Artist târgoviştean: Felix Goldbach a ridicat muzica de cameră la nivel de instituţie

Motto: „Arta este produsul dumnezeiesc al omului” – Vasile Ghica

Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă campanie de presă al cărei scop este să-i aducem în faţa publicului larg pe artiştii noştri. Vă invităm să-i descoperiţi pe târgoviştenii care trăiesc pentru frumos.

Solist instrumentist clarinet şi clarinet bass, a plecat din Botoşani, a trecut prin Iaşi şi Braşov, dar şi-a găsit menirea la Târgovişte, unde a contribuit la înfiinţarea primei orchestre de cameră şi apoi a filarmonicii, de asemenea la formarea unor solişti apreciaţi în ţară şi în străinătate. Talentul i-a fost recunoscut în afară, unde reprezintă municipiul Târgovişte cu succes.

Când ai descoperit pasiunea pentru muzică?

Primul contact cu muzică l-am avut la ţară, cântând la fluier. Mi-am petrecut copilăria la ţără, în satul Mândreşti, comuna Ungureni, judeţul Botoşani. Sunt mândru că sunt de acolo, de unde au plecat mulţi solişti foarte buni. Provenind dintr-o familie intelectuală, cu origini pe de o parte austriacă, pe de altă parte cehă, părinţii mei au văzut în mine preocuparea pentru artă şi m-au sprijinit.

Când ai început să studiezi clarinetul?

La vârsta de nici 10 ani, am intrat cu examen în clasa a V-a la Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, clasa de muzică instrumentală. Mi-a fost greu la internat. Mama a înţeles că, dacă m-ar fi lăsat în gazdă, nu aş fi reuşit să fac peformanţă. Am stat la cămin, unde aveam un program bine stabilit. Mă trezeam la 6, până la 7 trebuia să te speli şi să faci patul, între 7 şi 8 trebuia să mănânci. Eu reuşeam să mai şi studiez o jumătate de oră. Îmi plăcea foarte mult clarinetul şi vroiam să fac performanţă. Mă uitam la elevii mai mari, de liceu, cum le sunau instrumentele, ca la icoane. Exersam cinci-şase ore pe zi. Concurenţa era foarte mare.

Când ai susţinut primul recital? Îţi mai aminteşti cum te-ai simţit?

Primul concert serios a fost în clasa a V-a. Cei mai buni erau selectaţi pentru recital şi eu am fost printre ei. Îmi amintesc că mi-a fost greu să urc pe scenă, dar când am ajuns în faţa publicului am simţit că acolo este locul meu. Mi-a fost frică de scenă, dar acolo m-am regăsit.

Ai continuat liceul la Iaşi?

Nu. M-a prins revoluţia la Iaşi. Iar în 1990 s-a înfiinţat liceul de artă în Botoşani. Pentru că părinţii m-au vrut mai aproape de casă, am dat examen aici. Am intrat al doilea. Însă în a doua sesiune. Eu am vrut la Bucureşti. Am luat singurul 10 la Liceul Militar de Muzică, dar, când am văzut ce însemană milităria, am simţit că nu e de mine. Nu am semnat contractul şi am venit la Liceul de Artă “Ştefan Luchian” din Botoşani. Mă bucur că am revenit acasă, am cunoscut istoria judeţului de unde am plecat, care are o bogăţie de valori culturale şi m-am regăsit totodată.

Cum ai ales Universitatea din Braşov?

Eu mi-am dorit facultatea din Braşov. Părinţii mă vroau la Iaşi, mai aproape de casă. Dar nu regret că am luat această decizie. Filarmonica din Botoşani primea mari solişti din ţară. Când l-am ascultat pe unul dintre ei, Aurelian-Octav Popa, am auzit un sunet pe care nu l-am mai auzit până atunci şi el mi-a recomandat Braşovul. Mă asigura că acolo sunt profesori foarte buni şi el însuşi susţine master-class-uri. Asta m-a atras la Braşov. Acel om a fost ca o Biblie pentru mine. Era foarte geu să intri. Erau doar şase locuri şi concurenţa extrem de mare. Am luat cu succes şi am fost foarte fericit. Deşi era o altă mentalitate, o altă cutură, m-am regăsit foarte mult.

 Alături de maestrul Sabin Păuţa şi prof. Iulian Rusu

Cum te-a ajutat mediul universitar de la Braşov?

Am avut profesori extraordinari, între care îl amintesc pe primul clarinetist al Radio România, prof. Daniel Teodoru. Eu am fost preluat din primul an ca asistent de către prof. Iulian Rusu, prim solist al Filarmonicii din Braşov, care mi-a devenit un părinte şi un frate în acelaşi timp. Îi mulţumesc că mi-a dat încredere. În plus, am avut o mare şansă ca muzica de cameră s-o fac cu prof. Ecaterina Hanke şi orchestra cu prof. Ilarion Ionescu-Galaţi, un foarte bun pedagog şi dirijor, care mi-a oferit posibilitatea unor colaborări pe perioada facultăţii.

Cum ai ajuns la Târgovişte?

Printr-o întâmplare fericită. Inspectorul şcolar de specialitate prof. I.Oarcea din Braşov mi-a schimbat destinul. Se cunoştea cu inspectorul Marian Boghici de aici şi m-a recomandat. În 2000 am ajuns la Târgovişte, prin concurs, ca profesor la Liceul de Arte şi preparator universitar la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte.

Alături de prof.univ.dr. Franz Otto Hofecker, Universitatea din Viena

Cum s-a născut orchestra “CamerataValahica” şi ce a reprezentat ea pentru tine?

Elevii şi studenţii mei aveau nevoie de o instituţie. În 2004 s-a concretizat în orchestra “Camerata Valahica”. Cu sprijinul Consiliului Municipal Târgovişte, orchestra a susţinut prima mini-stagiune simfonică la Târgovişte. A fost un test pentru mine, primul contact cu ceea ce înseamnă management cultural într-o instituţie de concerte. Erau puşi în valoare studenţi şi profesori de la Facultatea de Muzică, cei care erau şi practicieni, cum eram şi eu. Orchestra a primit personalitate juridică în 2006, în subordinea Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Şcoala Populară de Artă. Idea a pornit de la profesorul Soare Constantin, ce îşi dorea o orchestră la Târgovişte încă din 1998. El mi-a zs că eu am avantajul tinereţii şi aş putea reuşi şi asta mi-a dat un curaj extraordinar. Aveam 25 de ani. Am preluat ideea şi în 2003 i-am propus prietenului meu, maestrul Alexandru Moroşan. Împreună am mers la autorităţile locale şi judeţene, unde ni s-a apropat acest proiect.

Ce a însemnat înfiinţarea Filarmonicii, având baza orchestra “Camerata Valahica”?

A fost clar o împlinire pentru mine, pentru că Târgoviştea a ajuns astfel pe harta elitelor nu numai în România, dar raportat şi la străinătate. Un oraş care are filarmonică se poate mândri şi dezvolta cultural, generaţii de elevi şi studenţi din ce în ce mai bune. Era o satisfacţie să-mi văd foştii elevi lângă mine pe scenă. Am pornit la drum ca secretar muzical, dar ulterior, din păcate, ideile mele nu au mai fost agreate şi mi-am dat demisia din această funcţie de conducere. Am dat concurs pentru artist instrumentist clarinet 1 şi clarinet bas, rămănând până în 2010 în filarmonică. Pentru că am auzit din surse oficiale că instituţia se va desfiinţa, mi-am dat demisia, neputând suporta această idee. Am fost primul angajat, am fost primul care a demisionat.

Acum mai susţii concerte? Ce perspective ai?

Desigur. Sunt colaborator permanent al grupului Academic Clarinet Cvintet, colaborez cu mai multe filarmonici din ţară şi din străinătate. Ofer recitauri în cadrul stagiunilor simfonice, concerte private sau cu circuit închis. Am onoarea să fiu invitat în jurii, la concursurile şi festivalurile din ţară şi din străinătate. Îmi dedic o parte din timp de asemenea scrierii de articole cotate internaţional şi lucrez la două cărţi de specialitate.

 

Ce premii/distincţii primite de-a lungul anilor îţi sunt mai dragi?

Am obţinut multe premii. Nu pot să uit însă prima reuşită la nivel internaţional. În timpul studenţiei am obţinut locul II la un concurs internaţional de interpretare în Belfort-Franţa. Mi s-a oferit să rămân acolo. Oferte am avut şi din Italia, unde am primit alte distincţii pe care le preţuiesc, pentru activitatea concertistică desfăşurată – în jur de 400 de concerte în peste 200 de oraşe şi comune. Pe 3 aprilie 2008, de ziua mea, la Salerno, am fost decorat cu medalia municipalităţii. A fost o recunoaştere a activităţii mele. Salerno este ca o a doua casă pentru mine, am mulţi prieteni şi este un mediu cultural şi academic unde mi-am petrecut ani din viaţă, datorită concertelor susţinute. Iar în 2010 am primit un atestat de ambasador al păcii, sub egida UNESCO şi recunoscut de Guvernul Italiei. În 2011 am primit o diplomă onorifică din parte primarului Romei, reprezentând România la activităţile ce marcau împlinirea a 150 de ani de la unificarea Italiei.

Alături de ambasadorul Italiei

De ce ai te-ai întors şi ai rămas la Târgovişte?

Aici mi-a fost acordată şansa de construcţie, de formare a unor elevi olimpici şi viitori profesori de clarinet şi instrumentişti. Am avut 14 premii olimpice pe ţară, copiii foarte buni, pe care i-am pregătit. Apoi mi s-a dat şansa să fiu cadru universitar, am început cercetarea doctorală în muzică. Am reuşit foarte multe lucruri frumoase într-un scurt timp. La 23 de ani eram profesor titular de clarinet la liceul de arte, la 24 de ani am devenit şef al catedrei de suflători din cadrul liceului de arte, la 24 de ani – preparator universitar la Facultatea de Muzică, la 25 de ani – asistent universitar, la 25 de ani am creat o primă stagiune simfonică, împreună cu regretatul Alexandru Moroşanu, la 27 de ani am fost numit secretar muzical al Orchestrei “Camerata Valahica”, la 29 de ani – lector universitar doctor în muzică, la 30 de ani am devenit primul clarinetist al Filarmonicii Muntenia din Târgovişte. Am avut oferte din ţară şi străinătate, dar nu puteam pleca din Târgovişte. Simţeam că trebuie să fac ceva acasă, că elevii, studenţii, familia au nevoie de mine.