“Este un mediu vicios pe care nu-l întâlniţi afară. Mediul de aici este foarte rău, este foarte greu”, şi-a început el povestea. Laurenţiu a fost condamnat pentru omor deosebit de grav, la 10 ani de închisoare şi închis într-un penitenciar de maximă siguranţă. Buna conduită l-a făcut să ajungă în sistem deschis, la Penitenciarul Găeşti, cu posibilitate de eliberare condiţionată. El şi-a învăţat lecţia şi vrea să o transmită celorlalţi. „Toţi putem face ceva, dar alegem calea uşoară. Ne conformăm cu ideea că nimic nu se poate schimba sau dacă se poate, n-au decât alţii s-o facă. Trebuie să ai puţină îngăduinţă faţă de celălalt şi să vrei să ajuţi. E de ajuns să schimbi o singură persoană. Nu este obligatoriu să reuşiţi, dar este obligatoriu să încercaţi. Nu veţi fi aplaudaţi, fiţi sigur, poate chiar puţin batjocoriţi de cei care nu mai au speranţă. Desigur, pot apărea ispite, tentaţii. Dar trebuie să vrei, trebuie să crezi. Lumea se poate schimba şi voi o puteţi face.”
„Şi aici, ca şi afară, vorba bună mult aduce”
Viaţa în penitenciar i-a oferit posibilitatea să se cunoască şi să se educe. „Nu mi-a plăcut să am anturaje aici, ca şi afară, dubioase. Mi-a plăcut să învăţ, să mă cunosc. Poate dacă mă cunoşteam înainte să fac infracţiunea, nu ajungeam aici. Acum am ajuns să mă cunosc destul de mult, să-mi cunosc limitele, să-mi controlez nervii”, spune Laurenţiu. Procesul însă nu a fost simplu. „La început am fost speriat. M-am temut de violuri şi bătăi între deţinuţi, ce mai auzisem de la unii, de la alţii. Îmi amintesc: era o celulă mică de 6/4, erau 8 inşi, un bec chior de 24 de volţi, plin de fum, numai mutre dubioase. M-a bufnit plânsul. Când vii în penitenciar vii cu nişte bagaje, cu haine, cu mâncare, m-am temut că o să mi le fure. Nu a fost atât de rău, pentru că am ştiut să-mi arăt punctul de vedere prin vorbă, nu prin violenţă. Şi aici, ca şi afară, vorba bună mult aduce. Am ştiut să contracarez prin diplomaţie. E greu. Aici sunt condiţii. La Jilava, în 25 de paturi eram 54 de deţinuţi, cu un grup sanitar, cu apă cu mormoloci, nisip şi de culoare galbenă. Nu aveam mese, nu aveam scaune, mâncam în pat. Nu vă spun minciuni”, povesteşte el cu emoţie vădită în glas.
„O secundă vă poate aduce aici. Încercaţi să vă făuriţi un viitor!”
Depărtarea de familie a fost cea mai grea de înfruntat: „vreau să reiau relaţia cu fetele mele, pe care nu le mai cunosc”. Laurenţiu are două fete, una de 16 ani, una de 10 ani. Pentru el, tinerii reprezintă viitorul şi consideră necesar ca ei să aibă conştiinţa acestei responsabilităţi. „O secundă vă poate aduce aici. Încercaţi să vă făuriţi un viitor! Încercaţi să fiţi cu capul pe umeri! Voi puteţi conduce această ţară, să o scoatem din mizeria în care suntem. Nu noi. Noi suntem gunoaiele şi pleava societăţii, noi, cei care am trecut pe aici. Nu se uită nimeni la noi. Mă gândesc cu groază că ies de aici şi nu am unde să mă angajez, că am cazier. Mă gândesc cu groază cu ce îmi ajut eu copiii, neavând serviciu. Nu vă spuneam dacă nu treceam pe aici. Am realizat că libertatea este foarte scumpă. La fel ca şi viaţa, merită trăită. E atât de frumos să fii liber”, spune bărbatul care recunoaşte că meseria de tâmplar îi asigura un trai decent, o viaţă care nu era îngrădită de ziduri, o viaţă alături de familie şi prieteni, nu printre străini, o viaţă după bunul plac, nu între momentele „deşteptarea” şi „stingerea”.
„Nu este obligatoriu să reuşiţi, dar este obligatoriu să încercaţi”
Laurenţiu le-a arătat adolescenţilor că o persoană se poate schimba şi i-a încurajat să fie mai buni pentru o lume mai bună. „Dacă eu simt că pot schimba lumea în bine? De ce stau să mă uit, să constat unde am ajuns? Ce-ar fi de schimbat? În primul rând mentalitatea asta, bazată doar pe două litere: N şi U. Toţi gândesc cu „nu” înainte. Iar dacă există şi excepţii, aceştia nu reuşesc să facă ceea ce-şi propun, ajungând şi ei la acest dureres cuvânt. Nu e nevoie să schimbi 1000 de oameni, nici măcar 100. Schimbi unul singur şi atunci poţi spune că ai ajutat cu ceva lumea asta. Oferă credinţă, speranţă, bunătate şi poate fără să ştii ai schimbat multe. Toţi putem face ceva, dar alegem calea uşoară. Ne conformăm cu ideea că nimic nu se poate schimba sau dacă se poate, n-au decât s-o facă alţii. Trebuie să ai puţină îngăduinţă faţă de celălalt şi să vrei să ajuţi. E de ajuns să schimbi o singură persoană. Nu este obligatoriu să reuşiţi, dar este obligatoriu să încercaţi. Nu veţi fi aplaudaţi, fiţi sigur, poate chiar puţin batjocoriţi de cei care nu mai au speranţă. Desigur, pot apărea ispite, tentaţii. Dar trebuie să vrei, trebuie să crezi. Lumea se poate schimba şi voi o puteţi face.”
Facebook
WhatsApp
TikTok
