TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Dorul

Prin însăși etimologia sa, cuvântul „dor”(din latină: „dolus”) înseamnă „durere”. Un amalgam de trăiri (atașament, dragoste, apartenență, instinct patriotic), dorul trebuie simțit pentru a fi înțeles. 

 

Mari, venită la Târgoviște de la 16 ani, duce dorul pădurilor din împrejurimile satului Gheboieni (și mai ales al stejarul de 1000 de ani). Simona, originară din Neamț, locuiește din 2002 în Târgoviște, dar nu poate uita inocența copilăriei. Daniela, stabilită de 29 de ani într-un romantic oraș medieval numit Hersbruck, definește dorul: „glasul pământului sfânt, îmbibat de sângele străbunilor și frumusețea dumnezeiască a naturii’. Lui Alin – locotenent, cetățean de onoare al Târgoviștei, rănit în Afganistan și de 3 ani stabilit in Savannah – îi este dor de familie. Raluca, plecată la Chicago din 2004, menționează plăcintele de la Berechet. Pentru Carmen, din Țara Galilor, dorul este definit de cafeaua băută cu mama și frații ei după muncile câmpului. Simonei, stabilită de mai bine de 20 de ani la Munich, îi este dor de munții Carpați. Lui Sorin, plecat acum 17 ani cu o bursă în America, îi e dor de apartenența la cercurile culturale românești, ca și de natura României. Danielei, din Anglia, îi lipsesc oamenii care au îndrumat-o în viață.

 

Cum dorul are atâtea interpretări, o stradă, transhumanța, limba, o căpiță de fân, un tuci de mămăligă, o curte țărănească, o pictură, o romanță, o ie, o doină… le-am postat pe toate pe grupul Târgovișteni în suflet și în gând, inclusiv imaginea unui ardelean în costum popular tradițional, pe bicicletă în Londra, pentru „another day in the office” („o  zi de serviciu ca oricare”). Dorul lui este definit de propria identitate. 

 

Cu ce mă identific eu? Cu verile în care stăteam jos pe asfaltul cald și așteptam cu înfrigurare să înceapă proiecția cinematografică pe peretele caselor arhaice de lângă Primăria Târgoviștei și cu mirosul teilor înfloriți din curtea casei mamei. Teii i-am regăsit lângă noi, în Cardiff și, cu ei, copilăria, pentru că au acel miros oriental dulceag ce ne poartă cu gândul la fire de poveste. Toată viața m-a urmărit ninsoarea florilor de tei și acum știu de ce, pentru că tânjeam după copilul din  mine ( „the child within”). Cu o altă ocazie am resimțit acut dorul, când am auzit „Balada” lui Ciprian Porumbescu interpretată cu flair de o violonistă în Piața centrală a Brașovului, lângă Casa Mureșenilor, când fata mea Kati a exclamat nedumerită: „Iar plângi!”

 

De mai bine de două luni și jumătate am explorat pe grupul nostru de suflet originea noastră, propria identitate, memoria colectivă, credința, ca și alte simbolurile culturale și artistice care ne definesc pe noi ca târgovișteni și dâmbovițeni. Toate sunt expresia dorului. Ca și mine, Luz, nativă din Venezuela, cu pașaport spaniol , Eva, from Bilbao și Hebe,  venezolană  locuiesc cu familia în Țara Galilor. Ne este dor de tot ce înseamnă, în castellano, „hogar”, nu „casă”- adică dor de „acasă”. Nu am scris „ne-a fost dor”, pentru că acest dor nu încetează niciodată. Mai plângi din când în când la Sinaia, pe aleea de la Peleș, sau la Târgoviște, pentru că pleci înapoi a doua zi… Și te văd plângând doamnele care te cunosc de ani de zile, pentru că revii și vă mai povestiți și mai cumperi ceva tradițional de la ele, care să-ți aducă aminte tocmai de acest „acasă”. Și deodată o auzi pe una dintre ele strigând după tine: „Doamnă, facem schimb! Stați dumneavoastră aici și mă duc eu în Marea Britanie”. Și nu mai știi dacă să râzi sau să plângi, pentru că odată ce ai ales calea, destinul te poartă cu el ca un torent nestăpânit.

 

0

 

Există in Guernica, in provincia Biscay din País Vasco din nordul Spaniei, un copac ancestral in centrul orășelului, copac care a supraviețuit războiului civil. Celebrul pictor Pablo Picasso – care a fugit din orașul  său natal,  Málaga,  din cauza regimului de teroare al generalului Franco – a pictat  o operă artistică de o valoare internațională inestimabilă, cu același nume: „Guernica”. În ea zugrăvește groaza bieților basci,  bombardați fără milă in timpul războiului civil. Această pictură se află acum in Muzeul Reina Sofia din Madrid și măsoară 3.49 m în înălțime și 7.76 m în lungime și a fost pictată de Picasso in tonuri de gri, in negru și alb. Cartea „El otro árbol de Guernica” a autorului Luis de Castresana  descrie viața unui grup de elevi rămași  orfani din cauza bombardamentului, care sunt trimiși in Franța și Belgia și nu se mai întorc vreodată în Euskadi. Odată ajunși in Belgia, copiii au grijă de metaforicul „celălalt copac din Guernica” din grădina interioară (patio) a internatului școlii. Le aduce aminte de acasă și le alină dorul. Acest copac este simbolul identității lor, punctul lor de referință.

 

Eu am să aleg unul din copacii patriarhali din curtea Muzeului scriitorilor târgovișteni ca simbol de identitate al târgoviștenilor. Odată intrat pe poarta muzeului, pășești in eternitate…

 

IULIANA  RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește de mulți ani departe de orașul ei, în care a fost profesoară de „Ienăchiță Văcărescu” și de „Carabella”…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro