INTERVIUL DE NOIEMBRIE – Gabriel ENACHE – Ochi în ochi…

Despre frumusețea și despre siguranța așezărilor în stările artistice ale seriozității, împreună cu Tudor Șerban

 

Tudor Șerban s-a născut la 15 aprilie 2011, în Timișoara. Este elev în clasa a V-a la Liceului N. Lenau din Timișoara. În 2018, editura Polirom a publicat volumul Tata, eu glumesc serios!, Tudor Șerban la vorbă cu Robert Șerban, o culegere de „tudorisme” pe care tatăl său le-a strâns de când fiul avea mai puțin de doi ani și până în preajma vârstei de 7 ani a acestuia. 

„Tudor nu este aici un copil care spune «lucruri trăsnite», ci un medium, un revelator al vârstei de aur, iar inspiraţia lui Robert Şerban de a-i urmări aventura intrării în istorie şi a luării ei în posesie este ea însăşi un act de creaţie”, a scris Pavel Șușară în postfața cărții.

 

Dragă Tudor, 

   

Unu: Ești o persoană care caută să spună anumite lucruri și, atunci când le spui, glumești serios. Reușești să îți îmbraci mirările în hainele unei seriozități delicioase și se simte că spiritul tău de observație este parte a felului tău firesc de a fi. Cât din ceea ce simți crezi că se poate spune în cuvinte?

Tudor Șerban: Totul se poate spune în cuvinte, pentru că totul e posibil, nimic nu este imposibil. Dacă vrei să obții ceva, chiar poți obține acel ceva! Așadar, nimeni nu trebuie lăsat să ne oprească să ne atingem visele. Visul meu, de exemplu, e să ajung un arhitect de succes. 

 

Doi: Ajungi ușor în preajma unor esențe, ale unor înțelesuri ce pot fi mai ușor vizibile și accesibile după trecerea ta prin atmosfera lor. Sunt ele rezultatul unor gânduri pe care ți le-ai așezat dinainte în minte, sau se aliniază singure în momentul în care trebuie să se spună, să se facă auzite? 

Tudor Șerban: O să dau un exemplu. Când îmi spune un prieten sau un cunoscut că pot merge la el acasă, îmi imaginez casa lui ca pe casa mea. Dacă urmează ca să merg printr-o pădure, mi-o imaginez ca pe cea prin care merg cel mai des. Așa că după ce trec printr-un loc sau printr-o întâmplare pot să am o revelație. Mă tot gândesc și gândesc la locul acela, iar el îmi revine. Încă un exemplu. Eu fac școala în limba germană. Și trebuie să spun că, uneori, când citesc un text în germană îmi dau seama că el sună altfel decât în limba română. Deși este același text. 

 

Trei: Cât de bine te simți vorbind despre tine în culoare, în pictură?

Tudor Șerban: Pictura este tot un lucru important, ca scrisul, însă când pictez mă simt foarte liber și pot face orice pe foaie. Când scrii e important să le placă și oamenilor, nu doar ție. Mie, pictura îmi dă mai multă libertate decât literatura.

 

Patru: Cum reușești să fii atât de firesc și de spontan?

Tudor Șerban: Așa e firea mea, nu mă străduiesc deloc.

 

Cinci: Între cer și pământ suntem noi, oamenii, care încercăm să călătorim cât mai atenți între ele. Ce te încântă mai mult din acest teritoriu: siguranța apăsării pe pământul care ne memorează urmele, sau promisiunea plutirii, a urcării spre infinitul cerului ce ne înfășoară privirile și gândurile?

Tudor Șerban: Îmi place să fiu sigur, dar, în același timp, îmi place să și visez. Lumea noastră e cam agitată, iar în lumea asta ai nevoie, uneori, de spațiu personal, de propria lume. Faptul că eu spun „tudorisme” nu e un lucru intenționat, nu le… gândesc, ci așa ies ele. Sunt ca niște glume, dar în stilul meu, tudoristic. Îmi place să visez, sigur. Visez și noaptea, dar nu mai țin minte ce. Așa că îmi place să visez și ziua, iar câteodată îmi și împlinesc acele vise. Altădată ele rămân doar în lumea mea. 

 

Șase: Uneori pari un visător scăpat printre noi, cei serioși. Alteori ești un privitor sobru și atent, care ne atenționează și ne arată unele lucruri și situații mult prea firești pentru a nu fi văzute și înțelese. Crezi că ești un visător, un artist care își va căuta mereu și mereu culorile care să spună depre el, să îi vorbească?

Tudor Șerban: Mie îmi place să fiu un amestec între visător și pragmatic. Un… vismatic. Vreau să fiu și bun, și amuzant, și pictor, și scriitor. Nu trebuie să-mi caut culorile, am tot timpul paleta cu mine. Iar paleta aceea face ca glumele mele să fie colorate. Oricine poate să facă glume, dar eu, cu paleta mea, transform aceste glume în tudorisme.

 

Șapte: Poezia stă firesc în multe dintre răspunsurile tale, în cele spuse/zise de tine. Nu ești tentat să  scrii, să pui în cuvinte povești despre tine și despre ceea ce crezi și gândești? 

Tudor Șerban: Nu știu ce să spun, îmi place să scriu, dar nu cred că asta e pasiunea mea cea mai mare. Îmi place să pictez, să visez. Am scris și povestioare. Am început, împreună cu prietena mea, Irina, să scriem o carte despre Halloween. E și ilustrată de Itus – așa ne-am găsit noi doi pseudonimul de desenatori. Am terminat prima parte. Vrem să mai continuăm, poate că o să iasă trei volume. Fiecare poveste va fi de sine stătătoare. Știm cu toții că este mai ușor să spui povești, decât să scrii, dar dacă scrii, rezultatele vor fi mai clare.