Drept la replică al descoperitorilor tezaurului de la Măneşti

Stimata Redactie Gazeta Dambovitei,

Sunt unul dintre descoperitorii Tezaurului de la Manesti.

Fata de  publicarea, in data de 01 Martie 2016, de catre Gazeta Dambovitei, a relatarilor tendentioase ale lui Ovidiu Carstina, directorul Complexului National Muzeal Curtea Domneasca din Targoviste, referitor la conditiile si natura descoperirii Tezaurului de Manesti, va multumesc ca v-ati rezumat la relatarea jurnalistica fireasca (fara a imbratisa partizan pozitia vreuneia dintre parti) si va solicit acordarea dreptului la replica prin publicarea acestui material despre care va promit ca va fi unul cat se poate de lamuritor. Imi cer scuze pentru intinderea mare a textului insa chestiunile sunt multe si complexe, de aceea reclama o expunere mai larga.

Ovidiu Carstina, prin acele declaratii, doar recidiveaza. Prima dare in petec a avut loc la un post TV local fara audienta. El si la fel de „valorosul” sau omolog de la DJC, Radu Alexandru, dreseaza o adevarata prigoana kafkiana impotriva nostra. Veti intelege totul in cele ce urmeaza.

Cei doi, desi nu s-au remarcat cu nimic anume in profesia lor de arheologi, au ajuns directori de institutii dambovitene de cultura (deci ce i-a promovat pe functiile lor?). Au fost numiti politic. Dar cui nu ii este clar pe ce criterii se fac numirile politice? Pe criterii de competenta? Va las pe dvs. si pe cititori sa raspundeti la asta, daca aveti placerea.

Acesti domni, niste arheologi sterili dar „ajunsi bine” si de care nu a auzit nimeni in arheologia romaneasca, fara sa verifice si fara sa analizeze probele pe care le au la dispozitie, s-au apucat de formulat si lansat teorii si aprecieri negative, peiorative si jenante la adresa unor oameni care, pana la urma, au procedat legal sub toate aspectele.

Mai mult, nici macar cele mai importante voci acuzatoare ale arheologiei romanesti nu au lansat lucruri de genul asta (desi, de obicei, cei la care ma refer critica, in mod constant, detectoristii si pasiunea lor) pentru ca au constatat ca, macar de asta data, chiar nu au motive s-o faca. In plus, toate posturile resursele mass-media nationale au comentat descoperirea in mod echidistant, chiar pozitiv. Doar Carstina Ovidiu, Radu Alexandru si un post TV local fara audienta au gasit un prilej sa faca si ei putina zornaiala de prost gust: trei, Doamne, si toti trei. De la Targoviste…

Ceea ce frapeaza este ca domniile lor (mai ales Carstina), marseaza intens pe ideea ca noi nu putem face dovada locului descoperirii. Eu ii invit sa puna mana pe carte si pe munca pentru ca sarcina probei este in sarcina lor si nu a noastra, mai exista si prezumtia de nevinovatie asa scrie si la lege (Constitutia si Codul Penal) si la Conventia pentru Apararea Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului.

Sa vada acesti domni si jurisprudenta CEDO care arata raspicat ca: Prezumţia de nevinovătie poartă şi asupra sarcinii probei, care revine agentului constatator iar indoiala profită petentului (Austria vs. Italia, Annuaire de la Convention, vol. VI, pag. 783).

Totusi, noi le-am pus la dispozitie totul, inclusiv cea mai importanta proba: solul de pe ulcele, monede si saculeti care poate fi comparat, in cadrul unei expertize, cu solul locului descoperirii pe care li l-am aratat in cel mai mic detaliu, inclusiv in prezenta organelor de politie. Sa mai deschida d-lor gura abia dupa ce se face analiza comparativa a solurilor, daca vor mai avea ce sa spuna atunci. Parca-i vad ca nu mai da nimeni de ei luni de zile.

Dumnealor comit un real abuz in serviciu prin faptul ca se folosesc astazi de sonoritatea functiilor publice pe care le ocupa, Dumnezeu stie cum, pentru a lansa pareri personale (in care nici ei nu cred) exprimate doar in scopul denigrarii noastre. Daca vor sa faca aprecieri personale, sa-si dea demisia si s-o faca din pozitia de simpli cetateni pentru ca, altfel, ei tarasc dupa sine, in mizeria asta, niste institutii pana la urma nobile.

Dar nu au ei verticalitatea asta. Le e caldut acolo unde sunt si se vor agata, cu disperare, de scaune pana in ultima clipa.

Despre caracterul intamplator al descoperirii, rog lecturati pct. 16 de mai jos.

 

Despre efectele cu mare potential de pericol ale atitudinii celor doi directori, va invit sa lecturati pct. 10 de mai jos.

Ceea ce urmeaza in continuare provine dintr-un mesaj, in replica, pe care l-am transmis, in urma cu mai multe zile, acelei televiziuni duziniere careia nu vreau sa-i fac reclama pomenindu-i denumirea, dupa ce s-a apucat, rusinos pentru breasla jurnalistica, sa ii provoace pe cei doi directori pentru a-i face sa le „produca” ceva mai de senzatie. Sigur, respectiva televiziune nu a publicat dreptul nostru la replica si le transmitem acum ca nici nu ne mai intereseaza.

As dori sa se retina ca eventualele reprosuri din textul de mai jos nu sunt adresate Gazetei Dambovitei (desigur, nu exista motive) ci se afla in text pentru ca am preluat din comunicarea sus-mentionata si erau adresate destinatarului initial.

Ma numesc Daniel Matei, ma trag dintr-o familie de cadre didactice universitare. Sunt avocat in Baroul Dambovita, am si calitatea de practician in insolventa (adica, pe intelesul tuturor, „lichidator”). Asta este profesia mea: dreptul.

In secundar, sunt purtatorul de cuvant, pentru Romania, al unuia dintre cei mai importanti producatori si dezvoltatori mondiali de tehnologie de teledetectie si conexa (Detech).

Sunt presedintele Fundatiei Romane de Aviatie si Sporturi de Munte. Sunt si organizator de competitii internationale de sporturi aeronautice (cereti detalii, va dau cate vreti). Sunt pilot si instructor de zbor pe mai multe clase de aeronave.

Sunt singurul creator si dezvoltator de proiecte de recreare si inovare de imbracaminte de lux retro de aviatie si titular de brand (marca) specific din Romania: cautati pe www.pilotshop.ro si www.siebert.aero (Germania) brand-urile Windfire si Aviatrice: eu le-am creat, eu le-am crescut si ale mele sunt.

Nu traiesc degeaba. Nu am nevoie sa caut sau sa gasesc comori si cai verzi pe pereti. Sunt bine!

Dar, voila de vezi, in ziua Domnului 16 februarie 2016, alaturi de cunoscutul si genialul fotograf profesionist concitadin Florin Kiritescu (vlastar demn al unei familii de autentici preoti romani), am avut norocul (sau ghinionul??? – apreciati dvs.) ca, intr-o padure aflata pe raza administrativa a Comunei Manesti din judetul nostru, sa descopar, cu detectorul de metale legal autorizat, un tezaur (mai mult modern decat medieval) format din peste 6500 de monede otomane de argint, depozitat in 3 ulcele ceramice tesute, impreuna, intr-o poveste absolut fascinanta, cu haiduci, care, in focul indarjit al discreditarii, v-a scapat toata.

Stiti, nu am scris alineatele de mai sus ca sa ma dau eu mare ci doar ca sa va ajut sa intelegeti ca nu sunt nici un om lipsit de optiuni sau perspective si nici vreun disperat sau vreun dubios.

Eu pot si as sti sa fac ce faceti dvs. insa viceversa nu este valabila.

Am drumul meu si merg pe el. Descoperirea asta e doar un picnic la marginea lui (vezi titlul si opera fratilor Arkadi si Boris Strugatsky). Si nu e a mea sau a lui Kiri: este a noastra, a tuturor romanilor. De aia am vrut ca ea sa ajunga la muzeu.

Este la fel de valabil si pentru colegul meu de detectie, Florin Kiritescu, pe care il reputez a fi singurul fotograf din judetul asta care, al naibii, intotdeauna (nu stiu cum face!),  reuseste si simte sa retina, intr-o poza -cert inegalabila- esenta, mesaj, miraj, amintire intensa, viata, extaz, savoare si sensibilitate. Invatati asta de la el, daca puteti!

Bonus: scrieti in Google „pilotul Daniel Matei”. Veti afla, din cele mai verificate surse media, ca eu sunt specialistul (si va rog sa-mi permiteti sa ma consider a fi specialist in aviatie) care, chiar a doua zi dupa tragedia din Apuseni (anume cu mult inainte de a se dumiri marii asa-zisi „experti” guvernamentali sau privati – la fel de competenti, in domeniul lor, precum, in arheologie, pupilii dvs. – numitii Carstina Ovidiu si Radu Alexandru, pe care i-ati aprins frivol si i-ati imbratisat, efemer, cu netarmurita evlavie), coroborand doar stiinta sa, interviuri grabite, necoerente, si datele preliminare, precare si intens contradictorii, funizate de mass-media (atata se gasea in momentele alea incerte), a inteles si a aratat, atunci, imediat, ceva ce toata lumea a preluat (ca, doar, parea a fi o barfa buna) dar nimeni nu a crezut pana cand nu au fost desecretizate si difuzate public stenogramele comunicatiilor, strigatoare la cer, dintre ISU, Romatsa si STS, anume ca moartea pilotului Adrian Iovan si a studentei Aura Ion (in urma prabusirii, in data de 20 ianuarie 2014, a aeronavei BN-2 Islander care transporta, la treaba, un ilustru echipaj medical specializat in transplant), s-a datorat incapacitatii (incompetentei) institutiilor statului cu rol in cautare-salvare si lacunelor crase de pregatire a angajatilor acestora (iarasi numiri politice?). Anume (si eu am zis asta), negasirea in timp util (deci moartea acelor profesionisti) s-a produs din doua simple si jenante motive: 1) angajatii acelor institutii emergente, desi trebuiau sa aiba acea elementara pregatire/cunoastere, nu au fost in stare sa recunoasca si sa interpreteze un format de coordonate geografice putin altfel decat cel comun (coordonate exprimate in grade cu zecimale, asa cum furnizeaza, preponderent, telefoanele mobile, fata de grade cu minute si secunde asa cum furnizeaza, in setari standard, aparatura GPS outdoor – banalitati!) si 2) Dispozitivul de transmitere al pozitiei/localizarii in caz de urgenta amplasat pe aeronava (ELT – emergency locator transmiter) era invechit in sensul ca emitea intr-o frecventa care nu mai era monitorizata, pentru acel scop, inca din anul 2009 (si eram in deja anul 2014, deci la 5 ani de cand toata planeta trecuse la alt sistem). Eu sunt ala, singurul, care s-a prins atunci, imediat, si a spus ce si cum. OK?

Stiti, eu am mai facut cate ceva pe aceasta planeta in afara de umbra… La fel si colegul Florin Kiritescu de la care ati putea, macar, sa deprindeti o forma bucolica a rigorii si stimei fata de obiectivitate si propria profesie. Macat atat …

In fine, pe scurt: ne-ati tratat si ne-ati prezentat ca pe ultimii ciorditori.

Eu stiu cine sunt si imi vad lungul nasului insa nu mi-e clar ce e cu televiziunea dvs. si care sunt realizarile dvs. care v-ar putea urca pe piedestalul sententios de pe care ati aruncat cu noroi nemeritat in doi targovisteni onesti care doar au respectat legea.

Este esential sa retineti ca detectia de metale este doar un hobby (aflat pe locul 3-4 intre alte hobby-uri ale mele) si nu o profesie. Profesia mea este alta si ma tin de ea cu prioritate, la fel ca si de celelalte proiecte in care activez. Ies cu detectorul atunci cand timpul imi permite si cand nu mi-e dor de alt hobby la momentul acela. Adica in jur de 1-2 ori pe luna, de obicei iesiri de doar cateva ore precedate de un firesc timp de studiu in care verific unde se afla siturile arheologice pentru a evita „calcarea” acestora sau a razelor lor de protectie (intr-un judet cu 480 de situri arheologice, dintre care multe au fost introduse in RAN „din burta”, pentru a se mai raporta ceva activitate a unora, este un adevarat supliciu sa cauti un loc „curat”, departe de ele).

Dealtfel, la cat de putin timp aloc eu practicarii acestui hobby, consider ca nici nu meritam sa descopar eu acel tezaur. Dar asa a fost sa fie, nu am ales eu ce sa-mi iasa in cale. Trebuie sa imi para rau pentru asta?

 

1.    Punctual si pe chestiunile aratate in reportajul dvs., in ordinea tratata: In primul rand nu suntem cautatori de comori. Suntem doar pasionati de detectie. In Romania, spre deosebire de alte tari, sintagma „cautatori de comori” are conotatie negativa. Nu cautam comori ci ne relaxam in natura, asa cum si altii o fac in alte moduri. Detectorul este mai mult un pretext pentru a iesi in natura si nu un scop in sine.

2.    Noi nu am spalat si nu am curatat monedele, ci doar le-am clatit superficial cu apa rece. Adica, dupa ce ele au stat 200 de ani in sol (in ulcele s-a infiltrat apa), le distrugem noi daca le clatim un pic? Dl. Carstina are o problema cu noi si nu se simte bine pana nu comenteaza ceva negativ. Asa face mereu, atata poate el. In realitate, nu am adus noi nici o deteriorare monedelor.

3.    Descoperirea nu a fost facuta in conditii necunoscute. Dimpotriva, am condus personal arheologii si politia la locul ei. Relatarile noastre pot fi foarte usor verificate prin metode de cercetare stiintifica si chiar criminalistica.

4.    Nu are ce sa se piarda, din punct de vedere istoric si nu numai, atunci cand descoperitorii recupereaza personal tezaurul gasit. Tezaurele erau ascunse departe de asezari, in locuri discrete, in asa fel incat cei care le constituiau sa se asigure ca nu sunt vazuti si ca tezaurul nu va fi descoperit de altii. Acolo unde se gaseste un tezaur nu exista context arheologic pentru ca este tezaurul si doar el, nimic altceva. Restul, sunt simple elucubratii tendentioase. Dealtfel, din discutiile avute cu alti colegi detectoristi si cu alti descoperitori, a rezultat ca nu exista un specific sau logica a amplasarii tezaurelor. Mintea umana e infinita si diversa. Fiecare a ascuns unde i s-a parut lui mai sigur, unde avea el un reper mai usor de regasit (de cele mai multe ori, acele repere nu mai exista astazi). Voi scrie candva un articol pe tema asta si voi centraliza in el descrierea locurilor si modurilor de ascundere: este fascinanta diversitatea asta – pur si simplu nu se poate nicicum stabili un algoritm sau un criteriu de ascundere si constituire a tezaurelor iar, de cautare a lor, nici atat. Ah, fiinta umana, o creatie magnifica si celesta.

5.    Dl. Radu Alexandru omite sa faca referire la situatia in care, dupa ce noi am fi anuntat tezaurul fara a-l recupera, pana sa ajunga dumnealor acolo (aveti idee cat de greu se misca?), l-ar fi gasit altcineva si l-ar fi sustras (deloc imposibil!). In ce probleme am fi ajuns noi in cazul ala? De aceea, invariabil, tezaurele se recupereaza pe loc si se predau „in corpore” de catre descoperitori. Nimeni nu isi permite sa ia asupra sa riscul si consecintele potentialei disparitii a unui tezaur pe care l-a declarat. Meditati un pic pe tema asta. Cunoasteti dvs. sau d-nii Radu si Carstina vreo situatie in care cineva care a gasit un tezaur sau un important bun arheologic l-a lasat acolo si a asteptat sa vina vreo institutie sa il recupereze? Hai sa fim seriosi, nu exista asa ceva. Cei care sustin altfel ori nu realizeaza ori traiesc cu impresia ca se adreseaza unor naivi.

6.    Drept dovada a eficientei acestor domni, arat ca nici macar pana azi (deci la multe zile dupa dupa ce au aflat despre descoperire) ei nu au fost in stare sa identifice proprietarul padurii pentru a obtine permisiunea de cercetare arheologica acolo. Sigur ca vor spune ca este complicat. Nu este. Insa nimeni nu se gandeste ca, odata ce dl. Carstina s-a apucat sa spuna presei ca tezaurul a fost descoperit pe raza Comunei Manesti (noi am evitat sa relatam numele comunei pentru a proteja zona de adevaratii cautatori de comori sau visatori la ele, cu sau fara detector), locatia a aparut peste tot in presa. In plus, la aratarea locului au fost prezente si persoane din aparatul primariei si, astfel, este cert ca acum stie tot satul locul exact. Astfel, e cazul sa ne gandim la consecintele intarzierii interventiei arheologice specializate. Asta trebuia sa-i preocupe pe acesti domni si nu ponegrirea noastra pe nedrept. Locul descoperirii era ca si unul public: o padure fara imprejmuire sau marcaje. De aceea noi am crezut ca e in domeniul public, ca si majoritatea padurilor din Romania. Dar dumnealor, mai ales cand primarul le-a spus ca padurea aia are proprietar, trebuiau sa il caute imediat si sa obtina acordul acestuia pentru cercetarea urgenta a locului.

7.    Este adevarat ca, din tot ce am constatat acolo pe parcursul celor cateva ore de detectie care au precedat descoperirea tezaurului, este clar pentru noi ca zona nu are nici un fel de patrimoniu sau potential arheologic (nici nu avea cum sa aiba – vezi pct. 4 anterior) dar, totusi, dumnealor trebuiau sa faca verificarile inainte ca pozitia exacta a locului sa devina notorie in comuna. Mi-e si groaza de ce s-o fi intamplat acolo intre timp. Ca doar stim cu totii cum reactioneaza multi dintre ai nostri compatrioti cand e promotie sau e rost de ceva pe gratis.

8.    Ambii directori, Radu si Carstina, sugereaza ca e foarte posibil ca descoperirea sa fi fost facuta in alta parte, in vreun sit arheologic, si sa fi fost repozitionata acolo de catre noi. Ori asta contureaza, cu rea credinta, acuzatii de natura penala si care aduc atingere imaginii noastre. Dealtfel, de indata ce am anuntat descoperirea, pe cand nimeni nu vazuse inca tezaurul si locul descoperirii, dl. Radu a anuntat politia ca si cum stia din start ca noi suntem niste infractori. Ulterior, cand l-am intrebat de ce ne-a umilit in felul asta, a invocat un presupus protocol intre DJC si politie prin care, oricand se anunta o descoperire facuta cu ajutorul detectorului, DJC cheama politia. Ori, daca un asemenea protocol ar exista, el incalca flagrant Constitutia, Codul Penal si Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale intrucat, in felul asta, este instituita aprioric o prezumtie de vinovatie a descoperitorilor. Va dati seama cam in ce bezna medievala ne-am afla daca toti functionarii statului ar gandi, despre varii situatii, ca dl. Radu si dl. Carstina? Corect era sa preia tezaurul, sa vada locul descoperirii si abia apoi sa sesizeze politia, in scris si argumentat, doar daca ei constatau ca exista elemente reale care sa aduca suspiciune. Dar nu! Cum am anuntat tezaurul, dl. Radu ne-a dat direct pe mana politiei. Sigur, lucrurile se vor finaliza fara consecinte intrucat noi am respectat legea dar, totusi, am fost supusi umilintei si frecusului inutil. In plus, si dl. Radu si dl. Carstina ma cunosc si stiu cine sunt, cu ce ma ocup, care imi e nivelul de educatie. Stiau ca nu sunt eu omul care s-ar apuca sa incalce legea si care nici nu ar fi tampit sa mearga sa declare o descoperire ilegala (oricum, nu fac eu descoperiri sau cautari ilegale). Macar din cauza asta ar fi trebuit sa verifice intai toate datele ca sa vada daca era sau nu cazul sa anunte politia. Dar, dumnealor au vrut sa ne faca rau din prima, fara discernamant. De toata jena.

9.    Noi initial nici nu am vrut sa cerem recompensa. Dealtfel, eu am mai multe descoperiri la activ pe care le-am predat mereu in regim de donatie, fara sa cer recompensa (au ambii domni lista lor). Dar, de data asta, dupa ce am vazut ca dl. Radu ne-a tratat din start ca pe niste infractori, atunci ne-am zis si noi ceva de genul „pai, daca el se poarta in modul asta, atunci hai macar sa-l obligam sa ne dea recompensa legala ca sa il enervam, ca merita”. Si o sa ne urmarim acest drept pana la realizarea lui. Imi pun si eu o intrebare: daca dl. Radu sau dl. Carstina ar fi castigat la loto, ar fi renuntat la ridicarea castigului? Ca tot intamplare e si castigul la loto. Desigur ca si-ar fi incasat castigul dar, deh, despre noi dumnealor considera ca e corect sa fim mai fraieri. Suna urat dar asta e adevarul. Si atentie la inca un aspect: nicaieri in lege nu exista obligatia descoperitorilor de a indica exact locul descoperirii. Singura obligatie priveste predarea descoperirii in 72 de ore si nimic altceva. Totusi, noi am fost principiali pana la capat si le-am aratat totul, i-am dus acolo (ba chiar am lasat nedesfacuti saculetii care erau intregi, ca sa-i desfaca arheologii – putea fi si aur in ei, nu asta conta pt. noi). Se pot preleva probe de sol si se pot compara cu solul de pe ulcele, monede, panza. Asta trebuiau sa faca (si stiu ca vor face pana la urma) dar, nu: inainte de a verifica toate probele pe care le aveau la dispozitie, dumnealor intai au sugerat public, in presa, ca noi am incalcat legea. Elegant si principial, nu?

10.    Extrem de important: isi da cineva seama cam ce mesaj public periculos si cam ce gen de neincredere in autoritati transmite si creaza abordarea asta a lor? Altii, in locul nostru, vor intelege ca, daca declari si predai descoperirile, vei avea necazuri cu autoritatile si, ori le vor lasa acolo, neraportate, ori, daca au mai putina minte si onoare, le vor valorifica la negru. Asta creati, domnilor! Luati aminte: in nici un alt judet din Romania nu se face ce se face in Dambovita – sunteti singurii care cheama politia doar cand aud ca exista o descoperire. In mod normal, politia trebuie chemata doar atunci cand apar probe efective care sa indice elemente suspecte.

11.   Pe noi nu ne va descuraja si nu ne va deturna comportarea jenanta a acestor domni si vom preda mereu tot ce descoperim, ca si pana acum. Ba, mai mult, acum ne vom simti si mai motivati sa le predam tot felul de lucruri pentru ca stim ca asta ii face sa fiarba. Imi pare rau ca nu am timp sa ies mai des la detectie, chiar mi-ar placea sa-i satur de tezaure, abunda Romania de ele, trebuie doar descoperite (factori istorici si sociali pe care nu-i vom dezvolta).

12.    Noi am incercat, in mai multe randuri, sa cream o colaborare cu Muzeul Judetean (CNMCD) dar, in urma modului in care s-a manifestat dl. Carstina de fiecare data cand a auzit de noi, nu s-a putut face nimic. Oare noi, care posedam si stim sa utilizam tehnologia asta moderna, nu am fi utili arheologilor? Ba da, dar nu vrea dl. Carstina. Nu am nici un respect pentru numirile politice pentru ca asta face ca atribuirea functiilor de conducere sa se faca, in cele mai multe cazuri, pe alte criterii decat cele de competenta si calitate morala. La Muzeul Judetean lucreaza unii autentici si mari specialisti (ma feresc sa dau nume ca sa nu le atrag razbunarea d-lui Carstina) dar care, neavand profilul moral urmarit atunci cand se fac numiri politice, nu vor ajunge vreodata sa detina functia manageriala din care sa poata schimba ceva in bine. Cel putin nu cata vreme numirile se fac politic.

13.    Cand am predat tezaurul, la Primaria Manesti, de fata cu mai multe persoane care pot confirma, am lansat propunerea de a face demersurile pe langa producatorul pe care il reprezint la nivel national sa ofere ca sponsorizare (deci gratuit) muzeului sau directiei de cultura (am zis sa-si aleaga ei unde sa mearga aparatul) un detector de metale ultra-performant. Ti-ai gasit! Nici nu au vrut sa auda. Oare de ce? Am doua posibile teorii dar ma abtin sa le enunt.

14.   Exista arheologi fara viziune care sustin interzicerea detectoarelor de metale (la noi ca la nimenea). Ori au alte interese, ori chiar nu isi dau seama ca asta ar insemna crearea de teren virgin si de sanse inmultite pentru braconajul arheologic. Detectoristii sunt oameni cinstiti, ca si noi. Ei duc totul la muzeu. Braconierii detin detectoare fara sa le autorizeze (evident, nu vor sa se stie ca au detectoare) si, desigur, nu duc nimic la muzeu. Sa nu mai vorbim de faptul ca orice inasprire sau interzicere aduce cu sine gustul fructului oprit ca, in multe situatii, asa e omul. Asta pe langa faptul ca interzicerea detectoarelor este imposibila intrucat ea contravine Constitutiei, drepturilor omului si orientarilor europene.

15.    Haideti sa luam exemplul Marii Britanii. Acolo exista deschidere si colaborare intre detectoristi si muzee si nu prigoana asta oarba, specific romaneasca. Din momentul adoptarii Treasure Act 1996 revizuit si a Portable Antiquity Scheme, in Marea Britanie fenomenul braconajului arheologic a disparut de la sine iar patrimoniul arheologic britanic efectiv a devenit, dintr-o data, mult mai bogat. De ce? Pentru ca evaluarea descoperirilor se face corect, pentru ca statul acorda descoperitorului 100% valoarea reala a descoperirii, pentru ca nimeni nu se mai poarta urat cu detectoristii, pentru ca British Museum a emis el insusi un ghid specific si o procedura in care acorda meritele cuvenite detectiei de metale si in care manifesta cea mai sincera deschidere fata de practicantii ei. La noi e exact pe dos: se cere zgomotos interzicerea detectoarelor (ceea ce nu este posibil), detectoristii sunt manjiti cu noroi si acuzati in fel si chip, majoritatea functionarilor institutiilor de cultura se lupta din rasputeri sa reduca si sa nu acorde recompensele etc. Din cauza acestor oameni lipsiti de viziune si de corectitudine avem braconaj arheologic in Romania. Ei au generat scarba si repulsie iar acestea au facut ca cei cu mai putina constiinta sa treaca in haiducie. Noroc ca, in detectie, exista, preponderent, oameni cinstiti si verticali care nu se lasa descurajati sau deturnati de la normalitate din cauza unora care inca se cred in comunism si se poarta ca atunci.

16.   Inainte de a face aprecieri asupra caracterului intamplator sau neintamplator al descoperirii, Dl. Carstina ar trebui sa cunoasca (dar, uite, habar n-are) prevederile unor acte normative care au directa legatura cu profesia si functia dumnealui, anume: art. 2 paragraf (1) pct. g) din O.G. nr. 43/2000 republicata si art. 46 alin (1) din Legea nr. 182/2000 republicata care arata clar ca descoperirile facute cu detectoare de metale sunt descoperiri intamplatoare intrucat nu au fost evidentiate in urma cercetarii arheologice atestate ci in urma altor activitati umane. Sa puna mana pe carte ca e pe langa.

17.    Castigul la loto este unul intamplator sau nu? Sansele de a gasi un tezaur cand iesi la detectie sunt aceleasi ca si cele de a castiga la loto. In plus, noi nu am cautat tezaure ci doar am iesit la o detectie de relaxare, pur si implu. Dar a iesit un tezaur. Asta este. De fapt, eu imi doresc sa gasesc meteoriti iar aceia sunt mai raspanditi decat tezaurele si nici nu au un vreun regim legal. Si, daca tinem sa mergem pe ideea ca eu caut ceva anume, atunci meteoritii sunt ceea ce caut eu. Dar mai gasesc si alte lucruri, de la sarme, capace de bere si monede comuniste (99%) pana la bunuri numismatice si arheologice pe care le predau statului.

18.    Se plange dl. Radu ca arheologii trebuie sa indeplineasca formalitati mai complicate pentru a putea utiliza detectorul de metale. Sincer, apreciez ca nu este corect ca arheologii sa fie in situatia asta dar nici nu este corect sa iti doresti, precum dl. Radu, sa moara si capra vecinului. De ce, mai bine, nu iti doresti sa ai si tu capra ta? Cred ca, totusi, prin prisma pregatirii lor, a legaturilor internationale specifice profesiei si a informatiilor istorice si arheologice vitale la care ei au acces si altii nu, legiuitorul a considerat ca arheologii pot „dibui”, isi pot insusi si pot valorifica, in secret, mult mai usor bunuri arheologice de mare valoare financiara si de aceea a considerat ca este necesar sa existe masuri de control suplimentare privind arheologii cu detectoare in mana. Este si acesta un punct de vedere.

19.    Un lucru este cert: dupa 1989, odata cu deschiderea granitelor, arheologia romaneasca nu a mai raportat absolut nici o descoperire cu mare valoare financiara. Chiar nu s-a facut niciuna? Mi-e greu sa cred asta. Vorbim, totusi, de un interval de peste 25 de ani. Chiar nimic, nimic??? Nu cumva detectoristii sunt o concurenta pentru unii dintre arheologi, pentru aceia ostili, cei care tipa sus si tare ca nu e buna detectoria? Nu stiu ce sa mai cred…

20.    S-a spus in reportaj ca am fost sanctionat cu un avertisment. Asa este. In cursul anilor 2014 si 2015 am predat, fara pretentii de recompensa, mai multe bunuri arheologice catre Complexul National Muzeul Curtea Domneasca din Targoviste. Ca in Romania, avem doua acte normative care se bat cap in cap: una zice ca trebuie sa predai la primarie (Legea nr. 182/2000) iar alta zice ca trebuie sa predai la deconcentratele Ministerului Culturii (O.G. nr. 43/2000). Daca nu, amenda. Mare! Ori, eu credeam despre CNMCD ca tine de Ministerul Culturii. Si le-am predat diverse, de mai multe ori. Nici ei n-au zis nimic. Se enerva dl. Carstina cand ma vedea sau cand auzea ca am predat ceva la ei dar, aia era, eu imi faceam datoria de a preda, nu ma stresam de domnia lui. Dar, supriza mare, voila de vezi, CNMCD nu tinea de minister ci de Consiliul Judetean. Si, cand marele meu admirator dl. Radu Alexandru a aflat ca exist si ca am predari catre muzeu, s-a apucat sa sesizeze politia cerandu-le sa cerceteze cine a predat la muzeu si nu la primarie sau la el. Si am picat si eu pe acolo. Acuma, evident, predand, totusi, catre muzeu, era cert ca am fost de buna credinta. Mai eram si in eroare de fapt asupra arondarii muzeului la Ministerul Culturii si nici dl. Carstina nu a zis nimic (nici nu stia ca nu are voie sa primeasca predari ca, doar, domnia sa nu citeste legea ci doar o prezuma). In toate cazurile respectasem termenul legal de predare de 72 de ore. Ori, in acest context, era clar ca eu nu eram in situatia celui care nu preda deloc descoperirea, ca fusesem de buna credinta si doar gresit informat. Nu era cazul sa primesc amenda insa mi s-a dat un avertisment, de luare aminte. Chiar daca nici cu acela nu eram de acord, mi l-am asumat si nu l-am contestat intrucat m-am gandit ca poate au existat si unele presiuni, cine stie. Deci, am zis sa nu lungesc pelteaua, primisem o lectie si gata.

20.    Despre cazul tezaurului de la Ciocanesti nu voi comenta intrucat eu nu am fost acolo si nici nu m-a angajat cineva drept avocat, deci nu e treaba mea. Dar parca vad ca, atunci cand se vor termina cercetarile, oamenii vor fi declarati nevinovati iar toata tevatura asta declarativa a celor doi luminati domni nu va fi altceva o alta bula damboviteana de sapun.

 

 

Acestea fiind zise, va solicit sa ne acordati dreptul la replica si sa publicati integral acest text pe pagina dvs. de internet (e lung pt. ca erau multe de explicat), nu costa precum timpul de emisie TV. Va mai solicitam ca, alta data, sa nu mai luati de bune toate prostiile si, inainte sa mai publicati ceva despre noi, sa ne intrebati si pe noi, cel putin pentru ca asa este corect. Aratam ca suntem la dispozitia dvs. chiar si pentru o emisiune TV in care sa ne bagati in foc incrucisat, dupa plac, dar dorim sa participe si cei doi domni Radu Alexandru si Carstina Ovidiu intrucat noua nu ne place sa vorbim lumea pe la spate sau in lipsa.

Mai jos, textul originar pe care l-am publicat dupa predarea descoperirii pe pagina de Facebook pentru Romania a producatorului detectorului cu care s-a facut descoperirea (de acolo a aflat presa, noi nu simteam nevoia vreunei notorietati).

Cu stima,

Daniel MATEI

Detech Romania – Detectoare de metale si bobine ultra-performante added 24 new photos.

February 18 at 9:47pm ·

Trei ulcele cu monede medievale de argint dintr-o lovitura!
Un nou tezaur descoperit cu Relic Striker wink emoticon
In data de 16 Februarie 2016, pasionatii de detectie Daniel Matei si Florin Kiritescu au descoperit un tezaur medieval format din 3 ulcele ingropate impreuna intr-o padure din judetul Dambovita. Mai jos pozele si relatarile descoperitorilor:

Daniel Matei: „Dupa programul de serviciu, a naibii de enervanta zi, in timp ce serveam masa cu cativa colegi de breasla, ma suna Kiri. Zice el <<Hai, baaa, la coclauri ca sunt 24 de grade afara!!! >>. Da, in mijlocul lui Februarie. Nici nu am mai stat sa termin din farfurie, am fugit iute acasa, am mai zabovit cu niste mailuri urgente si mi-am adunat echipamentul. Nu am avut nici o idee anume. Am zis noi: hai, o luam incolo si ne oprim undeva, la pleasna, si detectam. Am verificat in RAN unde sunt situri pe directia aia, sa fim siguri ca nu calcam vreunul, si dusi am fost. Am zarit o padure pe dreapta drumului, am parcat masina langa ea si am inceput detectia. Sarmele neferoase de zi cu zi, tuburi si cateva monede comuniste. La un moment dat aveam fiecare cate 3 monede comuniste si nimic bun iar apusul era aproape. Am decis sa mergem spre masina detectand ca poate mai gaseste unul o moneda si in felul asta sa decidem castigatorul zilei (noi facem mai mereu concursuri din astea). Veneam pe alta directie decat cea pe care plecasem. Kiri ramasese ceva mai in urma, el detecteaza mai meticulos. Pe ultima portiune, Strikerul a dat un semnal de-a dreptul incitant. Ma apuc si sap, si sap si… la un moment dat, simt un harait in varful cazmalei. Hopaaaa, stai ca e ceva! O sa ma abtin sa fac relatari despre adancime pentru ca, din pozitia mea de purtator de cuvant al Detech in Romania, n-as vrea sa mi se impute ca fac reclama performantelor Strikerului care, oricum, sunt deja arhicunoscute. Largesc groapa infrigurat, cu grija, si vad un fund de oala destul de mare. Moaaaa!!! Il dau la o parte, era pus deasupra ulcelei mici pe post de capac, iau pamantul de sub el cu palma, de teama sa nu stric ceva cu sapatoarea. Oala era sparta dar destul de adunata, atata cat mai ramasese din ea. Incepe sa apara puzderia de monede. Dintr-o data adrenalina fugea nebuneste prin mine. Sentimentul acela extraordinar nu poate fi descris in cuvinte. Strig dupa Kiri cu vocea ragusita. El vine grabit, crezand ca am patit ceva. Ii spun ca vreau sa o scoatem impreuna, sa impartim momentul. Credea ca fac misto de el. Cand a ajuns si a vazut ce era in groapa, nu-si mai gasea cuvintele. Nici eu nu mai eram stapan pe ale mele. Incepem sa recuperam tezaurul, bagam metodic in rucsac bucatica cu bucatica, cu tot cu fragmentele de ceramica si ceva pamant in care erau concentrate multe monede, ne si gandeam ce frumos vor arata intr-o vitrina de muzeu. Pinpointerul, intre timp, ramasese fara baterie si nici de schimb nu aveam la noi. Cand am zis noi ca suntem gata, am mai verificat o data pamantul de langa groapa cu detectorul, sa nu fi ramas vreo moneda. Din nou semnal clar de lucruri faine! Baai, da-o naiba! Largim un pic groapa si, hop, inca o ulcica, tot fragmentata. Aceeasi puzderie de monede. Incepem sa punem, cu tot cu pamant si ceramica, si in al doilea rucsac (cred ca am carat acasa cateva kg bune de pamant; deh, fara pinpointer treaba e mai santierista). Gata, sa mergem! Ultima verificare si biiiip, acelasi semnal. Bai, da-te-n aia ma-tii! Asta e din filme SF??????!!!!!! Racai cu mana peretii din fundul gropii si simt ceva taios in degete. Fragment de ceramica. Siii… a treia ulcicaaa!!! Si vreo 2-3 pietre plate care, cert, avusesera rol de capac. Am inceput cu un pic inainte de apus si am terminat aproape pe intuneric. Deci 3 ulcele in aceeasi groapa! Senzatieee!!!”

Florin Kiritescu: „Le-am dus la Matteo acasa, le-am intins pe masa din bucatarie si, ajutati de Baby a lui, am inceput sa separam monedele de pamant si ceramica. Din toata gramada aia de pamant amestecat cu monede, dupa ce le-am si clatit, scurt, pe loturi mici, in sita, doar cu apa, a mai ramas ce se vede curat in poze (plus cele lipite de fundul ulcelelor si cele din saculeti, mai sunt unele si in pachetul cu ceramica). Daaa, s-au pastrat si doi saculeti (unul crapat si unul intact, chiar legat la gura, asa l-am predat) si alte fargmente de panza. O parte dintre monede era, deci, in niste saculeti mici. De predat, am predat la pachet, era complicat sa numaram atatea monede, mai ales ca unele erau lipite intre ele sau de fundul ulcelelor. Cred ca o sa fie un deliciu pentru restauratorii de la muzeu, sunt un pic gelos pe ei. Ne-au invitat si pe noi cand se va face desigiliarea pachetelor in vederea numararii. Apreciem ca este vorba de minim 2000 de monede otomane mici, din argint, divizionare si subdivizionare, din mai multe secole. Pe langa acestea, dupa cum au iesit, in fiecare ulcea se afla si cate o moneda mai mare, de alt fel, ca un fel de capetenie a celorlalte, astfel: o moneda otomana foarte mare, tot din argint, plus, interesant, doua monede austriece din argint, de 2 si 20 de Shfantz/Kreuzer, din a doua jumatate a secolului XVIII. Deci credem ca tezaurul a fost constituit undeva la sfarsitul secolului XVIII sau inceputul secolului XIX dar asta ne vor spune arheologii.”

Daniel Matei: „A doua zi, 17 februarie 2016, la prima ora, am sunat la primaria comunei si la Directia Judeteana de Cultura si am anuntat descoperirea. Am stabilit intalnire pentru predare in dupa-amiaza zilei. Inainte de a merge la primarie am fost sunat si de serviciul de patrimoniu al politiei judetene. Hopaaaa, nici n-am apucat sa predam, nici sa aratam autoritatilor locul descoperirii si cineva ne-a si dat pe mana politiei, de indata ce am anuntat. Tare interesant! In fine, mergem la primarie si, surpriza, nu eram pe teritoriul lor. Fugi in comuna cealalta. L-am gasit, in fata caminului cultural, pe primarul comunei corecte si am stabilit intalnire a doua zi. Se pregatea de o activitate de partid, era si in afara programului. Primarul celei de-a doua comune, suparat pe noi nevoie mare ca <<Dom’le, ati incurcat situatia pentru 30 de hectare: acolo, langa, se putea face un cartier, era langa un drum important, acum o sa faca aia protectie arheologica si sit, fi-v-ar alea ale naibii!!!>>; s-a vaitat si la cativa cetateni care erau prin jur. Ne vedem azi, 18 februarie 2016, la primarie; functionarii prezenti se minunau de tezaur si povestea lui, au venit si cei de la Directia Judeteana de Cultura, si cei de la muzeu, si cei de la politie, cu tot cu criminalist. Dupa ce am facut predarea si am terminat cu toate actele, mergem toti la locul descoperirii, le aratam groapa, se fac poze, chestii, s-a dispus si delimitarea si paza locului pana la o cercetare arheologica mai amanuntita (dar nu cred sa fie altceva vechi acolo, Strikerul ar fi dibuit orice – oricum, tezaurele, in 99% din cazuri, au fost gasite departe de orice asezare, ascunse in locuri unde erau cel mai putin susceptibile de a fi gasite de altii). Urmeaza sa mai mergem la DJC sa intocmim un proces verbal de aratare/predare a locului si la politie ca sa facem si procesul-verbal de cercetare la fata locului. Dar, desigur, aceste nu chiar simpatice frecusuri birocratice nu sunt de natura a umbri bucuria descoperirii. Sper sa primiti si sa traiti si voi o mica parte din bucuria noastra urmarind pozele pe care vi le punem la dispozitie cu cel mai mare drag! Scuzati ordinea ala-n-dala a pozelor, provin din 3 telefoane mobile :))”

Am primit urmatorul mesaj de la Daniel Matei: „S-a facut numaratoarea la muzeu: sunt 6665 monede intregi plus fragmente care ar mai proveni de la alte cca. 20 monede. Noi ne asteptam la maxim 3000 dar se vede ca nu avem ochiul format pentru asemenea cantitati.