Orașul era aprovizionat din patru surse de apă, ce însumau 3550 mc/zi, debit din care circa 60% era consumat de întreprinderile UMT(UPET)-900 mc și fabrica de gheață-800 mc, ceea ce face ca locuitorilor să le rămână pentru întrebuințare, aproximativ 45-50 de litri zilnic. Normele legale existente încă din anul 1958 prevedeau că unei persoane îi erau necesari mai mult de 110 litri de apă pentru o zi. Alți mari consumatori în Raionul Târgoviște erau Fabrica de Ciment Fieni, cu 600 mc consumați zilnic, deși dispunea de o sursă proprie de apă, nefolosită însă, precum și locomotivele cu aburi ale fabricii de ciment și minei din Șotânga.
Probleme se înregistrau însă și la sursa de apă Răteiu (cu rezervor de apă la Șotânga), al cărei perimetru de protecție era deteriorat, aparatul de clorinare nu funcționa iarna, datorită lipsei unei încăperi încălzite, iar primul robinet de ieșire a apei permitea infiltrarea apei în sol, în imediata vecinătate a rezervorului.
La sursa Lunca Ialomiței, apa era pompată direct în rețea, fără a exista un bazin de acumulare, pentru tratarea acesteia, iar în perimetrul de protecție începuse construirea unui „parc de cultură și odihnă” al orașului.
Sursa Dragomirești, provizorie inițial avea cinci puțuri căptușite cu scânduri, pe care creșteau în voie ciuperci și alge; ele nu erau aerisite, iar apa de o calitate îndoielnică era pompată direct în rețea.
Sursa Hală, din centrul orașului era amplasată la circa 15 metri de colțul zoologic al orașului.
La toate aceste surse dezinfecția se făcea cu clorură de calciu, adesea, de un personal nespecializat, așa încât orașul suferea adesea de o apă superclorinată.
Radu Alexandru STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
