IPOTEZE DE LUCRU – Iulian MAREȘ – De la străbunica, la… politica energetică a României

Vorbim astăzi despre politică, despre energia electrică, de trecut și mă gândesc să vorbim puțin și de viitor, făcând o punte cu lecțiile trecutului.

 

Străbunica mea a fost omul ce cea mai mare însemnătate în formarea mea ca om. S-a născut în Nana, un sat din județul Călărași (pe care avea să-l facă celebru Traian Băsescu, mulți ani mai târziu, fără intenție) și a fost prima fată din satul ei care a intrat la liceu, la București. A trebuit să fugă de acasă, ca să dea examenul de admitere și l-a luat, în anul 1937, cred. Dar apoi, nu au lăsat-o părinții să și meargă, efectiv, la liceu, considerând că e mai mare nevoie de ea la păscut oile, la dus caii la pădure, la avut grijă de frații mai mici. Când și când, străbunica mea avea momente de mărturisire, față de noi, nepoții. Ne spunea „dacă aș avea o putere … ”, dar nu-și continua vorba. Ar fi dat timpul înapoi. A regretat până la moarte că nu a fost lăsată să învețe mai departe, dar fără să-și învinovățească direct părinții. Spunea doar „așa era lumea pe atunci … înapoiată”.

 

Vă rog să priviți povestea de viață a străbunicii mele drept o metaforă potrivită pentru sectorul energetic din România. Energia noastră ar vrea să învețe și să crească, dar nu o lasă părinții, căci e mai important pentru ei să o țină lângă oi. Să fiu mai concret, ca să nu vă pierd din citit. Am convingerea că energia electrică va fi în secolele 21-22 ceea ce a fost petrolul în secolele 19-20, iar acolo unde va fi energie electrică din belșug, vor veni investiții și va fi prosperitate. Ei bine, dacă aș avea o putere… aș face ca țara să aibă de pe acum mintea pe care o va avea peste 20-30 de ani. Aș face ca Târgoviștea, Fierbințiul, Ialomița, Dâmbovița, Regiunea Sud Muntenia, România să devină mare producător de energie electrică, din toate resursele avute la dispoziție. Nu este o idee din registrul de imaginație al lui Jules Verne (deși i-am citit în copilărie toate cărțile). Am în minte exemplul Ungariei, care era importator net de electricitate din România în 2015, iar în 2020 a ajuns exportator net în România. Îmi amintesc că am citit undeva despre un plan strategic lansat la Budapesta, în urmă cu vreo 10-15 ani, care, în esență, avea un singur scop: dezvoltarea capacităților de producție de energie electrică peste necesarul de consum propriu. De ce oare? Că să nu mai aibă nevoie de importuri, desigur. Dar nu numai Ungaria culege acum roadele acestei politici, exemplul cel mai bun fiind decizia recent luată de Coreea de Sud: o investiție de 1,4 miliarde euro, pentru construcția unei mega-fabrici de baterii electrice, în Ungaria. Corelația e destul de evidentă, ține de consecvența cu care Budapesta a decis și acționează pentru a deveni o putere energetică regională, pe multiple planuri.

 

Am văzut un grafic al producției de energie electrică realizată de România în intervalul 2015-2020, iar principala sursă sunt în continuare hidrocentralele. Pe de altă parte, în aceeași perioadă a crescut enorm producția realizată din surse eoliene și solare. Să adaug faptul că producția din sursă nucleară, dublată pe viitor, ar putea deveni coloana vertebrală a întreg sistemului (nemaifiind nevoie de producția din cărbune, care oricum trebuie eliminată). Dar mai e mult până departe și, deocamdată, România e nevoită să importe masiv, când cererea depășește capacitatea actuală de producție, context în care îmi amintesc de proiectele hidroenergetice blocate de diverse organizații de mediu. După mine, socoteala e simplă: 1. e o problemă mai mare de mediu poluarea provocată de arderile de deșeuri și de gropile ilegale de gunoi, de exemplu; 2. sunt destule proiecte, într-adevăr, realizate cu vicii de proiectare în raport cu habitatul natural sau, pur și simplu, după concepția din perioada comunistă. Dacă statul sau privatul au investit deja 5 milioane euro sau 50 de milioane euro sau 150 de milioane euro în astfel de proiecte, e o crimă să le blochezi definitiv, când punând în plus 10% din fiecare investiție s-ar putea adăuga la fiecare proiect câte un habitat-paradis pentru speciile amenințate; 3. mi se pare stranie preocuparea organizațiilor de mediu în special pentru proiectele hidro, atunci când văd că maximul de producție e tot hidro, iar efectul de descurajare, astfel realizat, se soldează cu favorizarea importurilor de energie.

 

Revenind la problema macro, sectorul energetic românesc suferă (până și incendiile din spitale sunt un simptom al acestei suferințe). Cu excepția dezvoltării-fanion reușite de regenerabile, în rest totul a rămas în urmă, mult în urmă, pe întreg lanțul de producție-transport-distribuție-consum. Recuperarea inteligentă începe cu producția și consumul, scurtând la maximum distanța dintre aceste capete. Dacă e să dau iar Ungaria, ca exemplu, aș zice să vedem ce investiții au realizat vecinii în auto-producție, adică producția pentru consum propriu. Prin comparație, să vedem și de câți ani Administrația Fondului de Mediu ține blocat programul „Casa Verde”. Deci, ce vrem?

 

IULIAN MAREȘ este jurnalist, absolvent de științe politice și, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro