AȘ ȘI N-AM CUM!

Credeți că școala mai înseamnă azi munca ta de profesor învățat cu meseria de o viață? Credeți că pe oamenii ăștia care ne „conduc” îi interesează ce se întâmplă acolo, în clasă, lângă elevii tăi năuciți de vremuri și timpuri decolorate? Credeți că dialogul meu cu adolescenții pe care îi am în față mai este … Citește mai mult

Studenţii Universităţii Valahia Târgovişte, la târgul de întreprinderi simulate din Bucureşti

  Functionarea si dezvoltarea Universitatii Valahia din Târgoviște într-un mediu tot mai globalizat, a impus o evoluție continuă din punct de vedere al accesului real la piata muncii prin întreprinderi simulate. In perioada 6-7 Noiembrie 2015 la Bucuresti s-au reunit 30 de Intreprinderi simulate de la opt universitati din tara (Academia de Studii Economice Bucuresti, … Citește mai mult

MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE MITROPOLIT NIFON CĂTRE TINERII CARE AU POPOSIT ÎN SEARA ZILEI DE 6 OCTOMBRIE ÎN FAȚA ARHIEPISCOPIEI TARGOVISTEI

Dragi tineri,       Am dorit, cu părintească apreciere, să mă adresez vouă, celor care, în această  seară, ați venit în fața Arhiepiscopiei Târgoviștei și ați rostit, în genunchi, rugăciunea Tatăl nostru, fapt ce reprezintă o mărturie a demnului vostru atașament față de credința noastră strămoșească. Dincolo de toate distorsionările, percepțiile eronate și dorința unora de învrăjbire, … Citește mai mult

Colegiul Național ”Constantin Cantacuzino” Târgoviște și-a ales Miss și Mister Boboc 2015, într-o seară cu adrenalină

Colegiul Național Constantin Cantacuzino Târgoviște și-a ales astăzi cei mai frumoși și mai talentați boboci, în cadru unui eveniment reușit, la care au participat și au aplaudat fiecare moment elevi, profesori și părinți. S-a cântat, s-a dansat, s-a jucat teatru, s-a prezentat colecția de modă a unei foste absolvente de Cantacuzini  și, în final, dintre … Citește mai mult

Programul „Fiecare Copil în Grădiniţă”, pilotat de Asociaţia OvidiuRo, dezbătut astăzi la Târgoviște

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a organizat astăzi, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița și Asociația OvidiuRo, o conferință de bune practici, având ca temă programul  Fiecare Copil în Grădiniță (FCG), ce are ca principal obiectiv agrearea pașilor următori pentru implementarea cu succes a programului la nivel județean. Întâlnirea are loc la o săptămână după ce … Citește mai mult

Arhiepiscopia Târgoviște, rugăciuni pentru unitate și pace, după tragedia de la Colectiv

 La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, în Arhiepiscopia Târgoviștei vor avea loc următoarele ceremonii     1.La Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, rugăciunea pentru pace și unitate se va face, în fiecare zi, unită cu slujba Acatistului. 2. Sâmbătă, 7 noiembrie și duminică, 8 noiembrie a.c., în toate bisericile și mânăstirile din Eparhie … Citește mai mult

Teatrul Tony Bulandra Târgoviște te invită la spectacole de excepție în luna noiembrie. Vezi programul:

În luna noiembrie, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște oferă publicului iubitor de cultură o serie de spectacole de excepție, unele dintre ele în premieră, iar altele cu intrare liberă. Vă oferim programul pus la dispoziție de instituție, pentru a vedea în care dintre spectacole vă regăsiți și la care veți alege să mergeți.  

IPS Nifon, vizită pastorală în 12 parohii din judeţ

       Marţi, 3 noiembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, însoţit de Părinţii Consilieri de la Centrul Eparhial, a efectuat o vizită pastorală în cadrul Protoieriilor Târgovişte Sud, Târgovişte Nord, Găeşti şi Titu, unde a vizitat un număr de 12 parohii: Dumbrava, Viişoara, Picior de Munte II, Găeşti, Mânăstirea Pătroaia, Ghergheşti, Ioneşti, … Citește mai mult

Ziua Ușilor Deschise la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Moreni

      Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, organizează, sâmbătă, 7 Noiembrie 2015, orele 11: 00-13: 00, în Comunitatea locală Moreni, str. Plaiului nr 28, „Ziua Ușilor Deschise” cu tema  „Biserica și societatea modernă”.      La eveniment au fost invitate personalități ale societății laice și religioase printre care se  numără domnii Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Ioan … Citește mai mult

Festivalul UniFEST a debutat la Târgoviște, în campusul universitar, cu un flash mob cu baloane colorate

Astăzi a avut loc deschiderea Festivalului studențesc UniFEST la Târgoviște, festival care, de alt fel, are loc în toată România, la Universitatea Valahia fiind coordonat de membrii Ligii Studenților târgovișteni. Aceștia au marcat deschiderea evenimentului printr-un flash mob cu baloane , pe care l-au numit ”Idei Colorate”, pentru că fiecare student și-a scris o idee, … Citește mai mult

Laborator de Turism şi Alimentaţie, în cadrul unui proiect POSDRU la Liceul Tehnologic Pucioasa

Pe data de 2 noiembrie 2015 , la Liceul Tehnologic Pucioasa, a avut loc ultima întalnire în cadrul proiectului POSDRU /154/1.1/G/137341 ,,CALITATE ÎN EDUCAŢIE PRIN SERVICII EDUCAŢIONALE MODERNE ŞI OFERTE DE STUDII ADAPTATE LA CERINŢELE PIEŢEI’’, avand ca parteneri Asociația „Suflet pentru Oameni”, Liceul Tehnologic „Goga Ionescu” Titu , Liceul Teoretic “Petru Cercel” Târgoviște şi … Citește mai mult

Luminița Anghel vine la FESTIVALUL NAȚIONAL “STELUȚELE PUCIOASEI”, în acest sfârșit de săptămână

stelute

În perioada 6-8 noiembrie, are loc la Pucioasa ediția a XIII-a a Festivalului Național  “STELUȚELE PUCIOASEI”, eveniment organizat de Clubul Copiilor “Nicolae Mateescu “ Pucioasa, în parteneriat cu Primăria Orașului Pucioasa și Consiliul Județean Dâmbovița. Festivalul va avea loc la Centrul Cultural « Al. Brătescu-Voinești » Pucioasa. Festivalul concurs  se desfăşoară în perioada 6-8 noiembrie 2015, împărţit în două secţiuni: Secţiunea I – Interpretare … Citește mai mult

Mihai Cimpoi, Doctor Honoris Causa al Universităţii Valahia din Târgovişte

Senatul Universităţii Valahia din Târgovişte vă invită să participaţi Joi, 05 noiembrie 2015, orele 17,00 la decernarea titlului și a diplomei de Doctor Honoris Causa, domnului academician Mihai Cimpoi, membru titular al Academiei Române și cetățean de onoare al Municipiului Târgoviște.   MIHAI CIMPOI – UN SENIOR AL CULTURII ROMÂNE Născut la 3 septembrie 1942 în comuna Larga, fostul judeţ Hotin, actualmente raionul Briceni, Republica Moldova, urmează cursurile primare şi medii în satul natal şi studiile superioare la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău (1960-1965), după care este angajat ca redactor (responsabil de poezie şi critică) la revista „Nistru” şi consultant al Uniunii Scriitorilor.  Din mai 1987 este ales, în mod democratic şi contrar nesusţinerii de autorităţi, secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor, apoi din septembrie 1991 preşedinte al acesteia până în octombrie 2010, când i se uzurpă funcţia. În perioada dată, Uniunea Scriitorilor a fost un adevărat Centru al proceselor Renaşterii Naţionale Basarabene, al luptelor pentru valorile naţionale, pentru democraţie, oficializarea limbii române şi trecerea la alfabetul latin. Cariera academică şi-o începe şi şi-o continuă până astăzi în cadrul Institutului de Filologie în calitatea de cercetător ştiinţific principal, de şef al sectorului Literatura română premodernă şi modernă, director al Şcolii doctorale Ştiinţe Umaniste, conducător al mai multor teze de doctorat. Activitatea sa literară şi ştiinţifică s-a concretizat în peste 70 de monografii, culegeri de eseuri, articole şi în circa 3000 de studii cu aspect monografic, cronici, recenzii, prefeţe şi postfeţe la numeroase ediţii ale autorilor clasici şi contemporani. A îngrijit multe ediţii fiind, printre altele, coordonatorul colecţiei „Biblioteca Ion Creangă”, („Ed. Princeps Edit”, Iaşi). Face parte din grupul de coordonare şi revizie al Dicţionarului general al literaturii române (coord. general: acad. Eugen Simion) şi din colegiul mai multor reviste cu profil ştiinţific şi literar: „Metaliteratură”, „Caiete critice”, „Viaţa românească”, „Litere”, „Studii de ştiinţă şi cultură”. Este director al revistei „Viaţa Basarabiei” şi al buletinului „Mihai Eminescu”. Studii şi articole ale sale, în culegeri sau volume aparte, au apărut în engleză, franceză, germană, rusă, albaneză, ucraineană, sârbă, georgiană, turcă, slovacă, italiană Critic şi istoric literar, profesor universitar, doctor habilitat în filologie. Academician: membru de onoare al Academiei Române (1991); membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992); membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte (2015); membru de onoare al Academiei Balcanice pentru Cultură Liberă şi Dezvoltare Durabilă (2012). Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (Organizaţia Mondială a Scriitorilor); vicepreşedinte fondator al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni.

VERNISAJ – Culorile tinereții, expoziție de pictură a clasei profesorului Mihai Șerbănescu

Vineri, 6 noiembrie, începând cu ora 18.00, Muzeul de Istorie din Târgoviște va găzdui vernisajul expoziției de pictură, artă modernă și grafică a profesorului Mihai Șerbănescu, de la Școala Populară de Arte Octav Enigărescu, care aparține Centrului Județean de Cultură Dâmbovița. Cea mai numeroasă clasă de pictură din țară, cu aproximativ 80 de elevi și … Citește mai mult