TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – O poveste care nu va mai fi încheiată?

Se apropie… rapelul! Am „curaj”, așadar. Am primit un mesaj, zilele trecute, de la un fost elev, acum dascăl universitar departe, pe alte meleaguri. E titularul cursului Kant, opere de tinerețe, la Boston. Da, mi s-au aburit puțin ochelarii…  Domn profesor, m-a întrebat el, cum stați cu piesa de teatru pe care ați promis să o scrieți, prin martie, în plină pandemie isterică? Cea cu familia într-o dimineață cu covid… Uite, domnule, mi-am zis, sunt citit chiar și în America lui Trump, acum câteva săptămâni, azi e altceva.

Dragul meu, i-am răspuns, cred că m-am făcut de… rușine! Am scris atunci, la început de renunțări pandemice, despre universul distopic în care va supraviețui teatrul, ca și restul vieții noastre. Se pare că am fost blând, prietenii mei, actorii, au avut un an de renunțări, de amânări, de resemnări. Iar cu „piesa mea de teatru”, lucrurile sunt încurcate. Am crezut că am povestea, la cuvinte și la dialoguri mi se părea că mă pricep, așa că am pornit eu, cumva, la treabă. Bunul meu amic, actorul Puiu Jipa, s-a „angajat” că facem o… operă comună, eu am trecut la partea mea… dramaturgică, doar că socoteala de acasă, știți cum e… Cu un fel de discreție, amicul meu actor m-a „abandonat” definitiv. Se poate, mi-am zis, bătrâne prozator nu ai cum să ajungi autor dramatic peste noapte, nici măcar în izolări pandemice și în amenințări virale. Și nici măcar vaccinat… Cred că știe el mai bine, scena e viața lui, asta e…

Totuși, ca să îi dovedesc fostului meu elev că am încercat să-mi țin promisiunea, o să așez mai jos un fragment din primul act al „piesei de teatru” ratate. Cine știe, poate că o citește și alt bun prieten, Mc Ranin, managerul teatrului de la noi, de acasă, cel care a clădit un proiect de peste 17 ani pe Bulevardul Carol, fost al Castanilor și zice: hai, domn profesor, hai că poți, chiar și fără meșterul Puiu, actor mare și exigent…

 

                                      O  d i m i n e a ț ă     c u    c o v i d

  • piesă de teatru în patru acte

                       2020

PERSONAJE:

 

Radu  CRISTEA (52 de ani, profesor de filosofie la un Colegiu Național);

Ruxandra CRISTEA (soția profesorului);

Vlad CRISTEA (student la Științe economice);

Daria CRISTEA (elevă în clasa a XI-a la același Colegiu Național);

Raluca VIDU  (prietena lui Vlad, studentă);

Pe ecran:  elevi de clasa a XII-a, colegi ai Dariei, două profesoare ale Dariei Cristea, profesoara universitară de la Facultatea de științe economice a lui Vlad Cristea…

 

                                                        A C T U L     Î N T Â I

(Pe scenă, decorul are o geometrie stranie și rece, e un apartament de bloc, cu trei camere separate de ziduri transparente, din celofan subțire, care fâșâie într-un fel sinistru și ușor distopic. Cele trei camere sunt așezate pe un suport rotativ, decorul se învârte la fiecare act și aduce în fața scenei fiecare personaj. În spatele camerei e un ecran mare, pe care vor apărea personajele înregistrate.)

Radu CRISTEA: ( așezat în fața unui laptop deschis, la o masă din sufrageria casei; pe ecran e google meet-ul deschis)  Dracul să-i pieptene, habar n-am cum să fac… Vlad, hai măi tată să-mi arăți și mie…

Vlad CRISTEA (din camera lui, e împreună cu prietena Raluca): Ți-am spus că nu pot, acum trebuie să intre baba aia, nu pricepi că am examen la contabilitate?

Radu CRISTEA: Daria, vino fata mea tu, nu știu cum să bag parola în dreptunghiul de pe ecran…

Daria CRISTEA (din camera ei): Nici eu nu pot, tată… Am fizică, piticania de dirigă nu întârzie niciun minut, n-o știi?

Radu CRISTEA: Împuțitul ăsta de meeet google… Bravo, mă! Nu poate omul să se ajute de copiii lui…

Raluca VIDU (vine din camera alăturată): Haideți, vă ajut eu…

Radu CRISTEA: Așa, fata mea, să știi că te înfiez și p-ăștia doi îi dezmoștenesc…

Raluca VIDU (râde): Nu se poate, se supără Vlad…

Radu CRISTEA: Dar ce se întâmplă? De ce e agitat feciorul meu?

Raluca VIDU: Nu știți? Are examen la contabilitate, eu l-am dat ieri… E o profesoară rea, pică pe capete, chiar și acum în pandemie.

Radu CRISTEA: O muiere fără suflet, fata mea… 

Raluca VIDU: Să vedeți ce moacă are, îi atârnă un neg pe vârful nasului și parcă țipă tot timpul…

Radu CRISTEA: O știu, e domnișoară bătrână, care își plimbă o potaie mică prin cartier în fiecare dimineață… Umblă cu un coc uriaș în vârful capului, zici că e turnul din Pisa…

Raluca VIDU: Ea e… Ciudată bine…

Radu CRISTEA: Da, treaba e sigură… Uite, trebuie să bag parola asta și nu știu unde… Cum naiba să fac? Peste vreo cinci minute ar trebui să încep ora mea de filosofie. Treburi serioase, domnișoară…

Ruxandra CRISTEA (intră în sufragerie): De ce urlați? S-a speriat și pisica, s-a urcat pe frigider și s-a ascuns după coșul cu prosoape de bucătărie…

Radu CRISTEA: Da, de motanul tău sunt eu frământat acum… Nu vezi, vorbesc cu Raluca, mai am puțin și ar trebui să încep ora mea de filosofie…

Ruxandra CRISTEA: Și? Dă-i drumul, vezi să nu-ți cadă ochelarii de pe nas… Nu ești tu iubitor de înțelepciune?

Radu CRISTEA: Nu pricepi? Nu știam unde să bag codul pe care mi l-a trimis slăbănogul de la informatică… De la școală… Odraslele tale nici nu mă aud… Noroc cu Raluca, i-am și spus că o luăm de tot la noi…

Ruxandra CRISTEA: Nu spuneai tu că toate primejdiile astea noi își cer de acum înainte prada? Nu mă gândeam la tine, fată… 

Radu CRISTEA: Și? Nu am dreptate? Ce e așa de greu de priceput? Jucăm cu toții roluri de cobai…

Ruxandra CRISTEA: Tocmai, nu ești tu filosoful casei? Cum ziceai? Orice detenție silită e un chin…

Raluca VIDU: (aplecată peste laptop): Gata, sunteți conectat la grupul cu clasa a XII-a B… Deocamdată, microfonul este oprit, uitați, apăsați aici…

Radu CRISTEA: Aha… Stai așa… Cred că am reușit…  (pe ecran apare grupul clasei, pentru ora de filosofie). Hai, valea la bucătăria ta… Și tu, la ocupatul meu de fecior… Vezi ce face cu examenul, e tulburat tare, nici n-a dormit azi noapte… Haideți, am treburi importante, să nu zic vreo prostie, cred că mă aud deja golanii ăștia…

În camerele alăturate: (Băiatul și fata profesorului, aplecați peste laptopurile lor, au început activitățile… online)

Pe ecranul din spate: (se succed figuri de elevi, se aud frânturi de cuvinte, scârțâie și interferează sunete, e microfonie…)

O voce: Bă, opriți microfoanele!

Altă voce: Bă, rahaților, ce mai faceți?

Încă o voce: Tâmpiților, nu vedeți mă că e profu cu noi! Linișteeee…

Radu CRISTEA: (ca și când n-a auzit nimic, stingher) Bună ziua, mă auziți?

Voci amestecate și anemice: Daaaa…

Radu CRISTEA: Vedeți, stăm cu toții izolați, într-o lume izolată… Păi, să facem și noi un pic de filosofie acum…

Voci amestecate și la fel de anemice: Daaa…

Radu CRISTEA: In ultima noastră oră am încercat să vorbim despre fericire. Vă mai povestesc eu câte ceva și, poate, comentăm împreună…

O figură, pe ecran: Domn profesor, zicea o tanti aseară la televizor că e posibil să înghețe anul școlar…

Radu CRISTEA: Cine vă pune să vă uitați? Nu se poate așa ceva… Bun, să revenim la fericire…

Un elev: E la fix… Fericirea, asta zic…

Radu CRISTEA: Se poate spune și așa… Voi ați auzit, cu siguranță, mulți oameni care cred că fericirea nu e decât un fel de satisfacție, atâta tot…

O elevă: Și atunci, domn profesor, de ce e rară?

Radu CRISTEA: Fericirea? Fiindcă durează puțin, nu vedeți, se topește în mâinile noastre.

Un elev: E o amețeală…

Radu CRISTEA: Cam așa… 

Eleva de mai înainte: Ne-ați spus pe la începutul anului ceva din Petre Țuțea, mai știți?

Radu CRISTEA: Sigur, el zicea că în comunism am fost făcuți fericiți cu forța. Fiți fericiți, că vă ia mama dracului!

Elevi (râsete)… O voce de pe ecran: Păi, acum cum e? Nu tot cu forța?

Radu CRISTEA: Cam așa, ai dreptate… Stăm ca niște animale prinse în capcană, mai rămâne să încercăm să smulgem brațele captive din sârmele ghimpate ruginite care s-au înfășurat peste noi… Un poet, dragii mei, el scria treaba asta…

O elevă: Cam trist, domn profesor, să ne spuneți ceva mai vesel,…

Altă elevă: Da, printre zăbrele…

Radu CRISTEA: Eu știu că nu prea aveți chef de filosofia mea…  Hai să vă citesc un fragment dintr-un filosof francez… Noi oamenii suntem convinși de existența fericirii. La întrebarea unde o putem căuta sunt două răspunsuri, în această viață sau dincolo de această lume…

Un elev: Se poate să dați muzica mai încet? E și nasoală…

Alt elev: De ce? Răzvan e un om fericit, să-l puneți, domn profesor, să comenteze el chestia dinainte… El e fericit dinainte de a se fi născut.

Radu CRISTEA: Așa o să fac, apoi o întreb pe mama lui dacă pot să-i pun o notă… Ați auzit, așa sunt regulile acum…

Un elev: Trebuie să o căutați prin Sicilia, domn profesor… Dacă i-o da voie moșul pe care-l șterge la fund…

Radu CRISTEA: Bine, o caut… Dar să treacă virusul, ați văzut ce e prin Italia… Hai să revenim, am două întrebări pentru voi, asta pentru data viitoare… Ce înseamnă că oamenii trebuie să devină demni de fericire? Și alta, de ce oamenii de o tristețe profundă se dau de gol atunci când sunt fericiți?

O elevă: Cam greu… Dar i se potrivește lui Răzvan, domn profesor, el se dă de gol și când moțăie la ore…

Altă elevă: Avem timp, o să stăm în balcon, cu ochii pe fereastra deschisă și ne gândim la fericire. Nu e bine?

Pe ecran: (apare, brusc, un videoclip colorat, din care umple aerul vocea lui Florin Salam): Fericire, fericire, vino te rog și la mine / Stai un an sau poate-o lună, să-mi faci mie ziua bună…

O fată: E boul de Stoian… Oprește, bă idiotule, jegul ăla de muzică…

Un elev: Ce să-i ceri, e tembel din naștere… Domn profesor, lăsați-l repetent…

Radu CRISTEA: (încă mirat, fără reacție): Stoian? El e ca un filosof bulgar… Nu vedeți că ne ajută în treaba noastră cu fericirea?

O fată: E atacat de covid, se vede pe moaca lui…

Radu CRISTEA: Știam eu ce copii inteligenți am…

Pe ecran: (chiote, voci amestecate, strigăte…)

Radu CRISTEA: (nedumerit, agitat, se ridică de la masă) Ce naiba? Ce-ați pățit? (apoi înțepenește aplecat peste masă) Hei, hei… (pe ușă intră, din greșeală, nevasta lui, îmbrăcată cam sumar)

Ruxandra CRISTEA: Ce urlete se aud? V-am mai spus, ați speriat motanul… 

Radu CRISTEA: Nu… nu… stai pe loc… (se repede și trage din priză cablul laptopului)… Se uitau tâmpiții ăia la tine, ce faci?

Ruxandra CRISTEA: Auuu… Am uitat… Să vă ia naiba pe toți, ai făcut aici studioul Buftea doi… Am uitat, asta e, butonați toți la clapele voastre negre… Nu cred că mai rezist multă vreme…

Radu CRISTEA: Te cred… Și eu simt că o iau razna de tot… Trăncănesc la greu și golanii fac mișto de orice…

Ruxandra CRISTEA: Au și ei dreptate… Uită-te și la copiii tăi, Vlad are ochii crăpați de somn și vorbește aiurea, iar fata ta se zvârcolește ca un pește pe uscat…

Radu CRISTEA: Ca o peștoaică… Iar Vlad dă examen, tu nu vezi ce privire inteligentă, de viitor contabil, are? Noroc cu Raluca, îi mai dă curaj, feciorul tău pare îndrăgostit lulea…

Ruxandra CRISTEA: Dacă mai poți să glumești, e bine… 

Radu CRISTEA: Știi, încă mai pot să mă uit visător în tavan, am învățat toate crăpăturile din tencuială…

Ruxandra CRISTEA: Ce crezi, cu mine e altfel? Eu stau minute bune la geamul bucătăriei, mă uit pe fereastră și dincolo de geam mi se pare că e o lume obișnuită…

Radu CRISTEA: Te cred, dar e neverosimil timpul nostru de azi,  tocmai prin înfățișarea lui normală…

Ruxandra CRISTEA: Și tu de ce crezi că e neverosimil?

Radu CRISTEA: Privește oamenii, puțini, care trec prin fața blocului… Toate sunt tulburătoare tocmai prin banalitatea lor…

Ruxandra CRISTEA: Dar ce vezi tu afară?

Radu CRISTEA: E ca și cum ar arde un foc mare, care trimite spre noi aburi încinși și negri.

Ruxandra CRISTEA: Îți amintești cum striga bunicul tău, în zilele lui tulburi, de la sfârșit? Suntem niște biete păpuși de paie, fără apărare, oricine poate să râdă de noi.

Radu CRISTEA: Și nu era așa? Am ajuns niște cârpe, ne ia vântul și ne duce departe.

Ruxandra CRISTEA: Era? Este… Tot bunicul, în delirul lui din ultimele zile, striga că lampa nu mai are fitil, nici ulei nu mai are, cum să mai ardă?

Radu CRISTEA: Stau lipit de canapeaua asta din sufragerie și mă tot gândesc că e ușor să te obișnuiești cu ceea ce te stingherește, dar mâine s-ar putea să nu te mai supere…

Ruxandra CRISTEA: Tu vezi? Până și timpul a rămas suspendat în spatele ferestrelor, stă acolo ca un nor subțire…

Radu CRISTEA: Și mai vin dobitocii ăștia cu tot felul de inovații… Uită-te, am primit un mesaj că trebuie să fac un fel de fișă, un pontaj al orelor predate din sufrageria mea… Nici nu știu dacă să-i înjur, să urlu, să tac…

Ruxandra CRISTEA: Trece… Mai ții minte, acum vreo câțiva ani ai avut un ministru portocaliu care vă cerea să completați o foaie de parcurs…

Radu CRISTEA: Șoferi de tir, aia eram… Țin minte, toate se repetă, nu vezi?

Ruxandra CRISTEA: Lasă, că tanti asta de le educație e tembelă și ea… Unde naiba i-or fi găsind? Și mai e și profesoară de română…

Radu CRISTEA: Vezi și tu, în ultimii 30 de ani, de largă democrație și libertate, mi-au „însoțit” meseria mea de profesor aproape 30 de dregători politici ai educației și ai învățământului. Cu mici excepții, niște trepăduși incompetenți și găunoși… 

Ruxandra CRISTEA: Aproape toți au fost vorbitori de limbă română aproximativă, dubioasă, abandonată prin fotoliile lor ministeriale. 

Radu CRISTEA: Păi da, toate aceste experiențe au culminat cu doamna care, iată, însoțește pensia mea viitoare. Se spune că, într-o ierarhie, orice om politic tinde să fie promovat până la nivelul lui de incompetență. Și, din păcate, nu e un paradox… Munca, mai zice una dintre „legile” în cauză, rămâne pentru cei care nu și-au atins încă nivelul de incompetență.

Ruxandra CRISTEA: Tocmai, iar doamna asta este profesoară de limba română. Dar este? 

Radu CRISTEA: Vezi tu, un filosof spunea că ignoranţa este noaptea minții, dar o noapte fără lună și fără stele. De regulă, oamenii care au  imaginație și competență sunt plini de dubii și de indecizie. Doamna ministru nu pare să aibă dubii…

Ruxandra CRISTEA: Cum zicea ea? „Profesorii pentru învățământ preșcolar, educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului  pe care îl primește de la Ministerul Educației. El va fi plătit diferit, de autoritatea publică locală”…

Radu CRISTEA: Așa… Profesorii îl primește… Vai de mama lor! Uite, tot cucoana asta spunea că :  „astăzi trăim vremuri pentru care nu am fost pregătiţi înainte”…. 

Ruxandra CRISTEA: Ce să zic, bine că am fost pregătiți… după! 

Radu CRISTEA: Hai să-ți mai spun… Tot muierea asta zicea că: „Lipsa acestor dispozitive şi conexiuni la internet  se dovedesc a fi principalul obstacol (…)”. Lipsa se dovedesc? 

Ruxandra CRISTEA: Păi, dacă se dovedesc? Ce-ai cu femeia?

Radu CRISTEA: Știi, dacă, printr-o cine știe ce întâmplare, m-aș întâlni cu doamna ministru, i-aș povesti că Esop, într-o fabulă, spunea că, în pericol de a te îneca, nu este suficient să te rogi, trebuie să dai și din mâini. 

Ruxandra CRISTEA: Stai aici, că stai bine… Distanțat social, te speli pe mâini din oră în oră,  ce mai vrei?

Radu CRISTEA: Zicea cineva ieri, că e o rafală de izolare rece… Și tocmai atunci, pe obraz ți se așază o muscă mare…

Vlad CRISTEA: (din camera lui) Mai mâncăm azi ceva? Cred că m-a picat baba asta la examen, așa mi se pare…

Raluca VIDU (tot de acolo): Nu-l credeți, a răspuns bine, dar este el prea speriat…

Ruxandra CRISTEA: Nehaliților! Mă duc să termin șnițelele alea… Cum să te pice? Are mama un contabil de elită la orizont…

Radu CRISTEA: Așa, ridică-ne tu moralul la toți… 

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro