Pastorala ÎPS NIFON, adresată cu ocazia Sărbătorii Naşterii Domnului

NAŞTEREA DOMNULUI –
SĂRBĂTOAREA IUBIRII ŞI MILOSTIVIRII DIVINE

† NIFON

PRIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

 

 

IUBITULUI NOSTRU CLER,
CINULUI MONAHAL ŞI TUTUROR DREPTMĂRITORILOR CREŞTINI DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI,
HAR, PACE ŞI AJUTOR DE LA DUMNEZEU,
 IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂŢIŞARE ŞI
ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE
 
                                                                        

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace,
între oameni bunăvoire.”
(Luca 2, 14)

Iubiţii mei fii sufleteşti, slujitori ai altarelor şi dreptmăritori creştini,

 

Sărbătoarea Naşterii Domnului reprezintă pentru întreaga Creştinătate expresia iubirii şi milostivirii  inefabile a lui Dumnezeu, care S-a întrupat „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, adică a  devenit Unul dintre noi, Om adevărat, dar rămânând, în acelaşi timp, şi Dumnezeu adevărat, manifestând cea mai mare apropiere faţă de noi. Aceasta este Vestea cea Bună, pe care Dumnezeu ne-a adus-o şi care poartă în ea îndemnul dumnezeiesc de a nu ne teme de nimic, căci El, Stăpânul lumii, este pururi alături de noi (Luca 2, 10).
Această sărbătoare este expresia, prin excelenţă, a bucuriei, aşa cum mărturisesc colindele noastre străbune, deoarece Creatorul, Cel Atotputernic şi Atotprezent, vine să parcurgă drumurile vieţii alături de fiecare din noi, intră în istoria umană, pentru a nu lăsa niciun aspect al vieţii noastre netransformat de prezenţa Sa dumnezeiască. El intră în fragilitatea şi profunzimea noastră pentru a fi permanent alături de noi, vindecând înstrăinarea noastră. De aceea, profetul biblic Isaia L-a numit, cu multă vreme în urmă, Emanuel sau „Cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Matei 1, 23).
Acum mai bine de două milenii, întro iesle săracă din Betleemul Iudeii, adică întrun orăşel neînsemnat de la marginea lumii cunoscute atunci, El, „Cel bogat în milă” (Efeseni 2, 4), a ales calea omului, dorind să ne ofere o sublimă pildă de umilinţă, bunătate şi iubire. Şi, mai presus de toate, ne-a arătat că suntem puternici, atunci când ştim să fim smeriţi; buni, atunci când dăruim, şi, cu adevărat, oameni, atunci când suntem alături de aproapele nostru. Bucuriile şi tristeţile noastre au devenit bucuriile şi tristeţile Lui, durerea şi amărăciunea noastră a devenit şi a Lui, dar puterea Sa nespusă de a iubi şi dărui pacea şi înţelegerea dumnezeiască pot deveni principii ale vieţii noastre.

                                                                                                 Iubiţi credincioşi,

Naşterea Domnului este evenimentul, singurul „nou sub soare” (Ecclesiastul 1, 9), care a transformat din temelii lumea, aşa cum era ea atunci, şi continuă să o transforme, căci principiile Evangheliei Mântuitorului Hristos au fost sădite în ogorul lumii şi au rodit, iar ceea ce astăzi considerăm a fi principii, prin excelenţă umane, precum: binele, dreptatea, adevărul, iubirea, înţelepciunea, curajul şi demnitatea, sunt roade ale învăţăturii creştine, care a pătruns şi a transfigurat, din interior, întreaga  civilizaţie umană.
Prin Naşterea Domnului a început transformarea chipului acestei lumi, schimbarea din interior a omului, după chipul Celui ce nu a pregetat să fie, prin Întrupare, alături de noi, Prietenul nostru cel mai bun. Acesta este motivul pentru care cântările noastre bisericeşti Îl numesc, cu rezonanţe biblice,  „Răsăritul cel de Sus” (Luca 1, 78), ori „Soarele dreptăţii”(Maleahi 4, 2), căci doresc să arate începutul unei noi epoci, în care primează, în viaţa omului, virtutea şi o perspectivă spirituală asupra existenţei umane.
Creştinismul a oferit lumii, atât impresionantele manifestări culturale ale binelui şi frumosului, cât, mai ales, o nouă reaşezare a relaţiilor dintre oameni, pornind de la principiul că fiecare din semenii noştri este chip al lui Dumnezeu Însuşi (Facere 1, 26), pe care El îl iubeşte întrun mod desăvârşit şi special, căci, pentru fiecare dintre noi în parte şi pentru toţi, laolaltă, S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu şi a dorit să-Şi manifeste iubirea şi milostivirea Sa.
Civilizaţia creştină a reuşit să aducă pace, înţelegere, respect, bucurie şi iubire, în locurile şi timpurile în care oamenii au ales să-şi schimbe vieţile şi să devină reflectări ale iubirii şi milostivirii dumnezeieşti. Astfel, când oamenii şi-au schimbat vieţile, deschizându-se lucrării harului dumnezeiesc şi lăsând aceasta să se vadă prin faptele lor, societatea umană s-a schimbat din temelii, căci, iubirea dumnezeiască are ca limită, întotdeauna, libertatea şi voinţa umană.

                                                                                                 Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Naşterea Domnului este şi sărbătoarea binecuvântată a darurilor, căci Dumnezeu ne-a făcut nouă cel mai mare dar posibil: pe Însuşi Fiul Său, şi ne-a oferit, în modul cel mai intens, iubirea Sa, îndemnându-ne să fim, la rândul nostru, iubitori şi dăruitori de iubire. Nu întâmplător, Sfânta Evanghelie aminteşte despre magii din Răsărit care au venit să aducă daruri Pruncului Iisus: aur, tămâie şi smirnă (Matei 2, 11), ceea ce considerau ei a fi, atunci, cel mai preţios dar. Dar, Dumnezeu ne cere darurile sufletului nostru: credinţă, speranţă şi iubire, doreşte să ne manifestăm în toate împrejurările vieţii noastre ca fii iubiţi ai Săi, vrea să fim, după slăvita Sa pildă, cei care iubim din toată inima, ştim să ne punem încrederea în El şi în oameni, să iertăm şi să primim, cu înţelegere, pe cei de lângă noi, să mărturisim, prin toate faptele vieţii noastre, acea „credinţă lucrătoare prin iubire”(Galateni 5, 6), adică să dăm mărturie despre nădejdea care este în noi şi despre faptul că viaţa umană are sens numai alături de Dumnezeu. Din acest motiv, avem datoria de a ajuta, întotdeauna, pe fraţii şi surorile noastre aflaţi sub povara sărăciei şi indiferenţei, pe cei singuri şi bolnavi, pe cei bătrâni şi neputincioşi, pe copiii singuri, dar şi pe toţi cei care fug din calea răutăţii şi nedreptăţii, căutând siguranţă, iubire şi înţelegere. Sub chipul oricărui om aflat în necaz şi suferinţă, trebuie să vedem chipul Pruncului din Betleem, pe Dumnezeu Însuşi, care aşteaptăiubirea şi milostivirea noastră.
Nu putem fi cu adevărat creştini, dacă El nu Se naşte necontenit în sufletele noastre, dacă nu-L primim în Betleemul inimilor noastre şi dacă nu-L vestim şi mărturisim prin viaţa şi faptele noastre,  cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „după puterile noastre, toţi să-I aducem de toate: credinţă, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui.” În întunericul şi răutatea care, uneori, par a pune stăpânire pe o parte a lumii noastre, este nevoie de mărturia puternică a iubirii şi speranţei, a solidarităţii şi încrederii. Trebuie să vestim, în toate ocaziile, iubirea şi milostivirea dumnezeiască şi să contribuim, prin toate mijloacele, la edificarea civilizaţiei creştine.
Pentru lumea contemporană, înţelegerea, respectul, adevărul, filantropia, dreptatea şi bunătatea, daruri şi reflectări dumnezeieşti, sunt o necesitate urgentă. Lumea are nevoie de mărturia adâncului bunătăţii din noi, de pace şi bună înţelegere, pentru că ea este casa noastră comună, darul lui Dumnezeu pentru noi toţi.
Din această perspectivă, fiecare dintre noi trebuie să fim, asemenea magilor de la Răsărit (Matei 2, 1), cei care aducem înaintea lui Dumnezeu darurile inimii noastre: iubirea faţă de aproapele şi modalitatea concretă prin care am contribuit la mai binele lumii noastre, la luminarea întru adevăr a celor de lângă noi şi, astfel, la progresul civilizaţiei umane.
Societatea noastră are nevoie de o transformare profundă, după chipul Aceluia care a înnoit chipul acestei lumi, cunoscând faptul că, numai prin intermediul asumării de către fiecare dintre noi şi a aprofundării valorilor evanghelice, lumea noastră se poate schimba. Înnoindu-ne şi schimbându-ne sufletele, vom putea înnoi şi schimba lumea din jurul nostru, pe cei de lângă noi şi societatea în care trăim, orice altă cale fiind iluzorie şi primejdioasă.

                                                                                                 Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Doresc, cu acest prilej, să felicit şi să transmit binecuvântări şi mulţumiri tuturor acelora care, cu osârdie şi înţelepciune, s-au implicat în susţinerea orei de religie în şcoli, înscriindu-şi copiii sau încurajând pe apropiaţi şi cunoscuţi să facă acest lucru, deoarece ora de religie manifestă, în cel mai înalt chip, identitatea noastră creştină şi românească, oferind tinerei generaţii posibilitatea de a-şi înţelege propriul trecut, de a-şi ancora pe fundamente puternice prezentul şi, astfel, de  a-şi putea construi un viitor bun, drept şi frumos. De aceea, considerăm că toate  confuziile  şi interpretările eronate în legătură cu realităţile religioase şi bisericeşti din vremea noastră, se datorează, în mare parte, lipsei de educaţie temeinică în acest domeniu religios-spiritual aşa de necesar formării caracterului creştin al omului contemporan.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în acest an, proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre străbune drept „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii în Patriarhia Română”, îmbogăţindu-ne duhovniceşte, am aprofundat, împreună, rolul pastoral-misionar al parohiei şi mânăstirii pentru viaţa noastră spirituală.
Am omagiat, aşa cum se cuvine, pilda de viaţă şi credinţă a Sfântului Ioan Gură de Aur, unul din cei mai importanţi Părinţi ai Bisericii, precum şi a altor importanţi păstori de suflete din Eparhia noastră. De asemenea, pentru a celebra, aşa cum trebuie,  470 de ani de la tipărirea Molitfelnicului de către Dimitrie Liubavici (1545) şi 370 de ani de la tipărirea volumului Răspuns împotriva Catehismului calvinesc (1645) al Mitropolitului Varlaam, importante repere misionare, spirituale şi culturale, ortodoxe şi româneşti, am tipărit şi am lansat, în mod oficial, aceste două cărţi, cu ocazia sărbătoriiSfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, la 11 august.

                                                                                                 Iubiţii mei,

Recunoscători Bunului Dumnezeu pentru tot binele pe care ni l-a oferit nouă şi Arhiepiscopiei  noastre în anul care  tocmai se încheie, Îi mulţumim, rugându-L să ne ajute şi în anul ce vine, an proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre drept „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi  “Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, revărsând asupra noastră, a tuturor, îmbelşugate roade spirituale şi materiale.
Cu aceste gânduri, pe care vi le împărtăşesc, cu toată dragostea de arhipăstor al vostru, vă îmbrăţişez, în acest zile de Crăciun, preoţi şi credincioşi, tineri şi vârstnici, dorindu-vă să petreceţi sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei, cu sănătate, credinţă, speranţă şi bucurii binecuvântate.

La anul şi la mulţi ani!

Al vostru arhipăstor, către Hristos rugător,
pentru binele şi bucuria voastră, a tuturor,

 

† N I F O N 

Arhiepiscop şi Mitropolit

 


Valeriana heidelbergcement
Iohanis
Paleologu
Paleologu

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro