TABLETA DE MARȚI – Gabriel ENACHE – Anaklasis

Empatismul VIII.

Visul

   Visăm și citim cuvinte în al căror corp există șanse mari să (ne) rătăcim pentru ceva timp, fără multe posibilități de a găsi căi de ieșire. Sunt acele cuvinte în al căror labirint rămânem prinși ușor, în care suntem nevoiți să stăm un timp nedeterminat, unul pe care nu îl mai putem stăpâni sau consuma. Destinul nostru se mută, se convertește la noile reguli și devine text scris în literele acestui corp iar restul timpului trebuie căutate cu atenție mesajele care pot conduce pe calea la capătul căreia este portița eliberatoare. Corpul acestor cuvinte visate este de cele mai multe ori compus dintr-o rețea densă, multiramificată și acaparatoare, întotdeauna pregătit să își prindă cititorul în toate aceste rețele bine construite și, totodată, să își așeze în ele fragmente generoase din carnea lui, acele rămășițe întâlnite mereu care, odată oprite ca martor, se pot atașa de corpul pe care s-au grefat și își trăiesc această nouă identitate. Este un exercițiu subtil prin care un autor și (con)textele lui ajută (cu)prinderea cititorului. Aceste vise intenționate sunt repere într-o literatură, sunt stații de neocolit pe traseul cunoașterii unor momente care rămân desenate pe harta oricărui teritoriu cultural.

   Visul este o asemenea carte, este cartea al cărei text crește chiar în timp ce îl parcurgi și este acel fel de text care conține o poveste ce se hrănește permanent din cea anterioară, se construiește cu prezentul în care se desfășoară și se revarsă neauzit, discret, în continuarea labirintică pe care o disponibilizează. Tot acest proces este unul firesc și nefiresc în același timp, toate aspectele de aici curg ca cele de pe un film fotografic, unul în care se pot observa cu ușurință personajele conținute de el, toate fiind completate și însoțite de alte și alte imagini cu care se completează, cu care se însoțesc în căutarea formării întregului, al acelui întreg în care se intersectează și se așază firesc în fiecare cadru dese(m)nat de autor. Sunt vise mutate în povești care se fac și imagini, care se fac din imagini într-o defilare permanentă, concentrică deseori, a tuturor formelor artistice alese pentru a spune, pentru a arăta și pentru a se păstra una pe alta.

   Visul devine astfel vizibil, palpabil mai departe ca un maestru ceasornicar, ca unul care știe să mânuiască și să folosească timpul, dar și instrumentul care poate măsura viețile lui, ca acela care folosește toate instrumentele și mecanismele fine, chiar foarte fine care spun ceva folosind oricare zgomot al vieții, care pot deveni imagine sau cuvânt, orice mecanism ce poate să pună în mișcare un altul, care își poate așeza axul zimțat al rotițelor din trecut și din viitor, iar împreună pun în mișcare o mare structură tăcută sau vorbitoare și una care pornește și le derulează ca decoruri perpetue, ca imagini sofisticate, colaje amețitoare, strălucitoare. Este tot timpul în desfășurare în fața cititorului o partitură muzicală și modurile cum ea își face auzite notele într-un sound care se propagă, ocupă și se așază pe toate traseele labirintului desfășurat aici. Totul este conceput și construit ca să umple și ca să acopere spațiul în așa fel încât sursele textului, ale fiecărei povești din corpul lui, să fie rătăcite intenționat și să fie văzute și citite sub pelicula translucidă, protectoare cu care le-a acoperit autorul/artistul în fiecare vis al lui.

   Visul se desfășoară și curge continuu, ca un fluviu care nu s-a hotărât încă să își formeze o deltă, una în care să își poată desfășura toate membrele corpului care se construiește, care se adaugă cu afluenți ai altor corpuri ce se așază pe traseul acestei călătorii. Locul căutat este cel destinat rămânerii și propunerii unei noi lumi, a unei mereu noi Faceri, a unui nou început, este acela în care se pot face văzute și auzite noile lumi nenumite și noile obiecte necunoscute, dar și noile limbi nevorbite încă. Toate vor să se facă vizibile prin această permanentă ieșire căutată, prin adulmecarea noilor tipare disponibilizate astfel, prin folosirea celor rămase în memoria nouă din vechile lumi. Întreaga această desfășurare de game este cuprinsă în procesul sofisticat de formare a unui nou univers și a instrumentelor care îi asigură existența.

   Suntem întotdeauna prinși de vis în corpul lecturii, în cel al căutării permanente și ale descoperirii, ambele ca iluzii ale posibilității ieșirii din labirintul existenței, iar desfacerea acestuia este chiar acest lucru, căutarea și găsirea noului început și al noilor așezări necesare perpetuării fiecărui gând și/sau vis creator. Toate rămân necuprinse și neajunse de timp, toate sunt puse în imagini care nu rămân statice, care propun o (de)formare continuă, aceea care facilitează desprinderile necesare apropierii și înțelegerii propice locuirii acestui univers.

   Visul împreună cu toate mișcările lui se păstrează în textul prin care suntem făcuți martorii unor demonstrații de amnezii creative, ale facerii și ale desfacerii unor exerciții de reînvățare, de rememorare, de redenumire și de cunoaștere ale unor lumi mereu noi, lumi care rămân în urma fiecărui cuvânt care le dă nume de aici. Toate stările care au fost o construiesc pe cea care este și o pregătesc pe cea care urmează, iar perpetuarea lor este bine (de)scrisă pe o partitură care lasă să se vadă tot timpul aria disponibilă a începutului, deschiderea. Visul ne arată și ne explică cum totul începe tot timpul, că începutul este neobosit și cum poate să alimenteze permanent acele desferecări necesare al minții, desferecări care facilitează micile pătrunderi care (ne) mențin trează căutarea continuă și neobosită. Suntem așezați și învățați să trăim frumusețea fiecărei întâmplări, dar și curajul uitării ei și toate sunt așezate în acest vis permanent care se desfășoară, care rămâne neașezat în posibile limite.

   Fiecare cuvânt este un vis fără sfârșit, un labirint poetic sofisticat și o sursă care alimentează oricare aplecare spre rătăcire, spre căderea în păcatul căutării și al cunoașterii. Are în textul mereu compus și completat de el toate ingredientele care pot face să radieze căldura necesară oricărei dezvrăjiri, al oricărui proces de iluminare ca o consecință a înțelegerii cu ajutorul artei și ale felurilor ei de a spune despre lume și despre începuturile și sfârșiturile ei. Visul se folosește de pretextul călătoriei pentru a construi acest adăpost cu toate cuvintele, imaginile și sunetele disponibile și, totodată, capabile să (își) desfășoare și descrie dioramele (des)compunerii acestui labirint fără ieșire care este lumea, labirint în care este cuprins pentru totdeauna visul artistic al facerii ei, vis care ne ajută la (re)cunoașterea și ne apropie de înțelegerile ei.