1.
Constelație
Privește în ochi
bucuria unui
nou început, strânge
în palma ta o
nouă alcătuire
de stele în mica
ta constelație.
Nevisat de aproape
e acest univers
încă nedescoperit
și avid să descopere,
să simtă, să cuprindă
cu nerăbdarea
unei prime
respirații. Cu răbdare
să-i arăți calea, să-ți
dai voie să afli
un nou tu,
pe care nu-l
mai credeai posibil.
Ani-lumină
se frâng
într-o singură
clipă și noul
și vechiul își
găsesc sensul,
împreună.
2.
Mai suntem
Nu mai suntem
noi, suntem ei,
eu și câțiva
alți eu.
Ne-am pierdut
atât de
departe unul
de celălalt, încât nici
nu mai știm
în ce să măsurăm
distanțele. Să fie
cuvinte sau aspre
contradicții, ochi
închiși sau buze
care nu se vor
amuțite?
Un desen de Erica OPREA
−Nu te apropia,
îmi faci rău, cum
îndrăznești
să pășești prea
aproape, pielea
să ți-o lipești
de a mea?
Mai știm oare
să rostim și
alte vorbe? Să fim
cu toții noi
în fragilitatea,
în neștiința
noastră, în umana
limitare care
ne e religie?
−Apropie-te, pășește
către mine,
chiar dacă e,
poate, ultimul
lucru pe care
îl vom ține minte.
3.
Completare
E liniște.
Îți curg printre
celule toate
îndoielile fărâmate,
golite acum
de price rol
sau scop
și le numeri,
le cataloghezi
ca să știi în ce
sertare nu va mai fi
nevoie vreodată
să umbli.
E timp.
E timpul
să nu te mai
cauți în spatele
umbrei și-n fața
lor, îți ajunge
să fii scutul
unei idei nepătate,
unei mirări
primordiale și,
de fiecare dată,
atât de proaspete.
E liniște.
Îți curg printre
gânduri tot
felul de bucurii
și nu le mai
numeri, fiindcă știi
că de-acu, ele
vor umbla prin tine.
Facebook
WhatsApp
TikTok
