UN ALT REGAL DE POEZIE – Șerban FOARȚĂ – Alte rimelări

În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ…  Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”

 

Tălmăciri

1.

 

Aruncă pâinea dată-n copt

pe apa, regăsind-o după;

împarte-o-n șapte, chiar în opt,

căci nu știi ce rău vine după.

Când norul umple-se de ploaie,

aceasta cade pe pământ;

dacă un arbore se-ndoaie,

rămâne unde cade frânt.

Dacă te tot ții după vânt,

n-ai să mai semeni; dacă-ți legi

rodul de norii de pe cer,

nicicând nu ai să-l mai culegi,

căci calea vântului, sub cer,

n-o știe nimeni… Cum ascunse

în pântecul ce poartă frupt,

sunt oasele, la fel de-ascunse-s

și faptele, de dedesubt

de soare și de peste, ale

lui Domnul-Dumnezeu…Sămânța

devreme seamăn-o, pe rouă,

iar, seara, nu găsi cu cale

să stai degeaba; căci sămânța

n-o știi, pe a de-o să dea rod:

asta sau aia? – Amândouă?

Cu-atât mai bine pentru rod.

 

(Ecleziastul 11, fragment)

 

2.

 

R.M. RILKE: ÎN CERCURI TOT MAI LARGI…

În cercuri tot mai largi, dintr-unu-ntr-altul
trecând, petrece-mi-se viaţa. Cel
din urmă, nu cred să-l parcurg. Tresaltul
inimii mele, însă,-i pentru el.

Pre Domnu-l tot înconjur, ca pe-o turlă,
de mii de ani, fără a şti nici eu
ce sunt: furtună? Vultur? Glas de surlă,
prea tare răsunând în Dumnezeu?

 

3.

CHARLES D’ORLÉANS

***

Plutind spre Blois, dinspre-Orléans,
Alaltăieri, în josul Loarei,
Văzut-am nave-n lin balans
Şi lunec, datorat uşoarei
Şi caldei adieri a boarei
Ce le dădea atât avânt
Cât să plutească-n susul Loarei,
Având în pupă un bun vânt.

Şi-i spuse Inima,-n avans
Faţă de Gându-mi (cât, în soare,-i
Priveam încântătorul dans
Oricărei nave), cum că: „Oare,-i
E dat şi ei, în toiu-ardoarei
Preavrednicului simţământ
Al dragostei, alintul boarei
Unui asemenea bun vânt?”

Ci mie, dinspre Orléans
Spre Blois plutind, în josul Loarei,
Mi-e dată,-n loc de lin balans
Şi lunec, datorat uşoarei
Şi caldei adieri a boarei,
Numai viforniţă-n frământ,
Încât zadarnic schimbătoarei
Fortune-i cer un mai bun vânt.

Acele nave,-n susul Loarei
Urcând, eu coboram, duroarei
Ursit, – cât nu va vrea Ăl Sfânt
Să-mi dea şi mie-alintul boarei
Unui, în dragoste, bun vânt.

4.

CHARLES D’ORLÉANS

Baladă

Aminte când mi-aduc de cea
Din care inima-mi (o rană
Însângerată, azi) făcea
Singura-i Doamnă suverană:
Izvor de încântări şi hrană
Divină, – plâng, iar moartea ei
Mă face-a spune, cu temei:
Această lume este vană.

Despre Elena se spunea
Cum că fusese o icoană
A Vènerei; şi,-asemenea,
Cresida şi Yseult, – în goană
Duse de-aicea, dintr-o toană
A Morţii, însă, toate trei;
Încât mă tem că, vrei, nu vrei,
Această lume este vană.

Căci vrut-a Moartea, şi mai vrea,
Ca una ce-i, mereu, tirană,
Să sece, cât o mai avea
Putere, Dragostea mireană,
De vreme ce, prin neagra-i vrană,
S-au scurs atâtea dulci femei
Fără de care, dragii mei,
Această lume este vană.

Iubire, Moartea cea avană
Te hăituie ca pe mişei;
Iar fără leac în contra ei,
Această lume este vană.

5.

CHARLES D’ORLÉANS

Baladă

Ajuns-a,-n Ţara-Frâncă, veste
Cum că aş fi murit. E drept
Că nu îndurerându-i peste
Poate pre cei ce pe nedrept
Mă duşmănesc. Iar ceilalţi, drept
Iubindu-mă, şi de la sine,
S-ar fi mâhnit să nu mai fiu.
Aflaţi cu toţii de la mine
Că şoricelu-i încă viu.

Har Domnului, nu-mi joacă feste
Nici sănătatea. Şi aştept
Ca pacea (care-n somn lung este,
Pe când războiul e deştept),
Trezindu-se, – inima-n piept
Să ni se veselească,-n fine.
Şi bată-i Domnul şi-al său Fiu
Pe ăi la care nu li-i bine
Că şoricelu-i încă viu.

Aşijderi îs, vă intre-n ţeste,
În faptul Primăverii. Drept
Este că Toamna, într-aceste,
Vine să-şi ceară propriu-i drept;
Dar nu-i deschid, nici nu mă-ndrept
Spre poarta casei ei. Nu-mi vine
Să-l fac să plângă, nici nu ţiu,
Pe clironomul meu. Ce bine
Că şoricelu-i încă viu.

Nu ţineţi doliu după mine;
Veşmântul sur şi postăviu
E-un chilipir şi-o viaţă ţine…
Da, şoricelu-i încă viu.

 

 

 

Poezii mai de demult…

1.

Timişoara, 11.03.2006. – În vizită la noi acasă (la Ildikó, adică, şi la mine), nouă poeţi din generaţia cea mai nouă, şi, cu mai vârstnica lor călăuză, Nicu Tzone, zece! Stăm, în jurul unei mese de camping, strâmte şi oblonge, trei doamne/domnişoare şi opt domni. Majoritatea-s tineri-tineri, eu, fiind singurul ce, fără voie, le înrăutăţesc media de vârstă…

… Drept care,-n forfota kermesei,
fusesem pus în capul mesei.
La stânga-mi, cu surâs de înger,
e Iulia Balcanaş; un sânger
se scutură în părul Dianei,
al Dianei Geacăr, – ce medianei
privirii mele-i vine-n dextra.
După-amiaza este extra,
chiar super; numai Teo Dună
e enigmatic ca o rună,
iar T. S. Khasis, hipertrează
conşti’nţă, tieseliotează,
pe când prenumele lui Leac
ezită între eV şi Veac.
Dan Coman tace în carlinga
odăii, iar eu nu-ş’ ce-i Ghinga
şi mi-e ruşine să-l întreb…
S-ar auzi, dinspre Ereb,
de-ar fi mai întuneric, lupii!
Cu Manasia, despre guppy
mă întreţin, şi despre alţi
peşti amazonici sau doar balţi.
Şi, pe când soarele apune
frigid, iar Ildikó mai pune
pe masă, – eu, dând mult din gură,
n-aş vrea să uit nicio figură
a vr’unuia din oaspeţi, – însă,
pe ceilalţi doi din ceata strânsă
în jurul mesei, nu mi-i pot
aduce-aminte şi sunt tot
mai trist… Dar sper ca, amnezia,
să mi-o repare Manasia!
Şi nu mă-nşel, întrebând terţa
persoană,-n şoaptă: Cosmin Perţa
e-unu,-Andrei Doboş – cestălalt…
Mă simt mai june şi mai-nalt!

2.

MONORIM

Câinele schiaună
pisica miaună
fauna faună

scaunu scaună
şi te înscaună
sau te descaună

de-aşa o faună
care schiaumiaună
nu te dezdaună

decât o saună
unde ce schiaună
sau numai miaună

n-are acces

3.

SON NET

În vreme ce mămica şi tăticul
dansează solitari (nu, însă, singuri
ca mine) ‘n barul ăsta, bruşte swinguri
şi lubrice tangouri vechi, – eu, micul

(lor) prinţ, constat deodată (printre linguri
şi boluri maculate) mai-nimicul
din care (mai pe urmă, în amicul
silenţiu selenar), drept fruct de ringuri

de dans, m-am zămislit în reci fiori…
Cum alţii, din mirosna unei flori,
din verde bob de mazăre, din clar

de lacrimă (curată ca miraza)
ce-o plânge Maica Precista, din raza
în cinci culori sau auricular.

4.

ALCOHOLINAIRE, ÎN 1909

O damă,-n ’909
(cât de albaştri-i pot fi ochii!)
în otomana unei rochii
mov-purpurii, cu fir şi două
plătci îmbinându-se pe umeri
precum tunicile elene;
o damă unduind alene
ca lebăda, – pe când tu numeri
minutele pân-o să sune
de miezul nopţii şi-al speranţei;
şi e ca tricolorul Franţei
obrazul damei importune,
căci de-o aşa splendoare,-ncât
ţi-e teamă să începi o nouă
idilă,-n ’909,
şi să-i săruţi prelungul gât;
sau (pe când domnii toţi fac sluj
în jurul ei, iar les bas-bleus
scot roşul fard din tub etanş
şi-şi dau pe buze cu alt ruj)
să-ţi culci obrazul cald, în dans,
pe-obrazu-i aux couleurs de France:
yeux bleus
dents blanches
lèvres très rouges

 

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro