Accident în centrul municipiului Târgoviște
Accidentul a avut loc pe fondul neacordării de prioritate în intersecție. La fața locului au ajuns polițiștii, pompierii și ambulanța. ISU Dâmbovița anunță că în accident au fost rănite două persoane.
Accidentul a avut loc pe fondul neacordării de prioritate în intersecție. La fața locului au ajuns polițiștii, pompierii și ambulanța. ISU Dâmbovița anunță că în accident au fost rănite două persoane.
La data de 28 noiembrie a.c., in jurul orei 09:17, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați, prin S.N.U.A.U 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Izvoare, s-a produs un eveniment rutier. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări au stabilit că un bărbat de 72 de ani, … Citește mai mult
Prin însăși etimologia sa, cuvântul „dor”(din latină: „dolus”) înseamnă „durere”. Un amalgam de trăiri (atașament, dragoste, apartenență, instinct patriotic), dorul trebuie simțit pentru a fi înțeles. Mari, venită la Târgoviște de la 16 ani, duce dorul pădurilor din împrejurimile satului Gheboieni (și mai ales al stejarul de 1000 de ani). Simona, originară din Neamț, locuiește … Citește mai mult
În urmă cu o săptămână, în plină campanie electorală, m-am întâlnit cu câțiva prieteni din sat la magazin. După ce am cumpărat fiecare pâine am ieșit afară, ne-am distanțat sanitar și așa, cu măștile pe față ne-am hotărât să alegem pe cel mai bun fotbalist din istoria fotbalului. S-au rostit numele clasicilor Messi, Cristiano Ronaldo … Citește mai mult
Spațiul digital a devenit instrument suport pentru imaginația arhitecților. Computerul a înlocuit planșeta cu promisiunea că îi oferă proiectantului un orizont infinit de posibilități , ca și cum problemele noastre s-au terminat. Potențialul automatismului și-a găsit forma digitală perfectă în simulare. Pentru arhitecți sunt două variante majore de angajare a simulării în scopuri profesionale: prima … Citește mai mult
Desprinderea pentru Erica Oprea Amintirea fiecărui pas făcut poate să se transforme în stare de fapt și presupune efort, efortul care, desigur, obosește și care, firesc, încorsetează, efort care distruge și care nu mai asigură reașezarea, nici reconstrucția, nici renașterea. Și totuși, amintirea fiecărui pas făcut care conduce la ea izbăvește, alină, așază privirea … Citește mai mult
Carmen Moraru, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene a semnat astăzi, în aer liber, chiar pe Platoul Prefecturii, situație impusă de pandemia de Covid -19, ,,contractul prealabil cu Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița SA’’, care a fost reprezentată de directorul general Adrian Dumitru! Este vorba de o fază importantă a proiectului de dezvoltare … Citește mai mult
Chindia s-a impus în meciul din șaisprezecimile Cupei României, în fața celor de la Hermannstadt, în urma loviturilor de departajare! Partida s-a disputat la Giurgiu, în condiții atmosferice grele, ceața nelipsind pe toată durata jocului. După 120 de minute de joc, în care fiecare echipă a înscris câte un gol, meciul a fost … Citește mai mult
În timp ce elevii stau acasă și experimentează școala online, care în multe cazuri s-a dovedit a fi o variantă de învățare greoaie și destul de obositoare atât pentru copii, cât și pentru părinți, mai ales pentru cei din mediul rural, pe 6 decembrie cetățenii cu drept de vot sunt invitați la școală, pentru că … Citește mai mult
Accident mortal pe DN 72 in localitatea Gura Ocnitei, la ieșirea din satul Sacuieni. Un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, ar fi acroșat și accidentat mortal un pieton. Pietonul este un bărbat de aproximativ 50 de ani, încă neidentificat. Se efectuează cercetarea la fata locului sub aspectul săvârșirii infractiunii … Citește mai mult
Chindia va disputa în mai puțin de o oră meciul din cadrul Cupei României, faza șaisprezecimilor, contra celor de la AFC Hermannstadt. Partida este programată pe stadionul Mihai Anastosovici din Giurgiu, echipa târgovișteană fiind considerată organizatoare. Vezi declarația lui Emil Săndoi premergătoare acestui tur de cupă: „Ne așteaptă o etapă de Cupă în care … Citește mai mult
Premierul Ludovic Orban a avut o întâlnire, la Târgoviște, cu angajații Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște, aflați în șomaj tehnic din luna decembrie a anului trecut. Statul a anunțat că preia activele funcționale ale societății. „Spre deosebire de alții, pentru noi Industria românească nu este o grămadă de fiare vechi. Cunosc situația de la COS … Citește mai mult
Comunicat de presă: În minivacanţa de 1 Decembrie, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, invită publicul să viziteze următoarele expoziţii: – Expoziţia Bienalei Concurs de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu”, ediţia a XV – a, organizată la Muzeul de Istorie – Sala Auditorium – Expoziţia „Comori în obiectiv – Inele sigilare … Citește mai mult
A cincea ediție a concursurilor montane dotate cu „Cupa Floare de Colț” s-a derulat în perioada 19-22 noiembrie 2020, având ca organizator Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, în parteneriat cu Asociaţia Chindia Jurasic Park. Concursul, având cofinanţare din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa s-a desfășurat la limita dintre masivele Bucegi și Leaota, … Citește mai mult
NR JUDET LOCALITATE POPULATIE CAZURI CONFIRMATE IN ULTIMELE 14 ZILE CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE 1 DÂMBOVIŢA BUTIMANU 2446 18 7.36 2 DÂMBOVIŢA VALEA LUNGĂ 4660 31 6.65 3 DÂMBOVIŢA CREVEDIA 6329 39 6.16 4 DÂMBOVIŢA MUNICIPIUL MORENI 19371 112 5.78 5 DÂMBOVIŢA PIETROŞIŢA 3135 18 5.74 6 DÂMBOVIŢA RĂZVAD 8890 … Citește mai mult
BULETIN DE PRESĂ 27 noiembrie 2020, ora 13.00 Până astăzi, 27 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 326.657 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.499 cazuri … Citește mai mult
Salariul mediu net al angajaților din România va crește până la 1000 Euro pe lună în 2024 prin aplicarea modelului de dezvoltare economică propus de Partidul Național Liberal în Programul de Guvernare #DezvoltamRomânia, anunță PNL Dâmbovița, printr-un material postat pe pagina de facebook a organizației. Conform liberalilor majorarea salariilor din România, de la cca 3200 … Citește mai mult
Vremea va fi ușor mai rece decât în mod normal, media maximelor va scădea treptat de la 9 la 6 grade, iar a minimelor se va situa între -2 și 0 grade. Între 29 noiembrie şi 01 DECEMBRIE, temperaturile vor fi în ușoară creştere, cu o medie regională de 8…10 grade, ziua şi 0…3 grade, … Citește mai mult
Ne întâlnim cu semenii noștri zi de zi, vorbim sau nu, ne interesează sau nu, avem ceva în comun sau nu, avem așteptări unii de la alții sau nu, îi iubim sau ne sunt indiferenți, îi prețuim sau nu, poate îi desconsiderăm sau nu ne interesează… Conștientizăm că ne aflăm într-o comunitate sau în mai … Citește mai mult
„Avem taine şi le purtăm cu noi, taine mai mici, taine mai mari – când se dezvăluie îşi pierd o parte, două, trei, şapte, nouă părţi din puterea lor – alteori se pierd de tot, ca puful păpădiei suflat de un vânt tăricel. Dar avem taine şi le purtăm cu noi – şi suferim, ne … Citește mai mult
Consemnarea naturii înconjurătoare în acest jurnal (căci e un fel de jurnal, adun textele bineînțeles, ce merită din ele – într-un Jurnal de feisbuchist), a stării salciei, vișinilor, a crucii luminate de pe vîrful dealului, a năzbîtiilor cățelului, a graurilor și ciocănitorilor, este expresia unor poziționări sufletești. Elvețianul Amiel a lansat celebra formulă: Un peisaj … Citește mai mult
CU INIMILE ÎNDOLIATE, FAMILIA STRÂNS UNITĂ ADUCE LA CUNOȘTINȚA PRIETENILOR, CĂ ÎN ZIUA DE 26 NOIEMBRIE 2020 A TRECUT ÎN NEFIINȚĂ, SOȚUL, TATĂL ȘI BUNICUL NOSTRU IUBIT, CEL CARE A ÎNDRUMAT CU DEDICARE GENERAȚII ÎNTREGI DE ELEVI LA COLEGIUL NAȚIONAL “IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU” PROFESOR VASILE STĂNESCU DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ ÎN PACE ȘI LUMINĂ!
A crescut numărul persoanelor care nu vor să mai spună că au Covid -19, ascunzând acest lucru cu bună știință! Aceștia merg la farmacie de unde își cumpără singuri ce consideră ei că au nevoie, având la dispoziție și informațiile care circulă pe toate mijloacele media cu privire la tratamentul care trebuie urmat. Acesta este … Citește mai mult
Comunicat de presă IPJ ARGEȘ „Polițiștii argeșeni au continuat activitățile investigative, în urma cărora a fost identificată o locație unde este deținută o felină, despre care există indicii rezonabile că ar fi animalul folosit într-un material filmat. Animalul era deținut în cadrul unei menajerii de pe raza județului Dâmbovița. La locația în cauză au fost … Citește mai mult
COMUNICAT DE PRESĂ Campanie Națională pentru verificarea modului de aplicare a prevederilor legale privind munca la domiciliu, telemunca, decalarea programului de lucru, securitatea si sănătatea la locul de muncă, în vederea reducerii riscului de contaminare cu COVID-19. La inițiativa Inspecției Muncii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a organizat în perioada 10-24.11.2020 Campania naționala pentru verificarea … Citește mai mult
Ieri, 25 noiembrie, în jurul orei 11:45, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au fost sesizați, prin TELVERDE – 0800800165, cu privire la faptul că, la un hipermarket de pe raza municipiului Târgoviște, două persoane nu poartă masca de protecție. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat persoanele în cauză, în vârstă de … Citește mai mult
Potrivit statisticilor oficiale, pandemia de coronavirus nu a afectat tranzacțiile de pe piața imobiliară din județul Dâmbovița. Comparativ cu anul precedent, în județ se păstrează trendul național, acela de creștere ușoară a prețurilor și a numărul de trancazții imobiliare. Datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară arată că în perioada ianuarie – octombrie 2020 … Citește mai mult
NR JUDET LOCALITATE POPULATIE CAZURI CONFIRMATE IN ULTIMELE 14 ZILE CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE 1 DÂMBOVIŢA BUTIMANU 2446 19 7.77 2 DÂMBOVIŢA ORAŞ PUCIOASA 15024 107 7.12 3 DÂMBOVIŢA VALEA LUNGĂ 4660 30 6.44 4 DÂMBOVIŢA CREVEDIA 6329 40 6.32 5 DÂMBOVIŢA VALEA MARE 2102 12 5.71 6 DÂMBOVIŢA ORAŞ … Citește mai mult
COMUNICAT DE PRESĂ Pași importanți în implementarea celui mai mare proiect pentru infrastructura de apă și apă uzată din județul Dâmbovița Autoritățile sprijină demersurile Companiei de Apa Târgoviște Dâmbovița Documentațiile pentru primele două loturi ale celui mai mare proiect de infrastructură pentru apă și apă uzată, din județul Dâmbovița vor fi încărcate în Sistemul … Citește mai mult
Ultimele declarațiile publice ale președintelui țării au fost dezaprobate, astăzi, într-o conferință de presă, de deputatul PSD Carmen Holban, care consideră că sprijinul partizan al acestuia față de PNL este neconstituțional și periculos pentru democrație. “Am trecut de jumătatea campaniei electorale și constatăm cu stupoare că președintele țării iese complet din atribuțiile constituționale. Este un … Citește mai mult