TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Criza politică constă în criza reprezentativității

Extrem de ușor și de repede s-a trecut în întreaga Europă peste un „dialog” inedit între Macron și „vestele galbene”. De ce acest lucru? Pentru că, așa cum s-a obișnuit întreaga politică internațională – care seamănă extrem de mult în conținut cu ceea ce se petrece la noi – de fiecare dată când cineva răsuflă sau pune degetul pe rana adevărată a politicii, cineva fluieră tare pentru a atrage și deturna atenția de la lucrurile cu adevărat esențiale. Acum ceva vreme, (în 2008), Edvins Snore a realizat un film documentar extraordinar, The Soviet Story, în care istorici ruși și occidentali, disidenți sau scriitori, povestesc cât de strânsă a fost relația între comuniști și naziști și cum o întreagă Europă s-a făcut că plouă în legătură cu acest lucru și cu crimele comunismului în timp ce aruncau cu pietre doar într-o ramură a răului, nazismul, făcând în felul acesta loc unei proliferări monstruoase a ramurii „ignorate”. Acest documentar nu a stârnit nicio reacție, liderii europeni, academiile de științe, scriitorii… cu toții au privit în tavan, apoi au trecut repede la alte chestiuni, mult mai importante. Doar câteva voci răzlețe au strigat în zadar, acoperiți fiind de zgomotul lumii dezlănțuite în „secolul de ură” îndreptat doar împotriva unei marionete care avea chipul lui Hitler. În acest fel stânga marxistă a crescut ușor, chiar udată fiind de lacrimile unor nostalgici care au transformat-o, din ramură a răului absolut, într-o soluție de luat în seamă la nivel planetar.

Păstrând doar ideea expusă prin exemplul de mai sus, adică al importanței degetului pus pe rană, asistăm astăzi la un nou astfel de efect. Politica românească, împreună cu cea europeană, sunt grefate pe un același set de principii care au în faptul și acțiunea politică efecte din ce în ce mai perverse. Sistemul politic în ansamblul său se pare că a atins un grad de saturație care necesită o schimbare cât mai radicală și cât mai rapidă. Ni se tot spune că votul este cel mai important mijloc pentru a aduce schimbarea politică. Politica se bazează pe acest vot ca pe un principiu absolut. Absolut bun în forma în care îl întâlnim astăzi! Numai că faptele contrazic puternic acest lucru. Votul a devenit doar un element care menține sistemul în funcțiune într-o formă de neschimbat. Nu există nicio schimbare esențială în urma exercitării votului! Franța se confruntă în momentul acesta cu o criză politică extraordinară. Tendința este de respingere în bloc a oricărei figuri politice, a oricărei doctrine, partid etc. Omul politic este văzut în Franța ca fiind un dușman al națiunii, un element care folosește puterea doar în scopuri strict circumscrise unui grup restrâns de indivizi. Un prieten francez îmi spunea deunăzi că dacă astăzi o persoană extrem de apreciată în spațiul public mâine intră într-un partid politic și iese în față, imediat situația i se schimbă cu 1800; dintr-o dată devine persona non grata. În aceeași linie suntem și noi, fără niciun fel de abatere de la acest „mers al lucrurilor” – de aceea vedem foarte rar oameni care și-au construit o imagine publică cu trudă și care au o anumită valoare și care să facă un pas spre politica ce îi „mânjește” imediat. În apropierea noilor alegeri care bat la ușă vedem aceleași discursuri, aceleași încurajări, aceleași rezultate anticipate. Este vorba despre schimbarea politică a ciorapului. A ciorapului stâng cu cel drept! Nimic mai mult, nimic mai puțin. Până și naivitatea românului este de nezdruncinat. Românul are un optimism deșănțat în aceste momente, trage aer puternic în piept, își umflă nările și trage aerul speranței de schimbare cu nesaț, sperând că ciorapul politic va puți mai puțin decât cel de până acum. Așa că schimbarea aerului – acel „the wind of change” – nu este decât schimbarea putorii ciorapului stâng cu putoarea celui drept. Românul se înfioară și se zguduie de mirosul deosebit, își mută cu scârbă nasul de la stânga la dreapta, apoi schimbă iar ciorapii, sperând că ceva s-a schimbat în compoziția chimică prin acest transfer de la Vințu de Jos la Vințu de Sus.

Dar despre ce anume este vorba în degetul pe rană pus în Franța de acum câteva săptămâni? Mișcarea „vestelor galbene” (les gilets jaunes) pare a fi un fel de revoltă a unei clase sociale. Neo-marxiștii privesc în acest sens și sub acești termeni această mișcare, introducând-o deci într-un curent de tip socialist care trimite la mișcările de clase și la lupta de clasă. Vezi, Doamne, acum ar fi lupta eternă dintre clasa muncitoare și burghezia bogată.  Aceasta este interpretarea în vocabularul lor! Așa o fi. Singurul lucru adevărat aici este că sărăcia pune în mișcare oamenii. Dar fenomenologia sărăciei din zilele noastre este extrem de nuanțată. Dacă cineva crede că Dragnea sau Năstase sunt burghezi doar pentru că au milioane de euro și case imense, atunci se amăgește. Dragnea nu este decât chelnerul ajuns bogat și doar atât! El este parte componentă a clasei din care provine și punct!

Cei mai mulți francezi nu mai doresc o astfel de etichetare în termeni marxiști. Revoltă a unei clase sau nu, ideea este că se dorește o schimbare autentică și profundă în acțiunea politică. Nu mai merge să fie schimbați ciorapii din stângul în dreptul și invers. Se impune obligatoriu o spălare completă a clasei politice. Și nu doar în sfera discursurilor de tip românesc, învăluit în aburii unui „trebuie” impersonal. Ci în termenii lui aici și acum.

Macron a fost sfătuit foarte bine cu această ocazie și a înțeles că dacă nu deschide, în sfârșit, cutia Pandorei, adică a problemelor cu adevărat importante ale politicii, nu va avea nicio șansă să potolească furia maselor care vor conduce în final la o revoluție sau chiar la un război civil. A avut o mișcare extrem de dibace și a venit chiar el cu concluziile mișcărilor de stradă. A supus discuției și a promis – sperând să mai câștige ceva timp în felul acesta – că va pune chiar în practică soluțiile pentru aceste probleme.

Să le luăm puțin în calcul și să vedem dacă aceste probleme sunt stringente și în spațiul românesc, care este destul de diferit de cel francez. Le aducem acum în discuție tocmai pentru că avem convingerea că ceea ce Marcon a făcut, de fapt, a atins fundamentul sistemului politic actual, și prin urmare este imposibil să nu ne privească în mod particular și pe noi.

Discursul său a debutat cu anunțul „decretării unei stări de urgență economică și socială”. A făcut o mișcare extrem de inspirată politic, căci odată cu acest decret și-a făcut o mea culpa care nu trebuie uitată, ci intens dezbătută dacă se dorește ca totul să nu se stingă în mirosul dulce al ciorapului politic.

 

Problema numărul 1 privește munca. În România, această problemă a fost atinsă acum ceva ani, fără succes. S-a încercat o ierarhizare a salariilor pentru a nu avea discrepanțe prea mari, și s-a introdus, în teorie, raportul pe puncte de salarizare – de la 1 la 15. Din păcate, de acest proiect s-a ales praful imediat, deoarece categorii profesionale de maximă importanță erau inechitabil remunerate în raport cu altele. Când situația a scăpat complet de sub control, s-a ajuns la sistemul de pensii speciale, măriri incredibile de salarii pentru personalul politic… Un singur lucru bun s-a petrecut în tot acest demers extrem de prost gestionat, salarizarea medicilor a fost într-un final mai bine stabilită!

În Franța, problema a fost trasată în sensul că s-a spus că se caută soluții ca în maximum un an, francezii „să trăiască mai bine din salariul pe care îl au”, căci în momentul de față taxele și impozitele fac dintr-un salariu un lucru derizoriu.

Problema muncii se reduce așadar la o chestiune a suprataxării – ca element nou – și mai vechiul aspect al inechității valorizării muncii, nerezolvat de la Marx încoace. Taxele și impozitele par a fi elementul la care se poate interveni, dacă la cel de-al doilea aspect, mai vechi, încă nu avem soluții. Trăim într-o iluzie a valorizării muncii depuse, care este „fentată” discret de către un Stat care o exploatează într-un mod abuziv. Dacă am menține acel discurs de tip marxist, am spune că astăzi burghezul sau clasa exploatatoare a fost înlocuită de Stat. Nimic nu s-a schimbat în fond, doar denumirile și forma. S-a trecut de la o clasă socială care avea un anumit raport față de munca individului la o instituție care se menține în același raport cu munca individului. Bunăstarea individului – ca scop al teoriilor personaliste politice – este înlocuită cu bunăstarea statului – ca scop al teoriilor universaliste.

Problema numărul 2, și cea mai importantă pentru politică, privește reprezentativitatea. Mișcarea vestelor galbene constituie, indiferent ce s-ar spune în Mass Media, o mișcare a apoliticilor și asindicaliștilor. Macron a recunoscut acest statut declarat al acestora și și-a dat seama că foarte ușor se poate trece de la apolitic la antipolitic, iar acest ultim aspect l-a cam speriat. De o asemenea mișcare am avut parte în România încă de pe vremea lui Băsescu. Atunci au avut loc primele mișcări care puneau semnul egal între stânga și dreapta politică și s-a spus că între PSD și PD nu există nicio diferență. Diferență pe care politicienii și Mass Media se grăbeau să o nuanțeze spunând că masele fac o eroare majoră aruncând formula „toți sunt la fel” peste toată clasa politică. Acest fenomen s-a adâncit atât de mult de atunci încât din evenimentele irnilor trecute și ieșirile în stradă nu s-a detașat nicio figură reprezentativă, nicio „voce a străzii”, deoarece însăși strada refuza acest lucru. Exista și există o frică de o figură anume, deoarece problema tocmai acest lucru arată – reprezentativitatea nu mai prezintă încredere! În Franța, chestiunea aceasta a atins punctul sensibil al separației dintre politic și apolitic. Cei care se declară apolitici fac parte dintr-un circuit de natură politică, oricât de paradoxal sună, or aceștia nu erau deloc luați în calcul de nimeni – după principiul care, la noi, de exemplu, spune că „nu ai votat, nu ai dreptul să vorbești, critici etc.!” Societatea s-a politizat excesiv de mult, iar acest lucru aruncă o bună parte dintre membrii ei, care nu se regăsesc în nicio „ofertă” politică, și nici nu doresc să se constituie ca parte nouă a sistemului, într-un fel de spațiu apolitic care îi identifică mai mult cu niște victime care suportă toată presiunea de care nu sunt răspunzători din punct de vedere politic.

Macron a discutat în acest cotext și despre o revizuire a sistemului de votare. „Votul alb” trebuie luat în calculul politic în viitor, spune acesta. Am tot exprimat acest lucru în numeroase ocazii cu privire la sistemul politic. Dacă cineva își imaginează că venirea unui Cioloș sau a oricărui alt personaj știut sau neștiut, sau că venirea unui partid complet nou sau derivat din cele vechi ar conduce la o schimbare fundamentală, atunci se amăgește amarnic! Liniile politice sunt mereu trasate de predecesori, iar „curba” funcției politice nu se frânge fără schimbarea ecuației de bază! Iliescu a generat un Năstase, iar politizarea instituțiilor, cenzurarea presei, dărâmarea democrației a atins un punct culminant în acest moment-Năstase care, desigur, a fost perfect continuat de regimul lui Băsescu și apoi cu regimul Dragnea. Totul este reprezentabil sub forma unei curbe ascendente. Linia este una continuă, iar a spune că răul politic „a început cu” Băsescu, dar îl uiți pe Iliescu, Constantinescu, Năstase, Tăriceanu etc., înseamnă să vezi lucrurile doar decupate din contextul lor și-și pierd astfel semnificația de bază. Vedeți prea bine cum partidele au reînceput procesul de „cosmetizare” și cum își pregătesc „alianțe” noi, exact ca în clipa în care PSD-ul se unea cu PNL-ul și forma o alianță imposibilă și monstruoasă! Sau când votai pe Băsescu, iar a doua zi acesta bătea palma cu PSD-ul, anulând toată încrederea electoratului de dreapta! Aveți impresia că la noile alegeri vor exista lucruri care să rupă „ritmul politic”? Nicidecum!

Dacă s-ar lua în calcul „votul alb” sau „votul anulat”, atunci se mai ia în calcul o categorie de cetățeni care resping în bloc „oferta” politică. Abia acum se poate vorbi despre o schimbare esențială. Se vor găsi persoane care să spună că va fi blocat sistemul politic, căci cheltuielile vor crește cu noi alegeri peste alegeri până când electoratul va fi mulțumit. Așa este, dar numai așa se poate vorbi despre o democrație în adevăratul sens al cuvântului. Și cu siguranță cheltuielile respective se vor justifica! Și apoi, de ani de zile inginerii din noile tehnologii garantează pentru un ajutor semnificativ în momentul în care tehnologia intră în relație cu politica.

Dar să revenim la Macron. Problema numărul 3 a constat în acea extraordinară mea culpa care pune degetul pe rană în mod absolut. De aici încolo nu mai există loc de întoarcere în mod normal! Spune Macron: „Fără îndoială că nu am știut de un an și jumătate să dăm un răspuns suficient de rapid și puternic la cei 40 de ani de boală care afectează pe cei care muncesc, teritoriile și mai ales boala democrației”. Or, boala democrației constă tocmai în sistemul său de alegeri și reprezentanții săi.

Dacă revenim la România, boala democrației, care este și boala națiunii, o reprezintă tocmai cei care ne reprezintă într-un mod profund nelegitim din punct de vedere fundamental politic. Doar în aparență ne reprezintă aceștia, sub acoperământul unor legi nedrepte date de cei care doresc să perpetueze acești reprezentanți extrem de inculți și extrem de nocivi pentru societate. Iar boala aceasta a națiunii este văzută zilnic sub nume mai recente precum: Dăncilă, Codrin Ștefănescu, Șerban Nicolae, Călin Popescu Tăriceanu, Dragnea și multe sute de alte nume, uniform răspândite pe eșichierul politicii de Dâmbovița!

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

: 2 ganduri despre “TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Criza politică constă în criza reprezentativității

  • 30 ianuarie 2019 at 12:13
    Permalink

    Scuză-mi sinceritatea domnule “intelectual”! Articolul tău e zeamă chioară, pentru deținători de diplome primite de la “profesori” ca tine. Dă-mi voie să-ți explic o țârulică !
    1) Pentru început, ar fi cazul să menționăm faptul că “teoria” ta, nu are fundament. Te învârți în jurul cozii sau mai bine zis a degetului (ăla de pe rană). Din nefericire pentru tine nu știi istorie deloc, enumeri date și evenimente, dar nu poți cuprinde cu mintea diferența dintre “cauze și pretexte” (îți recomand aici, o “cură cu Tucidide”)9. “Vestele galbene” nu sunt o forță apolitică, devenită antipolitică (cum susții matale), steagurile roșii spun multe despre culoarea celor care le flutură, restul e pretext (vezi Tucidide, bașca oricare alt istoric, adevărat ). Chiar și tu știi că în Franța, comunismul e perceput altfel decât în E Europei. Poate că o să reușești și tu cândva să vezi “faptele” nu “vorbele” celor implicați. De exemplu: “Cererile “vestelor” sunt “foarte de stânga” . Apropo, fii mai atent pe viitor, în textul ăsta ți-ai trădat viziunea marxist-leninistă. Vorbeai despre “salarii și echitate” și reiese că te refereai exclusiv la salariile bugetarilor, adică al tău și al altor membri al familiei tale (conflict de interese, cumva?). Dar ai omis complet să precizezi ai cui bani, ai vrea tu să fie împărțiți în mod “just” la categoriile “de maximă importanță”. Ăia de la care se vor lua banii, pentru a fi împărțiți vouă, ce zic ? Părerea lor contează ? Ah, să nu uit ! Care sunt categoriile mai puțin importante sau neimportante (alea care trebuie să aibă salariul mai mic ca al tău ) ? După cum vezi, “articolul” tău, ridică multe semne de întrebare…
    2) “Teoria” ta e construită pe închipuirile tale care foarte rar au ceva în comun cu realitatea. Dar hai să revenim la istorie și să lucrăm un pic și cu un concept, străin ție, geopolitica. Lumea nu a ignorat pericolul comunist, cum spui tu. Dacă știai ce-i ăla pragmatism, nu mai debitai o prostii de proporții epice. Adică, să combați comunismul în Europa, era totuna cu a ți-i pune în cap pe ruși. Ai observat cumva rezultatul confruntării, dintre cea mai puternică armată a lumii și Rusia ? Se întâmpla în al doilea război mondial (ți-am dat un indiciu). Mussolini, îi zicea lui Hitler: ” Uită Rusia, e pur și simplu prea mare” . Deznodământul planului “Barbarosa”, nu era foarte greu de anticipat, pentru contemporanii săi. Vesticii nu au ignorat nimic, atât au putut face. Istoria nu se învață citind beletristică ! Asta crezi doar tu și un al mic de-al tău francez. Nici măcar Silviu Miloiu, nu a debitat vreodată o asemenea prostie… Noi azi, știm ce s-au întărâtat atunci ! Franța s-au dus dracu în câteva săptămâni (Franța, era o “putere” a Europei). Anglia, s-au retras și s-au apărat cu un eroism desprins din povești cu cavaleri. D’aia nu au făcut nimic, pentru că nu puteau.
    3).Am observat un atac subtil la Cioloș. L-ai băgat în aceeași oală cu toată lumea. Nu ar fi însemnat nimic, dacă nu ai fi zis tot tu, ceva mai înainte despre “oamenii valoroși” care s-ar mânji dacă ar intra în politică. Știu că nici tu, nici prietenii tăi, nu vreți cariere politice. Te las pe tine să intuiești de ce afirm aici că : Nici un “valoros”, nu va primi vreodată votul meu ! “

    Reply
  • 30 ianuarie 2019 at 10:26
    Permalink

    Imi permit citeva comentarii:
    1. Spuneti ca in FR omul politic este vazut ca dusman al natiunii.
    In RO cel mai mare dusman al poporului roman este statul roman
    2.Vorbiti despre necesitatea spalarii clasei politice, dar nu spuneti cu ce.
    Eu cred ca singura solutie ar fi H2SO4 su H3PO4
    3.Comparatie intre comunism-extrema stinga si nazism-extrema dreapta
    Materia este formata din atomi, acestia au forma sferica. Spatiul este sferic, de ce politicul ar face exceptie, daca dintr-un punct al sferei politice, acceptat drept centru, ne indreptam spre stinga vom ajunge la “extrema stinga”, daca ne vom indrepta spre dreapta vom ajunge la “extrema dreapta”. Cele doua extreme se interpatrund. Aceasta inseamna ca intre comunism si nazism nu exista nicio difetenta, difera doar sensul in care privesti stg. sau dr.
    4. Ca sa fii om politic trebuie ca pe linga banii pe care i-ai obtinut prin frauda, sa ai si un caracter infect sa fii lipsit de cultura, necivilizat sa fii o nulitate taiata in patru. Din acest motiv este greu de crezut ca in viitorul apropiat va mai putea sa apara, sa zicem un Nicolae Titulescu.

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro