UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim”de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la  Gazeta Dâmboviței,  la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie

Poezii de azi…

1.

poetul soviany și muza

 

Te văd cum pășești,

puțin amețită de băutură,

pe străduțele unui cartier deocheat

și fluieri încet un cântecel de petrecere.

Ai în mână o sticlă de whisky

cu care îl izbești drept în moalele capului

pe primul polițist întâlnit, iar apoi

o iei la fugă prin negură, ca și cum

n-ai fi tu însăți ceva ca o negură, o

teroristă consumată de viață

care îmi strigă cu ultimele sale puteri:

you are a murder, my baby.

 

2.

 

gigolo

 

Și eu sunt un gigolo.

ce le oferă plăceri intelectuale

femeilor care n-au avut niciodată

plăceri intelectuale.

Plăceri artistice domnișoarelor

ce nu pot deosebi

un tablou de van eyck

de un tablou de chagall.

Un gigolo

a cărui limbă apucă

măselele de

minte ale adolescentelor ca un

clește stomatologic.

Câteodată bat step

pe tastele laptopului,

imitându-l pe fred astaire.

Alteori imit la perfecție

vocea lui maiakovski..

Îmi place să vorbesc singur

fiindcă îmi place să conversez

cu persoane inteligente.

Am un cap mare și solid

ca universitatea lomonosov de la moscova

și niște picioare înalte și zvelte

ca turnul de televiziune din berlin.

Și totuși, deși sunt mai bătrân

decât bucur ciobanul,

când îmi pun cămașa mea roșie

și pantalonii mei roșii,

când îmi încalț pantofii cu vârf ascuțit

de culoarea racului fiert,

când îmi leg la gât cravata portocalie

cumpărată dintr-un magazin de pe oxford street

cu 50 de lire eu sunt însuși orgasmul.

Aș vrea să mai facem

dragoste o singură dată.

După care tu să-ți arunci

steriletul în budă

și să pleci

la rudele din provincie.

Iar eu să mă transform,

ca toți marii criminali ai istoriei,

într-un nor de napalm.

 

3.

 

Nu ştiu unde

locuieşte poetul.

Apare totdeauna

întâmplător.

Îl pot recunoaşte uşor,

căci înaintează

întotdeauna cu spatele.

şi are pe ceafă

fotografia unui crater lunar

Îl urmează

un câine de fum

lung ca un

şarpe

şi o steluţă firavă

atât de firavă

încât oamenii

nici n-o mai văd.

Îi simt doar mirosul.

Seamănă cu al florilor

spălăcite de câmp

cu nume

de nimeni ştiute.

 

4.

 

Acum

tu locuiești

pe o insulă.

Eu sunt paznicul unui far.

Între noi trec zilnic cargouri

încărcate cu

piatră de var și nisip.

Noaptea,

îți trimit lungi poeme în morse

pe care tu le descifrezi anevoie,

ca pe niște papirusuri vechi,

cu semne druidice.

Ești complet goală şi

complet singură.

Sunt un om

complet singur

şi complet gol.

După nopţile de pârjol

vin zilele reci de decembrie.

După voluptate

vine tăcerea.

Iar după tăcere

nu mai vine

nimic.

 

5.

 

Femeia aceea

vine doar noaptea

şi are aerul dubios

al traficanţilor de organe.

Îmi cere să-i scriu nişte versuri

într-o agendă uzată

şi câteodată ne sărutăm.

La plecare o conduc câţiva paşi.

Am pe mine doar o cămaşă

lungă de forţă,

iar sub ea

doar ceva cenuşiu şi vâscos

ca o ectoplasmă.

 

6.

 

Te întorci, ca

peer gynt, dintr-o lungă

călătorie,

cu mâinile goale.

Dai la o parte

pânzele de păianjen

şi intri în cârciumă.

Feţe necunoscute.

Ţi se pune pe masă

o lumânare de seu.

Ţi se întinde un pahar gol.

Afli că solveig s-a măritat.

Până şi topitorul de nasturi

a murit de lehamite.

Până şi vântul

doarme pe spate,

iţindu-şi la tine

gingiile putrede.

 

Poezii mai de demult…

1.

viaţa de după viaţă

Nu-mi mai pot
dori
nimic
de la viață.

Punct ochit,
punct atins

s-a realizat tot.

Eu mi-am pierdut viața
din prea multă imaginație.

Când îți intră
oboseala în cameră
trebuie doar să zaci,
puţin toropit de alcool,
puţin melancolic, să scrii
fără grabă, ca şi cum
ai mângâia un şold de
femeie,
şi să nu-ţi pară
rău de nimic.

Asta e viața
de după viață.

2.

de-a doctorul

Poartă un halat alb, ochelari
și are picioare frumoase.
Îmi trage
colțurile gurii în sus, obligându-mă
să-i zâmbesc.
Îmi palpează ficatul, mă apasă
tare pe burtă,
mă ascultă cu stetoscopul,
îmi ciocănește genunchii,
mă pune să spun 33,
își bagă mâna în gura mea
ca să-mi pipăie amigdalele
și urlă la mine:
„Fir-ai să fii de bețiv!
Nu vezi că ai cancer
la creierul mic?
Pregătește-te de transfuzie!”
Îmi înfige în carotidă
un ac ruginit, se lasă-n genunchi
și începe
să pompeze vârtos.
Pompează înjurându-mă printre
printre dinți. Pompează în draci
de 24 de ore.
Gâfâie.
E leoarcă de transpirație,
iar halatul
i s-a
ridicat până la șolduri.
Nu poartă chiloți.
Doar un portjartier negru.

 

3.

sâmbătă sau duminică

E sâmbătă sau duminică.
Eu stau pe marginea patului
şi mă uit la
peretele cenuşiu.
Număr
lucrurile pe care
le-au pierdut
oamenii. În ultima
săptămână. În ultimele două,
apoi trei
săptămâni.
Ţin evidenţa
sinucigaşilor.
Cei mai mulţi se omoară
sâmbăta sau duminica.
Mai cu seamă în
duminicile ploioase.
Acum te simt ca pe-o ploaie
tristă și rece. Eşti apa
care curge pe o vitrină,
sub lumina, puţin obosită,
a unui
felinar galben.
Eşti peretele care
se uită la
mine. Lama de ras
pe care o voi găsi în
ultimul meu pachet de
chesterfield roşu.
Probabil într-o sâmbătă sau
duminică.
Afară
s-a făcut noapte.
Patul
pare aşternut cu
cenuşă.
Iar cenuşa e caldă
ca un corp omenesc.

 

4.

vocea patronului

Beau ca de obicei
de unul singur la
masă,
gândindu-mă
la prostituatele
de pe timpul lui gautier
și adresându-i în gând
doamnei sabatier
o lungă scrisoare.
Deodată
mă trezește din letargie
vocea patronului;
„Domnule,
noi aici
nu suntem cârciumă,
noi suntem aici
un fel de
familie”.

 

5.

ezra pound

Vorbesc în pustiu
şi scriu în pustiu.

E
ca şi cum
ai încasa o bătaie
la secţia de poliţie,
pe nemeritate..

Şi parcă
îl aud pe pound
şoptindu-i lui amy
lowell suav:
,,Mon amie, c’est
une merde
dont
j’en ai assez’’.

 

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro