În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Tălmăciri
1.
Victor Hugo
RUGĂCIUNEA PENTRU TOŢI
(Ora pro nobis!)
Smirnă şi tămâie!
Cast parfum de nard!
Mirt sau alămâie,
Olmuri ce mângâie
Când, alene, ard!
Pajişti şi coline-n
Fumeg de altar!
Roze apriline,
Guri în care-albine
Dibuie nectar!
Asfodelă albă!
Crâng de blând iasmin, –
Din care se-nvoalbă
Pasăre codalbă
Cu penaj carmin!
Crin cu-aurărie
De potir sfinţit!
Ambră aurie!
Briză azurie
Până-n asfinţit!
Crud miros de mlajă
Pe un mal de râu!
Duh pe care-o plajă
Umedă,-l degajă
Într-un vânt călâu!
Flori, celui Preaveşnic
Date-n dar, – la fel
Ca şi scumpul sfeşnic,
Cel ce arde veşnic
Pentru, numai, El!
Lujeri frânţi în două
De tăişul crud!
Spirite de rouă,-n
Aurora nouă,
Prin văzduhul ud!
Miresmate hramuri!
Bronz sonor în turn!
Trâmbiţe şi flamuri!
Înflorite ramuri
La un ceas nocturn!
Tainică aromă
Adiată-n jur,
Când pogoară-n domă,
Tocmai din Pleromă,
Un arhanghel pur!
Pom al maicii Eve
Şi al lui Adam,
Cu strălimpezi seve
Şi cu neaieve
De suav balsam!
Dulce abur, încă
Drag lui Dumnezeu, –
Ce eşti, tu, pe lângă
Cel ce stă să plângă
În genunchi şi, greu
Încercat, îşi frânge
Mâinile, acum?
Lacrima-i de sânge
Biruie şi-nfrânge
Bietul tău parfum!
Poţi să i te-alături
Unui prunc din cer? –
Când, pe nor de-omături,
Cu heruvii-alături,
Buzele lui cer
Dragoste şi pace
Pentru cei nătângi, –
Rugă ce te face,-n
Şoapta ei stângace,
Să surâzi şi plângi!
15 iunie 1830
2.
William Shakespeare
[UN CÂNTEC AL OPHELIEI]
Pre Sfântu’ Valentin, de az’,
L-adăst, în zori, să vină:
Să-ţi stau, fecioară, în pervaz,
Fiindu-ţi Valentină.
Te scoli şi, scumpe,-mbraci cămeşi,
Ca să-i treci pragul, iată;
Şi fată eşti, ~ dar n-ai să ieşi,
Din încăpere, fată.
Pre sfinţii ăi din călindar,
Băieţii-aşa-s, cu toţii, ~
Orice mustrare e-n zadar:
Hoţi din născare-s hoţii.
Tu spui: „Vorbeai de nuntă, vai,
Cât nu mă dasem ţie!”
Iar el: „De nu mi te dădeai,
Acum mi-erai soţie.”
Poezii mai de demult…
1.
REBIS
X
În pajişti, vagi ispite: doamne
angelicate, în extaz.
Angelii cate, în extaz, —
- în paji, işti vagi ispite, Doamne:
àripe, har penultim, cer
cei fără,-n umăr, amplu foşnet;
cei fără număr — amplu foşnet,
- arii, pe harpe,-n ultim cer,
ar vrea,-n auz îngeresc, imnic,
şi har; peninsuli de azur
şi harpe,-n insuli de azur,
- ar vrea-n auz, Îngere schimnic,
cei fără număr, — freamăt alb
de harpă,-n insule de-albastru
de harpă, Ninsule de-albastru…
- Cei fără,-n umăr, freamăt alb,
àripa harului cu boare
de harpe,-n umbra grea, o vor;
de har, penumbra, grea o vor;
- arii, paharului cu boare
de mir, cântându-i, — după ce-i
vor fi dus doru,-n pajişti, Doamne!
Vor fi dus doru,-n pajişti, doamne
- de mir (cântându-i) după cei
fără de,-n umăr, pene albe
de har: penete dalbe,-n cor
de harpe neted-albe,-n cor
- fără de număr, — pe nealbe
cărări umblând?… Parfum de crin,
în pajişti; cântece şi ’arpe.
În paji, işti cântece şi, iar, pe
- cărări, un blând parfum de crin…
Îngerul ultimului cer
se roagă pentru-aceştia, Doamne!
Se roagă, pentru-aceştia, doamne
- în gerul ultimului cer.
(30-31 ianuarie 2004)
2.
R E B I S
IX
În care cer cad, încă (’n, toarsă
din vechi nor, ploaie), picuri noi?
Din vechi nor, ploaie, picuri! Noi,
- în care Cerc? — Adâncă,-ntoarsă,
postava cerului, de-acum
încolo: raţie de gri umed.
În coloraţie de gri-umed
- postav, a cerului de-acum, —
din care stoarse-s umbre, pânze
de apă-nea, grăpândă-n cer
de apă. Neagră pândă,-n cer
- din care-s toarse sumbre pânze
(nu stropi), ca trenele de voal
de doliu, vechi. E ternă ploaia
de doliu vechi. Eternă, ploaia!
- Nu-s tropi, catrenele de voal
aievea, — când acerbe rochii
de zloată-mbracă trupu,-n ud
de zloată-mbracă trupu’ nud.
- Aievea, când, a Cerber, ochii
şi-i cască acest cer: con cav
şi nul. — Vezi, împăcat, că plouă,
şi nu-l vezi, în păcat, că plouă…
- Şi-i cască, acest cer concav,
pe ochii ălor de cer bice
de ploaie,-n plesne. Tropot greu
de ploaie,-n plesnet. Ropot greu
- pe ochii ălor, de cerbice,
prea tari, — când, în Cerc Terţ, arimă
eşuate nave omeneşti,
eşuate-n „Ave!” omeneşti
- prea tari… Când încerc terza-rimă,
cupletele acestei ploi
mă leagănă, zărite-n ceaţă;
mă leagă, năzărite-n ceaţă,
- cu pletele acestei ploi.
(6 octombrie 2001)