Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3663
7-12-2021

DILEME – Aura Ciobotaru – Ce este singurătatea singurătăţii?

Am să încerc sa formulez un răspuns pentru filosofii care au considerat singurătatea a fi un privilegiu, al omului superior. De asemenea, am să încerc să răspund celor care, în acord cu o înţelepciune şi capacitate a lor superioară, au ales această atitudine, ca un mod de a se raporta la realitatea socială cât şi la propria persoană, în funcţie de aspiraţiile şi preferinţele lor individuale. A alege cât şi a accepta singurătatea, înseamnă să ai o putere de a face asta.

Am să spun că şi eu cunosc singurătatea, aceea privită prin ochii mei şi cu care adesea am avut confruntări. Fie mi-a răspuns ea, fie i-am răspuns eu, fie i-am pus întrebări. Uneori, ea vine neîntrebată. A nu o accepta înseamnă fie a te lăsa trăit de acest sentiment, fie a o putea depăşi prin ceva superior. Cu toţii avem capacitatea de a comunica unii cu alţii, cu toţii avem această nevoie. A comunica, însă, nu înseamnă mereu şi a fi apropiat de cineva. A comunica nu înseamnă şi a aştepta să te faci înţeles, sau uneori fie si doar auzit.

Dar capacitatea şi dorinţa autentică de a comunica cu celălalt, deschiderea către el  e ceva ce ţine de tine însuţi, chiar dacă felul cum îţi va răspunde nu îl poţi şti. Ne temem adesea că celălalt va răspunde prin indiferenţă, prin ignoranţă sau prin negativitate. Şi atunci, îţi dai seama că eşti mai aproape de tine însuţi, că eşti mai uşor tu însuţi, când eşti singur. Aşa cum avem capacitatea cât şi nevoia de a comunica, avem şi capacitatea de a ne orienta preocuparea către noi înşine. De altfel, e o strânsă legătură între cele două. Căci, se spune, cine se cunoaşte pe sine însuşi, abia, poate cunoaşte şi lumea. Şi nu te poţi înțelege pe tine dacă nu ai înţeles semnificaţia relaţiei cu celălalt.

Câteva consecinţe pozitive ale modului de a trăi singurătatea ca privilegiu, a cărui alegere posibilă şi benefică uneori reiese din cele spuse până acum, pot fi: a contempla  lumea, a putea să vezi dincolo de aparenţe, a fi în societate  dar a nu aparţine ei, a putea vedea lucrurile de aproape dar şi de departe. Dacă a reieşit până acum sau dacă măcar s-a conturat vag ce este  singurătatea ca alegere a unui mod de a trăi viaţa, atunci ce e ea, pe de altă parte, ca fel de a trăi viaţa, dar fără a o fi ales? De ce unii oameni trăiesc singurătatea, fără a o fi ales? Sau fără a o fi ales conştient… Aceasta este „singurătatea singurătăţii”, ca trăire, o distanţă pe care o simţi faţă de lume şi față de ceilalţi. Şi eu cred  că simţi această distanţă, fiindcă te-ai aşteptat la mai mult. La mai mult de la lume, de la ceilalţi. Acest mai mult, poate fii înţeles ca ceva normal care ţi-a lipsit, ceva ce nu ai avut, din anumite motive posibile, pe care nu îmi propun să le discut aici. Consider că un om  trebuie să cunoască în experienţa sa câteva lucruri cu adevărat importante, pentru suflet. Trebuie să experimenteze apropierea cu ceilalţi, înţelegerea, acceptarea, măcar câte puţin din fiecare.

Cu toţii trebuie să găsim vieţii un sens, chiar dacă nu noi am ales să existăm, chiar dacă cele mai importante momente ale existenţei le trăim singuri, ca şi atunci când ne naştem, sau murim. Cu toţii avem de realizat ca scop să dăm un sens vieţii, iar sensul vieţii e pentru toţi fericirea. Pentru aceasta, avem capacitatea de a iubi: a iubi viaţa, a iubi lumea, a iubi oamenii.

Unde nu e iubire, e prea mult individualism, iar în societate vedem aceste lucruri. Când vrem să ne ferim pe noi înşine de ceea ce nu este bun, ar trebui să avem însă grijă ca noi înşine să nu devenim pentru ceilalţi negativi sau nereceptivi sau indiferenţi, atunci când e nevoie poate mai mult ca oricând de umanitatea din noi. Când suntem întâmpinaţi cu iubire, nu putem alege să fugim sau să o respingem, fără a simţi forţa ei pozitivă şi fără a fi înclinaţi în mod firesc de a îi răspunde la fel.

Când îi întâmpinăm pe ceilalţi cu iubire  putem crede, indiferent ce răspuns am putea primi, că putem oferi ceea ce este bun în noi  şi avem certitudinea că suntem  pe drumul întâlnirii cu celălalt, pe un drum care are sens. Fiecare din noi poate fii cel care iubeşte, sau cel care este iubit, fiecare poate fii cel care oferă, sau cel care primeşte, toţi suntem, pe rând, în fiecare din aceste ipostaze.

„Singurătatea singurătăţii” e o idee abstractă, care dispare precum un zâmbet trist, ambele ca  imagini care se contrazic pe ele însele. Viaţa are un sens. Iubirea există și nimeni nu e fericit doar când e singur, nici cel care a ales, nici cel care nu a avut posibilitatea să îşi aleagă propriile experienţe. Pentru că noi vrem să fim fericiţi, concluzia e că avem nevoie unul de altul.

 

AURA  CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…   

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media