Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Masă rotundă la Grădinița Nr.15 Târgoviște, în cadrul proiectului “Împreună putem schimba lumea”

   În cadrul Proiectului “ÎMPREUNĂ PUTEM SCHIMBA LUMEA” în organizarea Grădiniței nr.15 Târgoviște, director- prof. Oana Boroș , a Grădiniței Sf. Francisc – prof. Ibanescu Corina și a Inspectoratului de Poliție al județului Dâmbovița- Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii- agent șef principal de poliție Victor Bucuroiu, a avut loc o masă rotundă, ocazie … Citește mai mult

Opt perechi de „boboci” se luptă pentru titlul de Miss şi Mister „Ienăchiță Văcărescu”. Vezi cine sunt:

Pe 11 decembrie, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște organizează Balul Bobocilor, cel mai așteptat eveniment din timpul anului școlar, atât de boboci, cât și de ceilalți elevi. Acesta va avea loc începând cu ora 18.00, la Clubul Studenților. Gazeta Dâmboviței îi prezintă, pe scurt, într-o ordine aleatorie, pe bobocii care își vor disputa anul acesta, … Citește mai mult

Corespondență de la Chişinău: Toamnă cu proteste şi cu dor de Doina şi Ion Aldea Teodorovici

Chişinăul este minunat în aceste zile de toamnă senină. Oamenii îşi văd grăbiți de treburi, iar frunzele arămii au pus stăpânire pe parcuri. Statuia lui Ştefan cel Mare vegheză orăşelul de corturi ivit în fața Parlamentului Moldovei. O altă astfel de reunire e şi în fața clădirii Guvernului. Protestatarii vor o altă abordare a problemelor … Citește mai mult

Muzeele târgoviştene sunt deschise în minivacanța 30 noiembrie-1 decembrie

muzeupuc

Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă că, în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie 2015 programul de vizitare la muzeele târgoviştene este cel obișnuit, între orele 8.00 – 16.00, preţul unui bilet fiind de 7 lei pentru adulţi şi 3,5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.             Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” poate fi … Citește mai mult

Direcția de Asistență Socială Târgoviște a primit peste 200 de kilograme de fructe și legume, donate de Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”

Săptămâna trecută, pe 17 și 18 noiembrie, conform activităților planificate în Săptămâna fructelor si legumelor donate din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară pentru anul școlar în curs, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște au participat la activitatea de voluntariat propusă. Potrivit informțiilor oferite de prof. voluntar SNAC Mihaela … Citește mai mult

CONFERINŢĂ INTERNAŢIONALĂ la INSTITUTUL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI TEHNOLOGICĂ MULTIDISCIPLINARĂ din TÂRGOVIŞTE

Conferinţa internaţională este organizată în perioada 27 – 28 noiembrie 2015 de către Universitatea „Valahia” din Târgovişte în parteneriat cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Deschiderea conferinţei va avea loc vineri, 27 noiembrie 2015, ora 14.00, la Amfiteatrul Institutului de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică Multidisciplinară din Aleea Sinaia, nr. 13. Conferinţa internaţională  se află … Citește mai mult

Proiectul „Rețea de centre de informare în mediul rural”, la final de drum

Astăzi s-a încheiat proiectul Rețea de Centre de Informare nonformală pentru viașă în mediul rural din Dâmbovița, proiect în valoare totală de 84,300 de euro, finanțat prin Fondul ONG în România. Proiectul s-a bucurat de mare succes, desfășurându-se în 77 de localități din județul nostru, prin bibliotecile publice de la 1 mai 2014. Parteneri au … Citește mai mult

ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI, activități în prima săptămâni a Postului Nașterii Domnului

Sâmbătă, 21 noiembrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, Corul de copii „Anastasis” de la Parohia „Înălțarea Domnului” din Târgoviște, condus de părintele Lucian-Constantin MILEȘAN, a participat la  un concert umanitar, în Vulcana-Băi, organizat de Asociația Blockstart, cu școala și primăria din localitate, cu scopul ajutorării unor copii nevoiaşi, adică pentru  echiparea … Citește mai mult

Proiectul „Filme pentru liceeni” a ajuns și la Târgoviște

Peste 200 de elevi de la trei licee din Târgoviște au vizionat astăzi, alături de profesorii lor, un film educativ în amfiteatrul Liceului de Arte Bălașa Doamna. Acțiunea se înscrie în proiectul „Filme pentru liceeni”, derulat de Asociaţia Culturală Macondo, în parteneriat cu Asociaţia elveţiană Lanterna Magică, care vrea să demonstreze că filmul poate fi … Citește mai mult

Carpatcement sprijină comunităţile din judeţul Dâmbovița prin „Ora de Voluntariat“

Vineri, 20 noiembrie, Carpatcement a premiat câştigătorul concursului „Ora de Voluntariat”, desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean la nivelul şcolilor şi liceelor din judeţul Dâmbovița. Proiectul „Ora de Voluntariat”, iniţiat de Carpatcement şi sprijinit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmbovița, a avut în centru ideea voluntariatului în sprijinul comunităţii. Această idee şi proiectul care i-a urmat a … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – UN VIS ȘI O CARICATURĂ

Angelika hrănește păsărele… Așa a scris un bun prieten lângă caricaturile lipite mai jos. Cineva cunoscut, care locuiește într-un oraș din nordul Germaniei mi-a povestit despre „butoiul cu pulbere” pe care se află milioane de germani. Toate sălile de sport ale școlilor din oraș, mi-a spus, sunt pline cu refugiați. E un miros diferit și … Citește mai mult

Opt perechi de „boboci” se luptă pentru titlul de Miss şi Mister „Constantin Carabella”! Vezi cine sunt:

Pe 4 decembrie, Colegiul Național Constantin Carabella Târgoviște organizează Balul Bobocilor, cel mai așteptat eveniment din timpul anului școlar, atât de boboci, cât și de ceilalți elevi. Acesta va avea loc începând cu ora 18.18, la Clubul Studenților, iar tema evenimentului este „Minioni”. Gazeta Dâmboviței îi prezintă, pe scurt, într-o ordine aleatorie, pe bobocii care … Citește mai mult

Dezbatere la IȘJ, pe tema pregătirii practice a viitorilor pedagogi studenți la Valahia

La inițiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi în colaborare cu Universitatea Valahia și Casa Corpului Didactic Dâmboviţa, joi, 19 noiembrie, s-a organizat o activitate ştiinţifică cu tema “Rolul practicii în formarea competenţelor fundamentale pentru exercitarea profesiei didactice”. Activitatea s-a înscris în categoria iniţiativelor promovate pentru identificarea de măsuri cu caracter reglator în desfăşurarea practicii pedagogice, … Citește mai mult

“Toamna în mii de culori“, la Grădinița Nr.15 Târgoviște

Ieri, 19 noiembrie, Grădinița cu program prelungit nr.15 Târgoviște a organizat  Concursul Județean Cultural- Artistic “Toamna în mii de culori“.  Scopul acestui concurs a fost stimularea expresivităţii, creativităţii şi potenţialul artistic al copiilor din învăţământul preşcolar având ca muză toamna anotimpul schimbărilor, al culorii, al melancoliei.            Concursul a fost structurat pe  două secțiuni: secțiunea … Citește mai mult

Eveniment de promovare a economiei sociale la Universitatea „Valahia” Târgoviște

Comunicat de presă Economia socială – Sprijin pentru persoanele vulnerabile   Joi, 19 noiembrie, la Universitatea Valahia din Târgovişte, a avut loc un eveniment de promovare a economiei sociale, organizat de KCMC – K Consulting Management and Coordination, Asociaţia Romano ButiQ și Atelierul de Pânză. La eveniment au participat studenţi, cadre didactice din Univesitate dar … Citește mai mult

S-a încheiat proiectul de reabilitare a liceului ”Nicolae Ciorănescu” Târgovişte

Proiectului ” Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale” a liceului tehnologic ”Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte a fost încheiat. Proiectul, care s-a desfășurat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, axa prioritară 3, a avut o valoare de peste 11 milione de lei, din fonduri europene. Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea infrastructurii educaționale a liceului … Citește mai mult

Liga Studenților Târgovișteni, omagiu pentru cei trei handbaliști care au pierit în accident

După tragicul eveniment ce a avut loc în urmă cu câteva zile, când trei handbaliști de la CSU Târgoviște au decedat într-un accident provocat de un autocamion la ieșirea din Râmnicu Sărat, Liga Studenților din Universitatea Valahia vrea să comunice faptul că este aproape de familiile îndoliate, sincere condoleanțe și totala lor compasiune. Doi dintre … Citește mai mult

La Școala Gimnazială ” Mihai Viteazul ” Târgovişte, „ELEVII AJUTĂ ELEVI”

La Școala Gimnazială ” Mihai Viteazul ” din Târgovişte, proiectul judeţean „ELEVII AJUTĂ ELEVI „, aflat la a V-a ediţie, s-a bucurat de sprijinul bunicilor, mămicilor, cadrelor didactice şi nu în ultimul rând al elevilor. După ce cu două săptămâni în urmă, la prima activitate de voluntariat, elevii împreună cu cadrele didactice, au realizat podoabele … Citește mai mult

Succes românesc la Festivalul Internațional „Două inimi gemene” – In Memoriam Doina şi Ion Aldea Teodorovici

  Corespondenţă de la Chişinău  La secțiunea copii, Viorela Stoian a obținut un prețios loc I, iar Ana Maria Alucai – locul III. Amândouă sunt din  județul Neamț şi colaborează intens cu „Clubul Victorioşilor”. La secțiunea adulți, singura reprezentantă a României, Roxana Clopotaru (16 ani), a obținut Premiul Special pentru Sensibilitate, înmânat de reprezentanta Tele-Radio … Citește mai mult

Bibliotecă de Studii Baltice și Nordice, la Muzeul de Artă din Târgoviște

Colecțiile bibliotecilor din România conțin încă un fond redus de carte cu privire la spațiul nordic și baltic, în ciuda faptului că, în ultimii ani, în special după aderarea la Uniunea Europeană, schimburile culturale, științifice, comerciale, contactele umane și fluxul turistic au crescut exponențial.  Asociația Română pentru Studii Baltice și Nordice își propune să ofere … Citește mai mult

În Arhiepiscopia Târgoviştei au apărut calendarele bisericeşti pe anul 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON,  au fost  tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, calendarele bisericești pe anul 2016, în varianta de perete sau foaie, și agendă, instrumente liturgice și pastorale indispensabile pentru clericii și credincioșii noștri. Apărute în condiții grafice de excepție, ele  se găsesc spre vânzare la toate parohiile din Eparhia noastră şi la cele … Citește mai mult

Elevii clasei a XII-a A a Liceului Tehnologic „Nicolae Ciorănescu”, campanie umanitară în cadrul „Săptămânii fructelor și legumelor donate”

Articol semnat Bogdan Marian Vintilă, elev la Liceul Tehnologic „Nicoale Ciorănescu” Târgoviște Astăzi, elevii clasei a XII-a A a Liceului Tehnologic „Nicoale Ciorănescu” – Targoviște, sub îndrumarea dirigintei Barbu Ionela Silvia, au organizat o campanie umanitară cu ocazia „Săptămânii fructelor și legumelor donate”. Elevii au fost încântați și au adus, fiecare după posibilități, legume și fructe, proaspete și … Citește mai mult

FESTIVALUL – CONCURS NAŢIONAL „ILEANA SĂRĂROIU”, în acest sfârșit de săptămână, la Târgoviște

În perioada 21-22 noiembrie 2015, are loc la Târgoviște FESTIVALUL – CONCURS NAŢIONAL „ILEANA SĂRĂROIU”, ediţia a III – a, care se va desfăşura la Liceul de Artă „Bălaşa Doamna” din Târgovişte. Concursul, în cadrul căruia fiecare concurent va prezenta două melodii – o doină sau o baladă ( fără acompaniament) şi un cântec cu … Citește mai mult

Elevele dâmbovițene olimpice internaționale, premiate la București

Ieri, 16 Noiembrie, la Palatul Victoria din Bucureşti, două Colegii Naţionale din Dâmboviţa au fost premiate pentru rezultatele de excepţie obţinute la concursurile şi olimpiadele internaţionale, desfăşurate în anul şcolar 2014-2015. Este vorba despre  Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu”din Târgovişte şi Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Moreni.             La festivitatea de premiere a celor … Citește mai mult

„Ingrid Târfa” de Ionuț Cristache, discutată la Seara de Carte

Pe 26 noiembrie se desfășoară o ediție specială a Serii de Carte Târgoviște. Romanul unui scriitor târgoviștean va fi în centrul atenției. Este vorba de volumul „Ingrid, târfa”, semnat de cunoscutul și îndrăgitul profesor de la Colegiul Național „Constantin Carabella”, Ionuț Cristache. De prezentare, se va ocupa Marius Mihălăchioiu și sperăm că vom beneficia și … Citește mai mult

(FOTO) Vezi aici câștigătorii Balului Bobocilor Liceului Teoretic „Petru Cercel”

La sfârşitul săptămânii trecute, Liceul Teoretic „Petru Cercel” Târgovişte şi-a ales cei mai frumoşi şi talentaţi boboci, în cadrul unui eveniment aşteptat în fiecare an şcolar de elevi: Balul Bobocilor. Câştigătorii evenimentului au fost: Locul 1:  Albert Dovincescu şi  Andreea Rădoiu Locul 2:  Andrei Radu şi  Lavinia Banu Locul 3:  Cristian Dobrinoiu şi Lorena Popescu  

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – „DIPLOMAȚII” DE RAHAT

Diplomați de la oameni cu diplome… Mai apar prin diferite emisiuni TV elefanți cu ifose de enciclopediști, purtători ilegali de limbă română, oameni politici de renume mondial și județean, chinuitori de logică și retorică contemporană. Recentele proteste ale tinerilor ne-au readus în memorie tipologia caracteristică a politicianului din ultimii 25 de ani. Ei, tinerii, știu … Citește mai mult

„Festivalul Toamnei”, un eveniment plin de culoare la Pucioasa (GALERIE FOTO)

Orașul Pucioasa a prins viață sâmbătă, 14 noiembrie, odată cu „Festivalul Toamnei”, un eveniment plin de culoare, la care au participat zeci de copii de la grădinițe din mai multe localități din județ. Evenimentul s-a aflat la prima ediție și a fost organizat de Centrul After School ARCOBALENO Pucioasa și Grădinița nr.2 Pucioasa, prin Comitetul … Citește mai mult

Proiect de succes, pentru Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității Valahia Târgoviște

Facultatea de Științe Economice, din cadrul Universității Valahia Târgoviște, a reușit să implementeze prin intermediul Centrului Studențesc de Antreprenoriat și Gestiunea Afacerilor, primul curs de ERP din țară, în mediul universitar de stat, prin intermediul firmei PLURIVA. Acest curs nu este în programa universitară, studenții înscriși participând doar ca voluntari. Cea mai recentă colaborare pe care … Citește mai mult

Peste 3000 de elevi dâmbovițeni vor învăța despre igiena dentară de la specialiști, în cadrul unui program mondial

La inițiativa Sediului Central al Crucii Roșii Române, Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița a demarat astăzi implementarea unui proiect pilot de educație în domeniul igienei dentare, în parteneriat cu firma “Colgate” și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. “Programul Bright Smiles Bright Futures- “Zâmbete luminoase, viitor luminos” se va derula în 24 de unități de învățământ din … Citește mai mult