TABLETA DE MARȚI – Daniel TACHE – Și a fost Eurovision 2018…

Urmăresc Eurovision din 1993. A fost anul în care România a trimis-o în calificări pe Dida Drăgan, cu piesa Blestem din repertoriul Mariei Tănase. În ciuda calităților vocale excepționale, Dida Drăgan nu s-a calificat, terminând pe locul 7 din 7. Evident, alegerea României a fost una neinspirată. Piesa situată pe locul doi în cadrul selecției naționale din acel an, piesă care ar fi avut în mod cert mai multe șanse în concursul european, Say Something (muzică, versuri și interpretare: Laurențiu Cazan), continuă și astăzi să fie una de referință pentru pop-rockul românesc. Însă nu despre blestemul care a urmărit participarea României la Eurovision vreau să scriu, ci despre acest show de televiziune organizat de European Broadcasting Union, show care, în ultimii ani, s-a bucurat constant de o audiență de peste 200 de milioane de spectatori, devenind astfel cel mai mare spectacol de divertisment televizat din lume.

Concursul a fost câștigat în 1964 de Gigliola Cinquetti, în 1974, de ABBA, iar în 1988, de Celine Dion. Pentru unul dintre cele mai longevive programe de televiziune (prima ediție a avut loc în 1956), numărul de vedete lansate este insignifiant. Despre piese memorabile, cred că nici nu este cazul să deschid discuția. Cu excepția piesei Waterloo, care i-a asigurat trupei ABBA trofeul anului 1974, melodiile care câștigă locul întâi nu fac istorie, succesul lor rămânând unul efemer.

În aceste condiții, se naște o întrebare firească: Ce anume a transformat acest concurs într-un veritabil fenomen? Preferata mea de anul acesta a fost piesa Germaniei (You Let Me Walk Alone – locul 4), preferata soției mele a fost piesa Lituaniei (When We’re Old – locul 12), preferata fetei noastre, mai nou, înfocată fană a Eurovisionului, a fost piesa Israelului (Toy – locul 1). Ciudat, dar preferata niciunuia dintre noi nu a fost piesa României. Contează? Contează cine a câștigat trofeul, cine s-a plasat pe locul doi sau pe locul trei? Ceea ce într-adevăr contează este faptul că fiecare dintre noi s-a simțit, într-un fel sau altul, reprezentat pe scena concursului. Și că Eurovisionul a reușit să ne adune pe toți trei în fața televizorului. Tot așa cum a reușit, în ultimele decenii, să adune întreaga Europă și, mai nou, întreaga lume.


Și da, în ciuda regulamentului, mesajul pieselor din concurs este uneori explicit politic. Și da, alteori scena se transformă într-o tribună de la care sunt abordate tot soiul de probleme de natură socială. Da, cel mai adesea, votul este geopolitic. Da, nu întotdeauna câștigă cea mai bună piesă.

Nu cred să existe astăzi vreun european care să pretindă că Europa, implicit Uniunea Europeană, este perfectă. Ceea ce i-a permis Europei să renască de fiecare dată din propria-i cenușă este capacitatea noastră, a europenilor, de a admite că Europa este perfectibilă.

În ceea ce mă privește, aștept ediția în care Eurovisionul va fi câștigat de România. N-ar fi cu totul imposibil ca această minune să aibă loc anul viitor. România chiar merită un trofeu. Măcar pentru perseverență.

 

 

 


jidvei


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro