TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Alergia la cărți

Pentru că tot am avut un dialog aprins cu un prieten bun – cu care îmi place să mă contrez – am să vă vorbesc despre minunata lume a alergicilor. Eu sunt un alergic profesionist. Și fără leac. La acarieni, la tutun, la puful/fulgii de găină, la grăul din siloz, la „părul” de pisică… Deci, știu ce înseamnă să stai în lumea alergiilor. Am cunoscut de puțină vreme și pe cei alergici la cărți. Nu mă refer la praful din cărți, ci la conținutul cărților, la texte. Am investigat problema și am întrebat pe acești alergici – în cea mai mare parte a lor fiind studenți de diferite vârste, căci la acest eșantion am acces – cum se manifestă la ei alergia. Iată câteva descrieri ale crizelor alergice (parafrazez în cea mai mare parte):

  1. Nu am citit nicio carte în ultimii ani deoarece nu am timp. De ce nu aveți timp? Și aici se deschide paleta în: lucrez, mă „chinuiesc” și așa cu facultatea asta, am copii, mă atrag alte lucruri… Dar nu aveți măcar obligația ca student să citiți cel puțin o carte pentru fiecare curs? Răspunsurile se concentrează în jurul ideii următoare: păi, ni se dă bibliografie, dar nu pricep nimic din ea!
  2. Nu citesc căci nu pricep nimic. Nici din romane? Ah, alea plictisesc. Vreau doar cu dialoguri, cu propoziții scurte și să nu fie groase. Păi, aveți o vârsta, o carte nu e alcătuită numai din dialoguri. Știu, dar mă adoarme dacă nu are dialoguri. Bine, și cărțile pentru facultate? Ah, alea sunt plictisitoare rău de tot. Oamenii care scriu cărți d-astea nu sunt sănătoși la cap. Adică o carte de știință politică sau de teorie literară trebuie să aibă ceva acțiune în ele, să țină cititorul cu sufletul la gură ca un roman polițist – pardon, ca un film polițist. Cu alte cuvinte, studentul este imers într-un analfabetism funcțional puternic.
  3. Citesc doar ceea ce-mi place. Ce anume, dați câteva exemple! Păi, Basme de Petre Ispirescu. Bravo! Basmele se citesc toată viața! Dar, ca student în anul II la Facultatea X, ce alte lecturi ați mai avea? Ah, am recitit de curând Moromeții de Liviu Rebreanu. Sau Amintiri din copilărie de Ion Luca Caragiale. Cred că ați greșit autorul/autorii…. Ah, posibil, nu-mi aduc aminte autorii. Ce ați mai citit? Am citit o carte polițistă, nu îmi mai aduc aminte cum se numea. De cine a fost scrisă? Ăăăă, nici autorul nu mi-l aduc aminte. Se întâmplă, stați liniștit. Mojoritatea are o problemă la capitolul ăsta, și eu am astfel de momente, nu este chiar grav, grav. Totuși, spuneți-mi un titlu și un autor de care vă aduceți aminte! Nu îmi vine nimic în minte acum, m-ați luat prea pe nepregătite!
  4. Ah, am citit următoarele: Immanuel Kant – Critica rațiunii pure, Thomas Hobbes – Leviatanul, J. Jacques Rousseau – Contractul social. Oau, bravo! Auziți, dar, de curiozitate, ați putea să-mi spuneți o singură idee – principală sau nu – din Critica rațiunii pure pe care spuneți că ați citit-o?! Desigur: Kant spune că trebuie să avem o rațiune și o simțire care să fie pure, adică să le avem curate și fiecare dintre noi să lucrăm la acest lucru. Ah! No comment!

V-am făcut o mică ordonare a variantelor de răspuns a celor care au intrat cândva sau nu intră deloc în contact cu cartea. Am schematizat mai sus fazele alergiei. Veți spune că știați toate acestea. Ei bine, eu le intuiam doar, iar contactul cu realitatea este fermecător. Una este să știi, alta este să simți direct ceea ce știi. Dar unde doresc să ajung cu acest experiment obraznic și instigator?! Pentru început… vreau să ajung la… master. Adică la studentul de la master. Această denumire, care nu are un corespondent în săraca limbă română, a trecut ca atare din engleză. Cred, că prea sună englezește. Masterul este ceva ce odinioară se numea la noi „Studii Aprofundate”, dar astea nu redau perfect, of course, termenul de „master”, care are unele nuanțe intraductibile, plus că are și avantajul că este mai scurt. Aici lucrurile sunt și mai fermecătoare deci, căci este vorba despre un nivel de „perfecționare”. Te poți perfecționa într-un domeniu – chiar umanist, nu tehnicist – fără să citești o singură carte; știați acest lucru? Ei, haideți, exagerez, generalizez…. știu. Slavă Domnului, nu sunt toți studenții în această situație. Unii erau și ei la fel de uimiți ca mine când auzeau răspunsurile colegilor. Parcă ar fi făcut parte din lumi paralele. Dumneavoastră nu vorbiți între voi despre ce ați mai citit? Toți fac ochii mari, iar cei mai citiți îmi spun: nu prea, căci ești imediat izolat! Adică, pe vremea mea (cum zic bătrânii), încă din școala generală și nu în mediul școlii, ci în fața blocului, când între două bătăi și jucat de-a D’Artagnan vorbeam despre o carte – de obicei Jules Vernes sau Alexandre Dumas, pe care-i și puneam în „scene” de joacă – noi îl izolam pe ăla care habar nu avea cine este Constantin Chiriță (acum nu zic, dar există și autori ai unor generații și nu este obligatoriu să fie cunoscuți de toată lumea ca în cazul acestuia cu ai săi Cireșari) sau Alexandre Dumas, iar acum roata s-a răsucit complet și e izolat cel care citește o carte? Da! Iar majoritatea se află în alergia aceasta. Încă nu am făcut un calcul sociologic matematic în legătură cu acest lucru, dar mă bate gândul să pun în cifre, căci sunt curios. În fine, revenind la subiect, la master problema se acutizează, căci acum se spune că pui umărul la specializarea studentului. Cum îl „specializezi”? Practică, multă practică! „Vrem să învățăm lucruri practice!” Ăsta e sloganul școlii românești. Iar unii se apucă să facă practică. Ăia de la electrice – nu toți, normal – nu știu legea lui Ohm decât în formula „eu sunt om cu tine, tu ești om cu mine!” Și unde e practica? Eh… teoria ca teoria, dar practica ne omoară! În fine! Dar, oare ce practică să faci cu ăia care sunt la Istorie? Chiar așa, asta este o disciplină complet inutilă în ecuația noilor viziuni globaliste ale educației bazate pe obținerea de rezultate concrete care „să se regăsească pe piața muncii”! Ăștia nu prea produc nimic care să fie vandabil. Poate arheologii, căci ăștia mai găsesc vreo comoară, deși ne putem dispensa și de ei, căci au apărut detectoarele de metale. Deci, ăștia de la Istorie, ce practică să facă? Am întrebat un licențiat în istorie care dorește în principiu să devină profesor, cum ar explica unui elev de liceu ce este și de ce se numește „Marea Unire” și „Mica Unire”. Liniște! Bine, atunci, cu cine ne-am unit, domne? Răspunsul stătea pe buze. Parcă voia să spună și el precum o doamnă mai de la țară extrem de urmărită în mediul online… cum cu cine ne-am unit, cu Cristos! Cum o fi oare să termini Facultatea de Istorie și tu să nu ai lecturi? Practic! Nu spun de arhive și metode de cercetare, spun de lecturi, de cărți. Hai, romane istorice măcar…

Vine apoi nivelul doctorat. Aici nu mai poți scăpa deloc de carte. E musai să o iei în brațe și să o și înțelegi. Și trebuie să citești și multe. Și, iar un lucru cumplit, trebuie să scrii tu o carte cu cap și coadă. Dar, dacă studentul abia înțelege ce citește, cum doriți să și scrie? Unii studenți nu scriu în timpul facultății decât sms-uri. Iar la examene tot în stilul telegrafic scriu. Le dai un eseu de făcut, primul lucru pe care îl întreabă este: „câte pagină trebuie să aibă?” Iar dacă le spui trei pagini, scot un icnet. Haoleu, păi ăsta nu mai e în stil sms, ce dracu scriu atât?!

Cum scapi, așadar, când te trezești că ai aterizat la doctorat, ca și la masterat, licență, liceu? Simplu, avem exemplele zilnice pe care ni le oferă Emilia Șercan care mușcă din marii doctori ai acestei țări și care, culmea, se țin fuduli în continuare și nu pricep unde au greșit. De exemplu, iei ce apuci de unde apuci și faci un colaj de texte care nu trebuie neapărat să urmeze o idee, o argumentare; pui de toate, ca la șaorma, că-și aleg ăia care citesc ce le convine de acolo. Importantă este cantitatea. Sau, dacă e greu și așa, dai un ban cuiva și îți face ăsta treaba. De exemplu, Ponta nu a plagiat deloc, căci el doar i-a dat bani unuia să-i facă teza. Ce, el a plagiat? Ăla a făcut-o!

Dar, încă o dată, de ce vă spun toate acestea și le prezint astfel, în tușe negre? Pentru că dacă ar exista și o minoritate de studenți, indiferent de nivelul la care au ajuns, care să aibă aceste alergii, vorbim despre o chestiune extrem de gravă! Liceul este deja o chestiune gravă dacă acceptă asemenea alergici. Este un sistem bolnav complet. S-a declașant carantină națională după 100 de decese în urma epidemiei de gripă. Ei bine, în cazul acestei alergii trebuie declașată alarma de bombardament iminent care să urle în toate orașele până trece epidemia aceasta de alergie! Toată țara trebuie condamnată la domiciliu!

Unii au găsit soluții. Finlandezii – și sunt de înțeles, săracii, la ce climă au, să tot stai la gura sobei și să citești – sunt pe primul loc în lume la industria cărții. Ați văzut imaginea cu președintele țării care stă pe o scară, căci nu a mai avut loc pe scaun, pentru a urmări un autor care-și prezenta o carte? Ăia mănâncă pe pâine cărțile! Și ei au o boală, nu zic nu! Ieșiți, bre, din casă și trăiți-vă viața! Mai dansați, mai faceți un om de zăpadă… Sau englezii, care au decretat stare de alertă națională și au pus interdicție în toate – în toate – universitățile din țară și acestea nu mai acceptă nicio lucrare, referat etc. realizat/ă de un student care să aibă ca referințe surse internet. Cel puțin acest lucru se întâmplă în domeniile umaniste. Toate bibliografiile trebuie să conțină doar referințe din cărți, nu situri internet. Începuseră să putrezească la ei cărțile în minunatele biblioteci pe care le au. Murea industria cărții, iar editorii au pus presiune, precum bancherii, că așa ceva nu se mai poate. Au ajuns chiar să oblige, auziți, să oblige, pe elevii de școală generală să citească la școală. Cică îi închid zilnic într-o sală unde stau pe jos, precum pușcăriașii, neavând telefoane, tablete, internet, televizoare, ci… doar cărți. Au obligația să facă liniște completă, atât. Li se aruncă un maldăr de cărți în centru, precum terciul la ocnași, apoi îi închid acolo. Și ministrul lor al Educației s-a minunat de rezultatele obținute. Au început ăia să gândească, să fie interesați de școală… d-astea! Oare în România, această panic room plină cu cărți, credeți că nu ar da aceleași roade ca la englezi?

Apoi, vă spun toate acestea pentru a ajunge la miezul problemei: eroarea majoră a educației din cauza incompetenței politicienilor. Probabil cu acest lucru ar fi trebuit să încep, dar m-am gândit să vă prezint situația precum „vaza jandarmilor”. Știți cum arată aceasta, nu? Un jandarm aduce șefului trofeul câștigat la un concurs de bătut civili, iar trofelul consta într-o vază frumoasă. Jandarmul, mândrul câștigător, pune vaza pe masa șefului, dar cu gura în jos, cam ca textul meu de față. Șeful vrea să pună o floare în ea, dar nu intră. Se enervează și strigă la subaltern că e un imbecil, că a fost păcălit, că i s-a oferit o vază fără gură. Câștigătorul inspectează și el vaza scărpinându-se în cap, o cercetează și, băgând mâna sub ea, se sperie și mai tare: „Aoleu, să știți că nici fund nu are!” Cam asta este și atitudinea politicienilor față de tratarea alergiei în cauză. Cum?

Doamna ministru la a patra șansă, numită Andronescu, și arendaș peste Educație, s-a pus pe reforme și implementări de lucruri revoluționare. Ne vorbește despre selecția profesorilor după sistemul finlandez. Apoi a trecut, de câteva zile încoace, la sistemul japonez. Compentențe, exigențe, cerințe, probe practice, pasiunea profesorilor, vocația de profesor… misiunea de profesor…. Parcă o și văd cum s-a pus pe tradus metodologii de selecție a profesorilor din Finlanda și Japonia. Evaluări din zece în zece ani…. Ținuți în frâu și eliminați toți suplinitorii care nu iau nota x. Revoluție, neică, revoluție! Chiar revolution! Țin să-i aduc aminte de sus-menționata vază fără leac a alergiei. Poți dumneata să aduci și sistemul educativ al vulcanienilor, tot la carte ajungi, cucoană! Sucește vaza cu gura în sus și fundul în jos și vei vedea că floarea stă frumos! Asta este o primă problemă.

Dar am ocazia să am studenți și pe viitorii profesori. Aveți idee cam ce titluri de cărți dau aceștia? Mai bine tac. Cum dorește oare să evalueze – sau să ievalueze – ministra noastră pe acești profesori? Tragedia este și mai sumbră decât pare. Rămân școli goale, mai ales cele de la țară, acolo unde sunt condamnați – nu știu de ce – cei care sunt fie martiri, fie puternic alergici la cărți. Nu voi înțelege niciodată de ce un profesor care a luat o notă mai mică la titularizare este „pedepsit” să meargă acolo unde copiii sunt mai… cum? Copilul de la țară are parte doar de profesori „slabi” considerați a fi în urma unui examen mai mult decât îndoielnic și care nu măsoară mai nimic din vocația de profesor? Adică un profesor care a luat o notă mare va avea parte de spuma elevilor care s-ar găsi doar la oraș? Iar la țară sunt doar imbecili și copii de mâna a doua?

Mai bine goale, decât cu așa profesori, s-ar părea că spun unii! E de discutat! Apoi, există riscul și mai mare ca în urma acestor ievaluări finlandezo-japoneze să dea afară tocmai pe profesorii care sunt pasionați, activi, nealergici la cărți… Cum? Simplu. Se bate școala noastră cu baritai ciocanul în piept că urmărește să selecteze oameni care gândesc, care au competențe, abilități profesorale etc. Așa, și? Și ievaluarea lor se face după criterii de memorare idioată – mot-à-mot – a câtorva comentarii luate dintr-o bibliografie stranie. Vrei să fii profesor de nota 10? Apoi treci la ievaluarea prin care trebuie să dovedești că ai învâțat pe de rost manualele pe care urmează să le predai, plus încă ceva metode pedagogice care nu se pupă niciodată cu realitatea pe care o vei întâlni pe teren. Iac-așa vine acum să se insereze stilul finlandezo-japonez pentru o selecție drastică a profesorilor. Să zicem că ar ajunge totuși la această selecție extraordinară, chiar ameliorând examenele bazate în principal pe acest stil idiot. Adică, doamnă Andronescu, după ce veți crea profesorul pasionat, inteligent, care nu va cere la rândul lui elevilor să tocească manuale întregi din care pe nimeni nu interesează ce se înțelege (ca în cazul studentului cu Critica rațiunii pure), profesor care își va dedica viața catedrei precum unul japonezo-finlandez ieșit dintr-o școală de elite profesorale, care va trece toate testele și ievaluările noului sistem educativ, deci dumneavoastră pe acesta îl trimiteți la Vințu de Sus să-și plătească singur naveta? Adică, pe acel super-profesor, care după o lună de predat cu pasiune unor elevi alergici la carte – dar făcând multă practică, probabil cu o bază materială pe care și-o procură singur – și având elevi care au un grad de analfabetism funcțional care se perpetuează din tată în fiu, vreți cumva ca el să mai rămână în sistem? După ce face raport detaliat pe timp de noapte cu ce urmează să facă a doua zi, după ce umple o tonă de hartii kafkiene, să meargă drept pe stradă și zâmbitor că merge la locul lui de muncă? Pardon, la locul pasiunii vieții sale pentru care nici măcar nu dorește un salariu, căci pasiunea lui e mai mare decât orice impediment financiar? Deci pe aceștia doriți să-i formați și să-i selectați drastic și să-i reformați? Bravo! Vedeți că este foarte simplu să faceți acest lucru. Începeți cu antialergice puternice! Începeți cu închisul elevilor și studenților în săli izolate de tehnologie, aruncați-le ciosvârte de cărți și dați-le drumul după două ore de astfel de penitență zilnică la școală/universitate. Nu mai cumpărați la toți elevii țării câte o tabletă! Deja Ponta avea convingerea că toți au tablete astăzi – tot un habarnavut și el – căci sunt sate unde copiii ar avea, în concepția lui, tabletă și acces la internat, dar le chiorăie mațele de foame în realitate. Ponta a tehnologizat națiunea imaginar, acum dumneata o tehnologizezi în realitate, nu? Îi mai dai un brânci copilului căruia îi chiorăie mațele, dar se joacă pe tabletă ca un zombi! Măcar uită de foame, nu? Va fugi de școală în tabletă și va șterge toate programele educative pentru a se juca. Nu zic, Doamne ferește, că tehnologia e rea și că distruge omul! Zic doar să răsucești vaza cum ți-am spus, și așa se așază lucrurile natural!

Valeriana




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro