Ceremonia ceaiului
„Umblu încolo şi încoace prin decorul încântător,
prin cernerea fină de ceţuri albastre şi subţiri,
urmărind sunetul melodios al unei voci delicate –
erai tu, fată din amontele fluviului Yangtze.
Tu nu te-îndupleci să părăseşti apa,
tu trăieşti, te îmbăiezi în apa fluviului
de parcă-ai vrea să rechemi
decorul fermecat al casei părinteşti
aici, prin neguri şi ceaţă,
unde muzica pluteşte reverberând pretutindeni.
Ca să-ţi alini dorul de casă,
savurezi fluviul în ceaiul tău de zi cu zi.”
Jing Quifeng, traducere de Petru Dimofte
*
Ceremonia ceaiului nu este o simplă pierdere de vreme pentru a conversa, ci reprezintă un mod rafinat de relaxare. Exprimă mai degrabă o filosofie de viață. Oaspeții care participă la ceremonie trebuie să găsească în aceasta o oază de pace și liniște sufletească, departe de răul din lume, unde mintea se poate deschide spre meditație.
Ceremonia ceaiului e un moment, între numeroasele momente ale zilei, moment în care trebuie să căutăm de a fi conștienți de tot ceea ce facem, de orice mică acțiune, de cum acționăm și de tot ceea ce ne înconjoară fără a ne lăsa dominați de acestea, dar acționând în deplină armonie cu ambientul în care ne găsim. Este necesar să facem un singur lucru, o singură dată. Orice mic efort al minții noastre trebuie să se concentreze spre singura acțiune a momentului și spre nimic altceva.
În Japonia, ritualul tradițional de servire a ceaiului a fost influențat de budismul Zen, iar servirea sa se face într-un cerc închis. Ceaiul este preparat de către un inițiat și servit celorlalți. Însă la începuturile sale, ceaiul avea rolul principal de medicament datorită proprietăților sale, dar și a aromei și gustului său inedit. „Părintele ceaiului”, preotul budist Eisai este cel care a introdus ceaiul în Japonia cu scopul de a savura aceasta băutură în timpul meditației. Eisai a redactat și o carte despre această nouă plantă, despre licoarea benefică pentru trup și suflet. Cartea se numește „Menținerea sănătății prin ceai” (1211). El susținea că servirea ceaiului se face doar pentru „curățare” spirituală, oaspeții fiind invitați să admire grădina, arta, meșteșugurile, poezia, caligrafia, iar gazda devenind un deschizător de drumuri către interiorul fiecăruia, fiind obligat de acest ceremonial să asigure un confort estetic, intelectual și psihic deosebit. Călugării zen-budiști au adus ceaiul în Japonia în secolul IX, iar niponii au făcut tot ce le-a stat în putință să ridice această plantă la rang de elixir al vieții, cultivând-o și consumându-i licoarea cu sfințenie. Ceaiul e un mod de viață al japonezilor, iar ceaiul verde (matcha) stă la baza alimentației lor sănătoase. Întreabă orice japonez despre matcha și-ți va vorbi despre el în termeni de venerație. Am întâlnit japonezi de peste 70 de ani care arătau de 50 și care dădeau „vina” fizicului lor impecabil pe consumul de ceai verde. În plus, ceaiul verde este folosit în mod masiv în diverse feluri de mâncare, inclusiv în prepararea prăjiturilor.
Cei care nu sunt fani ai ceaiului în sine, probabil nu vor prețui calitățile acestuia. Dar, cu siguranță, după ce au luat parte la o ceremonie de servire a ceaiului, sau măcar la un ritual cu elemente din ceremonia ceaiului, vor rămâne marcați de însemnătatea acestei plante în cultura unui popor fascinant.
Pușa ROTH este scriitoare, membră a USR, jurnalist, membră a UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră…
Facebook
WhatsApp
TikTok
