ortooxacell kiss2022.gif Flax

Vreme frumoasă, dar rece pentru această perioadă

Pentru vineri, meteorologii anunţă vreme în general frumoasă, dar deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie în cea mai mare parte a ţării. Astfel, conform ANM, temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 şi 2 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre -11 grade şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest şi pe litoral.
Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări ziua în zona montană, în special în Carpaţii de Curburã şi estul Carpaţilor Meridionali, unde izolat va fulgui, precum şi în regiunile sud-estice unde vor fi posibile, pe spaţii mici, precipitaţii slabe, de scurtă durată, mai ales ploi. Vântul va sufla slab şi moderat, izolat cu intensificări în zona montană înaltă. În orele dimineţilor se va forma pe arii restrânse ceaţă, iar la sfârşitul nopţii se va produce brumă pe arii extinse în nord, centru şi nord-est şi local în restul teritoriului.

In Targoviste se vor inregistra 12 grade Celsius in timpul zilei, in timp ce noaptea asteptam -2 grade.
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media