DUMINICA DE POEZIE – Ștefania PAVEL – Poezia la 16 ani…

1.

 

Despre lume…

 

Unde ne îndreptăm?

De ce, aruncându-ne priviri meteorice,

Facem jurăminte pe care nu le putem ține,

Ca mai apoi să le semnăm cu zâmbete false

De unică folosință?

Nu ar trebui, mai întâi,

Să încheiem tratate de pace cu noi înșine

Pentru a ne putea împăca, ulterior,

Și cu lumea care ne înconjoară?

Unde credeți că ne îndreptăm

Cu această pseudofericire?

Eu una cred că încercăm să găsim un loc

În care să putem fi,

Și atât.

Vrem o nouă lume,

Dar greșeala noastră e că o căutăm,

În loc să o construim.

Și o vom căuta

Până ajungem să descoperim ceața de la intrare.

Apoi, pur și simplu vom renunța.

Vom renunța și la ea,

Așa cum renunțăm la tot ceea ce așteaptă

Chiar și cea mai mică urmă de efort.

Însă,

Dacă stăm bine să ne gândim,

Nici nu trebuie să construim o nouă lume,

Și nici să o găsim,

Fiindcă lumea noastră este deja o capodoperă.

Doar că nouă niciodată nu ne-a păsat de artă.

 

2.

 

Rutină

 

Mă trezesc doar fizic,

Fiindcă de ceva timp numai de atât sunt în stare,

Iar apoi privesc la un ecran

Înainte să mă uit înăuntrul meu

Și ascult niște voci străine, pe care le cunosc,

Punându-mi întrebări

Înainte să am ocazia de a asculta propria-mi voce străină

Care, și ea, îmi pune întrebări.

După, când piesa de teatru în care,

Pentru câteva ore, mă prefac că știu ce fac,

Se încheie,

Pot ieși din cameră și mă pot întâlni cu refugiatul

Căruia i-am oferit adăpost în casa mea.

Singura problemă e că, persoana asta,

Și ea tot străină, desigur,

E cam timidă

Și mi se arată numai atunci când privesc în oglindă.

Destul de straniu,

Ar putea, cel puțin,

Să fie recunoscătoare că îi permit să existe

Și să mă lase să o cunosc.

Dar asta e, cine sunt eu…

Să judec?

 

 

A simți

 

Cum se simte

Să nu fii prizonier în Peștera lui Platon,

Sau măcar în propria viață?

Cum se simte să zbori

După ce ai rămas fără aripi,

Și să poți vorbi

Chiar dacă, la un moment dat,

Ceva te-a amuțit?

Cum se simte să poți încă vedea

După ce ai admirat soarele atât de mult

Încât te-a orbit,

Și să poți încă gândi

După ce ai realizat că e interzis?

Cum se simte să nu te prăbușești

Și mai adânc decât ultima dată

După ce reușești să te ridici,

Și, cel mai important,

Cum se simte

Să simți?