Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi
1.
Arborii au
peste o sută de
ani,
iar apele lacului
sunt aceleaşi
de pe timpul
corabiei vasa.
Aici
timpul s-a închegat,
a devenit
o bucată de ceară
pe care o poţi pipăi.
Trupul tău
e o hartă a liniştii.
Nu se mişcă nimic.
Doar pe piciorul tău
suie o buburuză.
2.
Îmi las capul
pe umărul tău
ca în coşul
călăului. Ne-am
lipit umbrele
strâns
una de alta.
Am închis ochii.
Coapsele tale
prind fluturi.
Mâna mea flutură
ca un nor alb
peste un continent
negru.
Întunericul
ne va preface
în două
monede coclite
de pe vremea romanilor.
Poezii mai de demult…
1.
« Eternul feminin » pictat pe geam
Cade pe tâmple ca o piatră verde
Și-un hârb tăios în limfa mea se pierde
-E sora cilibie /Miriam/
Cu greieri în cosițele-i gătită
Și șoldurile sale ca doi pești
Noi ferecați în iepe ca-n calești
Paștem cu poftă iarba daurită
Sub verticale sulițe de ceară
Ca flacăra de spirt cu troznet cald
Pe o fierbinte tobă de smarald
Mușcăm mărul de praf cu îndrăzneală
Ci-n soare amorțesc șopârle albe
/Corsaje-n păpurișuri au zburat/
Și șiroind din trestii lungi s-au ridicat
Părul de fân curbura-acelui spate
De acul bărzăunilor pișcat
Când /greu și cert ca un cristal de sare/
Ea-și scoate surâzând din scăldătoare
Al treilea ochi cu irisul roșcat
2.
Fum de ţigară.
10 sticle
goale de bere.
Şi frigul
care te muşcă
de pectorali
ca într-o casă
fără femeie.
Înainte
de a stinge lumina
striveşti pe perete
un gândac de bucătărie.
3.
Fericit cel ce
asemenea lui ulise
a făcut o
călătorie
frumoasă.
Eu am de făcut
o călătorie frumoasă
şi înainte să plec
trebuie
să fac curăţenie
în mansardă.
Pentru ca totul
să fie strălucitor şi
curat şi steril
ca o
placă de nichel.
Ca o bucată de
os,
fără nici o
bucăţică de
carne,
fără nici o
bucăţică de
zgârci.
Oglinda-mi arată
o faţă mică şi palidă ca
o bucată de
sugativă.
Tălmăciri…
1.
Stéphane Mallarmé
(1842 – 1898)
Angoasă
Nu vin să-ţi birui trupul la noapte, fiară brună
Şi plină de păcate, si nici spre a săpa
În pletele-ţi corupte o lâncedă furtună,
Plictisul incurabil din sărutarea mea.
În patul tău vreau numai să dorm fără de vise
Ce vin cu remuşcarea şi-aduc amărăciuni,
Tu, care ştii ca morţii mai mult despre abise
Şi poţi să-mi legeni somnul cu negrele-ţi minciuni.
Căci viciul care roade nobleţea mea sublimă,
Ne-a însemnat pe ambii cu sterpul său sigil,
Dar inima ce bate în pieptul tău steril
Nu ştie ce-i căinţa ce vine după crimă,
Pe când eu fug întruna, de giulgiu-mi mă-nfior,
Şi nu pot dormi singur de spaimă c-o să mor.
2.
Stéphane Mallarmé
(1842 – 1898)
Briză marină
Vai, e-ntristată carnea şi cărţile-s citite.
Să plec! Cât mai departe! Eu simt ce fericite
Sunt păsările care văd val doar şi senin,
Nimic nu mă opreşte, nici vechile grădini,
Când inima-mi e dusă şi s-a-necat în mare
O nopţi, şi nici a lămpii zadarnică lucoare
Căzând peste hârtia pe care nu-i scris rând,
Nici tânăra femeie ce vine alăptând.
Eu o să plec! Tu, steamer, întinde-ţi velatura!
Ne-aşteaptă, hăt departe, exotică, natura!
Plictisul meu, de-atâtea speranţe înşelat,
Mai crede într-al batiste nostalgic fluturat.
Catargele ni-s gata de naufragiu poate
Şi par a fi menite să piară înecate.
Ci-n larg! Fără catarge! Pierduţi! Pierduţi de tot!
Dar, inimă, ascultă ce cântă-un matelot!
Facebook
WhatsApp
TikTok
