TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Contele de Monte-Cristo

Am revăzut pe unul dintre canalele TV filmul Contele de Monte Cristo, varianta cu Richard Chamberlain. Mi-am amintit cu nostalgie de carte. Am citit-o prin clasa a șaptea, într-o vacanță de vară. Cred că era cartea preferată a bunicului meu. Contele de Monte-Cristo (în franceză Le Comte de Monte-Cristo) este un roman publicat în 1844 de scriitorul francez Alexandre Dumas-tatăl. Romanul povestește viața lui Édmond Dantes care a fost închis, fiind considerat informator al „Uzurpatorului” (Napoleon Bonaparte). A fost arestat de către autorități chiar în ziua logodnei sale cu Mercedes și dus la închisoarea din satul său, urmând ca apoi să fie judecat de către procurorul de Villefort. Povestea începe în drum spre Marsilia. Eroul nostru marinar, Edmond Dantes, la dorința căpitanului ce tocmai își dădea sfârșitul, preia din insula Elba o scrisoare a lui Napoleon către un bonapartist din Paris, Noirtier de Villefort. Odată ajuns în port, domnul Morrel, armatorul ce deținea nava „Faraonul”, pe care lucra Edmond ca secund, îi oferă tânărului marinar slujba de căpitan. Acest act produce o mare neliniște din partea unui contabil aflat pe vas, Danglars, care îl invidia și ura pe Edmond. Dantes mulțumește domnului Morrel pentru slujbă, după care se duce să-și viziteze tatăl și pe minunata sa logodnică Mercedes, ce locuia în satul de pescari al catalanilor. Ca urmare a denunțului lui Danglars si a lui Fernand Mondego, un catalan ce o iubea pe Mercedes, Edmond e arestat ca informator, judecat de către procurorul de Villefort, fiul lui Noirtier, si închis la Chateau d’If pentru 14 ani. Acolo se împrietenește cu abatele Faria, care-i lasă ca moștenire secretul comorii familiei Spada, ascunsă pe insula Monte-Cristo. După ce evadează, cu o înfățișare nouă, conferită de bogăție și de marea cultură pe care o căpătase sub îndrumarea lui Faria, Edmond se întoarce pentru a se răzbuna, devenind astfel Contele Insulei pustii și muntoase Monte Cristo.

   Dumas construiește o adevărată „pânză de păianjen” din care am apreciat modul cum asociază numele pe care personajul principal le primește sau și le arogă cu diferite perioade din viața lui. Edmond Dantès și pseudonimele sale constituie „jaloane” ale evoluției acestuia în poveste. Edmond Dantès este inițial un marinar tânăr, apreciat și fără experiență de viaţă, oarecum naiv. În profesia lui, dă dovada de sârguința și pricepere. Soarta pare a-i surâde, are o logodnică, pe frumoasa Mercédès, și o promovare în gradul de căpitan de vas. La începutul perioadei în care stă în pușcărie, guvernatorul temniței Château d’If este înlocuit. Noul guvernator nu învață numele pușcăriașilor, ci li se adresează după numărul celulei, așadar Edmond Dantès este numit adesea Numărul 34. Contele de Monte-Cristo este numele pe care şi-l ia când, după ce evadează, se metamorfozează și se răzbună. Lord Wilmore este un alt nume fals al lui Edmond, la fel și Sinbad Marinarul ori Abatele Busoni. Cel mai interesant personaj este Abatele Faria. Acesta este un preot bătrân considerat nebun de temnicerii din închisoarea Château d’If, care îl învață pe Edmond Dantes foarte multe lucruri, devenind imaginea mentorului. Datorită acestuia Dantes capătă enormele bogații din insula Monte-Cristo.

   Prima ecranizare pe care am identificat-o este din 1934, în regia lui Rowland V. Lee, cu Robert Donat și Elissa Landi în rolurile principale. Aceasta este prima adaptare din epoca filmului sonor al romanului lui Dumas. Cinci filme mute l-au precedat. În 1943, este produs un film franco-italian regizat de Robert Vernay, cu Ferruccio Cerio în calitate de scenograf. Este un film în două părți, în formatul clasic cu pauză între cele două părţi şi îl are în rol principal pe Pierre Richard-Willm. Contele de Monte Cristo este ecranizat și în 1954 sub bagheta regizorală a lui Robert Vernay și are în rolurile principale pe Jean Marais, Lia Amanda și Roger Pigaut. Filmările s-au desfăşurat la Billancourt Studios din Paris și pe Coasta de Azur. Decorurile au fost proiectate de scenograful Robert Clavel. A fost realizat în Gevacolor. Contele de Monte Cristo este și titlul unei versiuni franco-italiene al ecranizării din 1961 în regia lui Claude Autant-Lara. În rolul principal joacă Louis Jourdan. A fost filmat la studiourile Cinecittà din Roma. Decorurile filmului au fost proiectate de scenograful René Renoux .

   Aşa cum scriam, varianta de ecranizare pe care am revăzut-o este din 1975. Filmul a fost regizat de David Greene și îl are în rolul lui Edmond Dantès pe Richard Chamberlain. Kate Nelligan joacă rolul lui Mercedes, Tony Curtis este în rolul lui Fernand Mondego, Louis Jourdan, care a interpretat rolul lui Edmond Dantès în adaptarea cinematografică a romanului din 1961, are rolulul lui De Villefort, Donald Pleasence este în rolul lui Danglars, Trevor Howard în rolul Abbé Faria și Isabelle de Valvert în rolul lui Haydee. Filmul din 2002 a fost produs de Roger Birnbaum, Gary Barber și Jonathan Glickman și regizat de Kevin Reynolds și îi are în rolurile principale Jim Caviezel, Guy Pearce și Richard Harris. Urmează complotul general al romanului, cu povestea principală a închisorii și a răzbunării. Aproximativ 80% din film a fost realizat pe insula Malta, unde capitala Valletta a reprezentat Marsilia. Orașul fortificat Vittoriosa, care face parte din Marele Port din Valletta, a fost ales pentru asemănarea sa puternică cu portul Marsilia la începutul secolului al XIX-lea. Porțiunea de pe malul apei din Vittoriosa cunoscută sub numele de Xatt Ir-Risq și Fort St Elmo a fost prezentată în mod specific în scenele „Marsilia”. Marele Port a avut avantajul adăugat de a fi unul dintre puținele porturi suficient de adânci încât să permită acostarea uriașelor nave cu vele din Marea Britanie. Turnul Sfânta Maria pe insula Comino a fost folosit pentru exteriorul castelului d’If. 

   Fereastra Azure apare în mai multe filme, printre care Clash of the Titans (1981), The Count of Monte Cristo (2002) și filmul indian din 2010 în limba tamilă Vinnaithaandi Varuvaaya. Poate fi văzut și în miniseria de televiziune Odiseea (1997). A fost folosit ca loc de filmare pentru scena nunții Dothraki în primul sezon al seriei TV Game of Thrones de la HBO. Filmarea Game of Thrones a dus la controverse atunci când un ecosistem protejat a fost deteriorat. Coloana sonoră oficială a filmului a fost compusă și dirijată de Edward Shearmur și interpretată de London Metropolitan Orchestra.

   Sper că mica mea prezentare o să vă provoace să citiţi sau să recitiţi cartea și să vizionaţi sau să revedeţi filmele.

 

MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…